Cine vom (mai) fi ... - Alice On & Off la Astra Film Festival, 2024

O voce siropoasă te conduce prin film. Voce care contrastează cu toată amărăciunea pe care ne-o prezintă. Mic și neintruziv, documentarul Alice On & Off, regizat de Isabela Țenț, scrutează cu privirea înțepătoare a lui Alice copilăria ca punct de reper pentru cine vom fi.

Deși documentarul atinge foarte multe subiecte tabu, am simțit că este despre copii. Despre copii în sine și despre copilul din interiorul fiecăruia dintre noi. Filmul vorbește mult despre traume și e o continuă zbatere, în liniște, pentru a atrage atenția asupra lucrurilor de care nu avem grijă. Ne spune despre sinceritate, despre cum greșelile nu sunt neutre pentru cei din jurul nostru, ci sunt consecințe ale unor evenimente care nu țin în totalitate de noi.

Aparițiile lui Alice sunt atât de diferite: își schimbă aspectul des de-a lungul anilor, într-o continuă căutare de sine. Dacă cineva nu ți-a dat o direcție și nu te-a (con)dus când erai mic, nu e mai greu acum să știi încotro s-o iei?


Filmul ne pune pe tavă și ne tot îndeasă contraste și lucruri de care să ne minunăm, des tabuizate, într-un mod dez-tabuizat. Alice este o mamă adolescentă. Trăiește din artă și live webcam porn. Tatăl copilului, Dorian, este cu 35 de ani mai mare. Copilul trăiește doar cu un părinte. Decizie pe care a luat-o Alice. Ea ne spune că mai bine trăiește cu tatăl decât doar cu mama, așa cum a trăit ea. Alice e o fostă dependentă. La un moment dat se reapucă. Pleacă în străinătate să lucreze. Trimite bani acasă. Alice revine în țară. Apoi dispare.

Copilul își iubește foarte mult mama. Poate una dintre cele mai profunde scene este cu Aristo, fiul lui Alice și al lui Dorian. Avea 6 ani și era singur în cameră. Ne arată un cap de manechin cu buze roșii și păr blond. Ne spune că aia e mama lui. Și el o iubește foarte mult pe mama lui.

E aceeași tristețe pe care o vezi în ochii lui și pe care o vezi în toată ființa lui Alice atunci când vorbește despre copilărie - deși nu ne spune prea multe din tot ce s-a întâmplat în trecutul ei. Construit expozițional, stil care de obicei se ține departe de subiectiv, Alice face totul foarte personal. Modul în care îi tremură buza de emoție, modul în care își strânge mâinile și ochii care sclipesc uneori ținându-și lacrimile. Nimeni nu s-a ferit aici. Și, în același timp, parcă nimeni nu s-a băgat să caute ceva. Lucrurile au curs de la sine.

Aș fi vrut să mă uit mai mult în ochii lui Alice. La sfârșit, este un colaj în care ea nu ne spune nimic, ci vocea naratorului ne explică ceva ce eu am interpretat a fi mai mult un îndemn, nu o referință la experiența personală în raport cu povestea lui Alice. Aș fi vrut să mă uit în liniște în ochii lui Alice, să mă gândesc la ce s-a întâmplat. Cine e, de fapt, persoana asta. Cine sunt eu să știu atât de mult lucruri despre ea. Știu lucruri despre ea?

Alice On & Off, regizat de Isabela Țenț, e un documentar împovărător căruia merită să-i acorzi ceva timp după. Să te gândești ce ai tu în comun cu Alice. Să te gândești că poate greșelile tale nu sunt ale tale și că greșelile altora nu sunt doar ale lor. Nu suntem singuri în lume cu un spațiu emoțional bine definit. Lucrurile sunt fluide, suntem influențabili.