Festivalul internaţional de film de la Cannes se apropie tot mai repede de final, seara zilei de 28 mai, cînd vor fi anunţate premiile. Filmele favorite la Palme d'Or sunt pînă acum Volver de Pedro Almodóvar, Babel de Alejandro González Iñarritu şi Marie Antoinette de Sofia Coppola - dacă e să judecăm după aprecierile criticilor.
Revista Screen, care are în fiecare an un tabelaş unde un juriu internaţional al criticilor notează filmele văzute, anunţă că filmul lui Almodóvar se numără printre cele mai bine cotate şase filme din ultimii 20 de ani. Cele trei filme intră şi în topul meu personal, alături şi de A fost sau n-a fost? al lui Corneliu Porumboiu, care avea ieri cronici foarte bune în revistele Screen şi Variety, precum şi în cotidienele Libération, L'Humanité şi Le Monde. Am auzit că după ce a văzut filmul, redactorul-şef al prestigioasei Cahiers du Cinéma şi-a trimis toţi colegii să-l vadă, iar fraţii Dardenne (care au primit anul trecut Palme d'Or-ul pentru L'Enfant şi care acum prezidează juriul de la Caméra d'Or) au mărturisit că le-a plăcut foarte mult filmul lui Porumboiu. Să ne aşteptăm la un premiu? Ar fi minunat, căci dacă nu ia premiul de debut, Caméra d'Or, A fost sau n-a fost? poate primi unul dintre cele două premii ale secţiunii Quinzaine des Réalisateurs. În orice caz, filmul a fost extrem de bine primit la premieră, de o sală plină care a rîs în hohote. Mare uşurare pentru regizor şi pentru actorii Mircea Andreescu, Teo Corban, Ion Sapdaru şi prezenţi la Cannes.
După cronica foarte bună din Screen, de zilele trecute, Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii de Cătălin Mitulescu a mai avut una, foarte favorabilă în Variety, iar cineastul a fost intervievat, ca şi Corneliu Porumboiu, până şi de postul arab de televiziune Al-Jazeera. Alături de Cătălin Mitulescu mai sunt prezenţi la Cannes coscenarista Andreea Vălean, protagonista Dorotheea Petre şi membri ai producţiei. Filmul lui Mitulescu concurează pentru Caméra d'Or şi pentru două premii ale secţiunii Un Certain Regard. Îi ţinem pumnii.
Alaltăieri a avut premiera oficială şi cel de-al treilea film românesc, Marilena de la P7, în secţiunea Semaine de la Critique. Autorul lui, Cristian Nemescu, mi-a spus după că e mulţumit de reacţia sălii pline de la Espace Miramar, chiar dacă nu e de acord cu faptul că filmul său a fost numit pe scenă, de gazde, "un film social". Spectatorii care i-au pus pe urmă întrebări au vrut să afle, printre altele, dacă cartierul de blocuri era unul real, pentru că atmosfera de ghetou era foarte autentică. Cristian Nemescu a părăsit ieri Cannes-ul, destul de stresat, pentru că intră în filmări cu lungmetrajul California Dreaming, în care va juca şi actorul american Armand Assante. Filmările încep duminică şi presiunea e mare.
Despre cele trei prezenţe româneşti la Cannes, Nemescu mi-a spus că "e de bine", fiind semnalul că "începe să facă filme cine trebuie." Protagonista filmului său, Mădălina Ghiţescu, care mai rămîne la Cannes, se bucură în continuare de atmosfera festivalului, de străzile romantice din oraş, deşi nu înţelege de ce toată lumea se zbate să facă rost de invitaţii la petreceri, în vreme ce, o dată ce treci de pază, atmosfera e liniştită ca la o lansare de carte de la Muzeul Literaturii din Bucureşti.
Alaltăieri, fanul din mine s-a emoţionat pînă să-i cadă calciul, căci a stat de vorbă cu cineastul american Gus Van Sant (care anul trecut a concurat în competiţie cu Last Days). Extrem de amabil, el m-a ascultat bîlbîindu-mă pe terasa de la Noga Hilton (loc interzis jurnaliştilor, unde am pătruns graţie producătorului Daniel Burlac) şi mi-a dat un autograf pe care o să vi-l arăt la sosirea acasă.
Printre filmele văzute în ultimele două zile nu m-a impresionat decît United 93 de Paul Greengrass, prezentat cu sala plină în afara competiţiei, refacere la sînge, extrem de veridică şi extrem de greu de urmărit a circumstanţelor în care cursa 93 a Companiei United Airlines a fost deviată în 11 septembrie 2001 de terorişti. N-am mai văzut un film despre un avion căzînd mai bine gîndit decît acesta şi nici nu vreau să mai văd. Actori necunoscuţi - printre care conducători de zbor din turnurile de control din Boston şi Cleveland, care au trăit pe pielea lor tragedia, filmări cu camera în mînă, montaj strîns, crud şi fără accente lirice. Filmul e un omagiu adus victimelor de la 11 septembrie, dar nu caută explicaţii, vinovaţi, nu vrea să ne ţină cu batista în pumni, ci reface minuţios fiecare pas, fiecare moment al tragediei, în ritmul ei real, cînd de la mirarea amuzată a conducătorilor de trafic ori a stewardeselor la auzul veştii deturnării pînă la primele victime înjunghiate distanţa e, şi temporal şi emoţional, infimă.
Speriaţi sau nu, spectatorii Cannes-ului îşi continuă existenţa efemeră din capitala filmului. Un tînăr tenace construieşte de cîteva zile sculpturi frumoase pe nisipul plajei. Unui crocodil i-a urmat Buddha. Pe faţada Hotelului Martinez se proiectează seara imagini colorate, iar instrumentiştii români stau acum pe celebra arteră comercială rue d'Antibes aproape din 20 în 20 de metri. După ce a fost deschis cu recitalul sopranei Angela Gheorghiu, festivalul ia sfîrşit pe 28 mai cu proiecţia filmului Transylvania, de Tony Gatliff. Mai zice cineva că nu se ştie la Cannes de România?
P.S.: În ultimul moment aflu că filmul lui Corneliu Porumboiu a primit Premiul Label Europa Cinémas, acordat de juriul de distribuitori. Premiul e în valoare de 40.000 de euro.