Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Krum

Un puzzle pentru necunoscători - Krum


Ziua, mai 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Să zicem că eşti în situaţia de a-l pregăti pe un spectator "avizat" străin pentru prima întâlnire cu o montare a lui Radu Afrim. Vezi afişul noii premiere şi începi să te joci de-a "ghiceşte regizorul": îi spui neofitului că va vedea pe scenă plante artificiale, mulţi tineri dezbrăcaţi cel puţin până la mijloc şi femei îmbrăcate mult mai consistent, toţi mimând acte sexuale şi mişcându-se coregrafic-spasmodic, şi, înainte de spectacol, o instalaţie de public cu muzică frisonantă, care va reveni pe parcurs. Şi te simţi foarte vinovat de acest exerciţiu neortodox; însă te simţi şi mai vinovat când predicţiile teoretice ţi se confirmă la faţa locului (teatral).

Radu Afrim a pus în scenă, la Teatrul Naţional din Timişoara (revitalizat, după venirea la conducere a regizoarea Ada Lupu, prin "importul" de artişti tineri şi în vogă), un text israelian: Krum de Hanoch Levin. Tema piesei rezonează cu cea a altor spectacole ale lui Afrim: ratarea unor tineri în oraşul unde nu se întâmplă nimic, în afara ritmului existenţial al căsătoriilor şi naşterilor (intersectându-se astfel cu Adam Geist, făcut la Brăila, sau Plastilina, de la Ploieşti). Krum e inadaptatul prin excelenţă, întors după o călătorie neîmplinită în îndepărtata Europă şi incapabil să se integreze în comunitatea natală, distrugând astfel viaţa celor din jurul său (mama, iubita Truda).



Există câţiva regizori în România cărora le poţi "ghici" structura primară a unui spectacol înainte de a le vedea - ceea ce înseamnă, pur şi simplu, că au o estetică; de la un punct încolo, însă, repetarea temelor şi motivelor ajunge să cocheteze periculos cu manierismul (o boală care-i pândeşte cu precădere pe artiştii care lucrează excesiv, să zicem, pentru regizori, mai mult de patru spectacole pe stagiune). În cazul lui Afrim, perspectiva frontală, care trimite la bidimensionalitatea cinematografică, e o marcă stilistică ce-i e foarte proprie, deşi nu e singurul regizor cu preferinţe "topografice" (spectacolele lui Mihai Măniuţiu, de exemplu, sunt construite pe coordonatele unor forme geometrice regulate, cerc sau pătrat, marcându-le arcurile sau diagonalele). La fel, ideea instalaţiei de public, ce introduce abrupt spectatorul în universul emoţional al spectacolului. Tot de estetica personală a lui Afrim ţine aplecarea sa felliniană către abnormalitate, care face din estropiaţi, deformaţi, nebuni, graşi şi urâţi personajele cele mai reuşite din montările sale (în Krum, Dupa (Tókay Andrea), urâta "brici" care-şi caută bărbat, şi cuplul clovneresc Dulce (Cristian Szekeres) - Felicia (Luminiţa Stoianovici), gurmanzi dependenţi de festinuri nupţiale, au partituri excelente, şi nici ipohondrul Tugati (Ion Rizea) nu e rău deloc). Există în spectacolele lui Radu Afrim şi "personaje-fetiş", recognoscibile prin tipul de vorbire antifrastică şi anumite ticuri verbale (de obicei, ele sunt jucate de Elena Popa sau Alin Teglaş, dar a făcut-o şi Marius Manole; la Timişoara, e vorba de Colin Buzoianu, în rolul lui Tachteech).

Dar acestea sunt constantele montărilor afrimiene, pe când în Krum există, din păcate, mult mai multe elemente strict punctuale aduse acolo din alte spectacole. Scena de nuntă (a Trudei cu Tachteech) vine, cu muzică cu tot, din Plastilina; tot de acolo e şi pânza kitsch - în Krum, o pictură cu apus de soare, în Plastilina, o carpetă gen "Răpirea din Serai". Parte din muzica de spectacol a mai folosit-o Afrim (inclusiv cea din "incipit"), la fel şi plantele artificiale. Iar exemple ar mai putea fi date (din Adam Geist, printre altele).



Sigur că cei mai mulţi dintre spectatorii timişoreni sunt la prima interacţiune cu teatrul lui Radu Afrim, habar n-au şi nici nu-i interesează ce anume reciclează el în Krum din montările anterioare. Dar tocmai inocenta ignoranţă a "beneficiarilor" îi poate face să creadă că ceea ce văd e produsul autentic. Iar Krum - oricât de profesionist ar fi făcut, respectând reţeta acestei meserii - e mai mult un erzaţ a ceea ce înseamnă stilul Radu Afrim. Un gest mai nedrept faţă de publicul de la TNT decât faţă de criticii care i-au urmărit toată cariera.




Teatrul Naţional "Mihai Eminescu", Timişoara
Krum de Hanoch Levin
Traducere de Diana Iliescu
Un spectacol de Radu Afrim
Scenografia: Krisztina Nagy
Cu: Victor Manovici, Ion Rizea, Mihaela Murgu, Daniela Popa Bostan, Tokai Andrea, Luminiţa Stoianovici, Cristian Szekeres, Colin Buzoianu, Cătălin Ursu, Luminiţa Tulgara, Damian Oancea, Traian Buzoianu, Paula Frunzetti
şi Gabriel Budur, Mihaela Chiticariu, Sebastian Ciocan, Anca Maria Ghişa, Oana Jderiu, Alex Jivcov, Victoria Răileanu, Raul Romaniuc, Tudor Sârb, Sebastian Vâlcea (Colegiul Naţional de Artă "Ion Vidu")



 Toate articolele despre Krum


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Iulia Popovici


Alte articole

 Poveştile periferiei - Krum, Patricia Bădulescu
 Galerie foto - Krum, Radu Afrim
 Krum, căsătoria dintr-o viaţă adevărată, Cristina Bazavan
 Cartierul-cocoaşă - Krum, Mihaela Michailov
 Iluzii ciuruite - Krum, Mihaela Michailov
 Toate articolele despre Krum


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer