Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film Cannes 2006

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Un Gus van Sant din 1985 şi cinci scurt-metraje - Cannes 2006


mai 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Mala Noche, un film mai vechi al lui van Sant, a fost prezentat în cadrul secţiunii Quinzaine des Realisateurs. Alb-negru şi filmat într-o maniera ce prevestea mişcările camerei din Elephant, filmul spune povestea unui threesome simpatic, format dintr-un american şi 2 tineri imigranţi mexicani. Americanul, îndrăgostit de unul dintre cei doi, Joey "angel-face", ajunge până la urmă să se apropie mai mult de celălalt, Roberto. Un film beat, făcut cu plăcere şi lejeritate, cu trei tineri frumoşi care se hârjonesc ca nişte pisoi şi nimic nu pare să le tulbure existenţa în afară de agenţii de la "Imigrări". În final, Roberto este ucis de un poliţist, în mod total absurd, şi secvenţa e prezentată cu obiectivitatea din Elephant. În acelaşi timp, ea se întâlneşte la Cannes, peste 21 de ani, cu critica făcută de Alejandro González Iñárritu în conferinţa de presă de la Babel referitor la politica Statelor Unite faţă de Mexic.

Cele 5 scurt-metraje prezentate în afara competiţiei sunt nişte delicioase mostre din specialităţile "maeştrilor ciocolatieri" locali.

The Water Diary al lui Jane Campion (care a câştigat Palm d'Or în 1993 cu The Piano) face parte, alături de SIDA al lui Gaspar Noé şi de alte 6 scurt-metraje încă nefinisate, din proiectul 8, iniţiat de ONU pentru sprijinirea şi conştientizarea publică a opt global goals. În filmul lui Campion este vorba despre secetă, o teribilă secetă australiană văzută prin jurnalul unei fete de 11 ani, Ziggy. Ea povesteşte cu inocenţă nu doar teribilele fapte zilnice legate de privaţiunea de apă, ci şi visele comunităţii îngrijorate, care sunt şi mai tulburătoare. Filmul, intens şi pictural, se încheie cu o imagine splendidă, un ritual naiv şi disperat de a aduce ploaia: pe cel mai înalt vârf de munte din împrejurimi, o fată frumoasă cântă la vioară pentru a chema norii, în timp ce, în jurul ei, restul copiilor din comunitate îşi beau propriile lacrimi adunate în borcane.

SIDA e un documentar minimalist în care un bărbat din Burkina Faso povesteşte despre boala lui, pe care nu e sigur cum a căpătat-o. Sensibil, cu lungi cadre pe figura nemişcată a bărbatului (vocea se aude din off), filmul nu încearcă să spună altceva decât unicul său personaj, camera fiind ascultătorul cuminte şi empatic a dramei omului.

Un lever de rideau e scurt-metrajul realizat de François Ozon, după un text dramatic de Henry de Montherlant. Ca şi textul scriitorului cinic (şi declarat misogin), filmul are tăieturi clare, clasiciste. Într-un cadru alb (o casă foarte curată şi ordonată), el vorbeşte despre cruzimea tinereţii (în ambele sensuri ale termenului), care caută să distrugă toate lucrurile imperfecte (chiar şi cele dragi - în cazul de faţă, o poveste de dragoste) doar dintr-o pedanterie neşlefuită. Un exerciţiu reuşit pentru François Ozon, care, printre altele, în viaţa de zi cu zi s-a detaşat de viziunea lui de Montherlant asupra părţii feminine, afişându-se în ipostaze foarte tandre alături de actriţa scurt-metrajului, Vahina Giocante, la şedinţa foto pentru presă.

Stanley's Girlfriend (Episode from "Trapped Ashes"), regizat de Monte Hellman (presedintele juriului la sectiunea Un Certain Regard), face parte dintr-o antologie de scurt-metraje horror (deşi ar fi mult mai potrivit cuvântul suspans). Filmul reconstituie excelent atmosfera hollywoodiană din anii '50-'60 (şi folosindu-se doar de spaţii închise şi de 3 personaje). E vorba despre doi prieteni, tineri regizori, şi de o femeie misterioasă, care trece de la unul la altul pentru a se hrăni (la propriu) cu pofta lor de viaţă (secretul ei, descoperit în final, ţine de registrul suspans / horror). Un film seducător, foarte bine articulat şi fără nici o "scăpare", ca o proză scurtă americană.

Les Signes, de Eugène Green, e un film foarte straniu. Într-un sat de pescari, o femeie, împreună cu cei doi copii, îşi aşteaptă de 10 ani soţul dispărut. Filmul e format din dialoguri reci, mecanice, absurdul aducând uneori şi situaţii hazlii. Comunicarea se reduce la cuvinte, personajele nu pot vedea mai departe, nu pot privi în jur, strânşi între ei şi înspre ei de drama dispariţiei ca de o menghină. Pana când în sat apare un străin amnezic (pe care spectatorii îl ghicesc imediat, dar personajele nu reuşesc să-l vadă) care încearcă să-i înveţe să vorbească cu pescăruşii. O poveste despre intuiţie şi despre vindecarea pe care trebuie s-o ajuţi să se producă, un film care aminteşte de privirea lui Kieslowski asupra vieţii.



 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes 2006


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Roxana Moroşanu


Alte articole

 Cannes nr. 59 - A fost sau n-a fost?, Alin Ludu Dumbravă
 Cannes 59: Palmares cu ochelari de soare, Alex. Leo Şerban
 Vasluiul a bătut Cannes-ul cu 2 la 0, Iulia Blaga
 Cannes 59 - între politic şi succese pentru filmul românesc, Laurenţiu Brătan
 Camera d'Or pentru Corneliu Porumboiu! - Cannes 2006, Roxana Moroşanu
 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes 2006


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer