Iată că, în pragul unei noi epoci tehnologice, filmul chestionează deontologia inteligenței artificiale pregătită să domine umanitatea, în viitorul apropiat. O face prin intermediul unei povești particulare, centrată în jurul unui corporatist care intuiește către ce scop neetic tinde munca lui etică, de analizare și filtrare a conținutului dăunător al internetului. Corporația la care lucrează se pregătește să își vândă produsul A.I. guvernului autoritarist chinez, care va folosi instrumentul inteligenței artificiale, de analiză a conținutului de pe internet, pentru a-și domina cetățenii. Toate filmele cu caracter critic la adresa guvernului vor putea fi stopate, în mediul online. "A.I. pentru un guvern autoritar, construit fix aici, la noi, în România"? Pare un scenariu utopic, dar nu exclus, dacă ne gândim la nivelul de perfecționare a IT-ului românesc, piatră de temelie a Silicon Valley-ului.
Compania Futura AI, cu sediul pe Splaiul Independenței din București, este listată la bursa de valori din New York. Ea este visul antreprenorial a trei prieteni vizionari în domeniul tehnologiei, care riscă tot și câștigă enorm. Urmare a vânzării Twitter către Ellon Musk, corporația românească a pierdut acest client din propriul portofoliu. Până la viitoarea apariție a noilor și nefavorabilelor date financiare ale companiei - formalitate publică la care listarea la bursă obligă -, aceasta caută să își vândă produsul de A.I. către un alt client important. Cum acest client nu poate fi nici Facebook, nici Google, care deja își creează propriile instrumente A.I., de analizare de conținut, și cum, spre deosebire de aceste două platforme, TikTok-ul de sorginte chineză nu este câtuși de puțin interesat de analiza conținutului dăunător de pe internet, singura variantă profitabilă pentru Futura AI (tot dâmbovițeană, în ethosul ei) este să trateze cu guvernul chinez.
Această decizie constituie un dezastru moral pentru angajatul Eremia Țofan, care o ia foarte personal. El începe a proroci asupra riscului deciziei ce se profilează, întocmai precum profetul biblic, care își avertizase în zadar concetățenii asupra riscului invaziei babiloniene, prin nerespectarea preceptelor religioase ce ducea la pierderea grației divine. În cele din urmă, Ierusalimul a sfârșit invadat de armata lui Nabucodonosor, evreii duși în captivitatea babiloniană, iar profetul Ieremia pledând pentru o cauză pierdută. La rândul său, angajatul Eremia Țofan va cocheta cu o cauză clasată, cea a cauzelor propriei morți. Nereușind să stopeze alunecarea companiei în păcatul de a trata cu guvernul chinez, Eremia își pune în acțiune latura piromană, provocând un foc în sala serverelor și arzând el însuși în flăcările provocate de supraîncălzirea calculatoarele anume programate de el să nu poată fi stinse la timp. Avem un martir, așadar, al cărui deces la locul de muncă nu interesează autoritățile, oricum corupte și aflate în notoriul conflict balcanic de interese. Acestea clasează cazul în nici 24 de ore de la incendiu, neinteresate să deschidă o anchetă serioasă, care oricum le-ar conduce la concluzii care, în mod programatic, în materie de incendii, nu interesează statul român. O firmă din România care ar vinde un produs strategic unui alt guvern ar putea interesa CSAT, dacă nu cumva direct partenerii NATO, dar autoritățile române preferă să vadă lucrurile de la nivelul birocrației și profitabilității, mulțumite că i se plătesc taxele și impozitele și că i se respectă reglementările codului muncii.
Ieremiada asupra efectelor unei tranzacții atât de periculoase, inclusiv prin precedentul pe care îl creează, caută să fie suplinită jurnalistic, de un investigator independent, de tip Recorder (jucat de actorul Daniel Popa), care preia totul pe cont propriu, investigând ancheta asupra morții angajatului Țofan. El este intrigat de lipsa de interes a tuturor privitoare la prezența acestuia în sala serverelor, acolo unde nu ar fi trebuit să se afle. Și face un film al inestigației sale. Nu e de mirare că, după o mică vâlvă internaută, provocată de investigația filmată, bucuria like-urilor și a trend-ului (similară celei a lui Alexei Navalnîi, atunci când și-a deconspirat atentatorii, dovedind că fusese otrăvit, în filmul Navalnîi), e anihilată de constatarea că filmul investigației fusese îndepărtat de pe Youtube, iar contul jurnalistului fusese șters de tot. Jurnalistul independent rămâne perplex, întrebându-se cine are atâta putere, încât să anihileze tot, ireversibil și definitiv? Doar Big Brother, desigur.
Acesta este marele mesaj pe care îl lansează filmul, care copiază atât de veridic tiparul documentarului, încât chiar creează impresia de a fi unul. Relativa lipsă de notorietate cinematografică a unora dintre actori, ca și jocul lor credibil și autentic contribuie la acest efect. Muzica filmului este, și ea, a jurnalelor de investigație. Sunetul este bun, dicția - impecabilă. Daniel Popa este un actor care împrumută propria omenie personajului pe care îl interpretează, manifestând gesturile și ticurile unuia care chiar se află în miezul unei investigații aflată pe muchie de cuțit. Cut-urile și montajul sugerează cu brio agitația verbală a interviurilor date de reprezentanții autorităților. Ce trădează că este, totuși, o ficțiune este cursivitatea interlocutorilor, logica impecabilă a discursurilor, felul în care fiecare întrebare bine țintită primește un răspuns prompt, faptul că un avocat vorbește despre "procuratură", termen care nu se mai folosește de specialiști (e un termen de epocă stalinistă, în prezent înlocuit de "parchet"). Trebuia să se trădeze prin ceva că era film de ficțiune, altfel s-ar fi soldat cu descinderea trupelor anti-tero la ușa Teatrului Maria Filotti din Brăila (acolo unde majoritatea actorilor sunt angajați), eventual alertate de intențiile geostrategice ale companiei Futura A.I., atât de veridic prezentate. Sau... nu. O descindere SF, de un asemenea tip, ar fi fost o reconstituire a momentului din 1938, când cetățenii americani au fost alarmați de teatrul radiofonic The War of The World, atunci când vocea lui Orson Welles i-a făcut să creadă, la radio, că aterizaseră cu adevărat marțienii.
Mai există un mesaj în cadrul marelui mesaj al filmului: cel al caracterului înșelător al inteligenței artificiale, chiar și atunci când aceasta își manifestă latura benefică, filtrând conținutul violent și murdar al internetului.
"Atunci când noi dăm A.I. puterea de a lua decizii, de a hotărî ce este bine și ce este rău, noi ne dezicem de asumarea propriilor păcate. A.I. ne zice dacă greșim și noi nu ne mai asumăm deloc acest proces. Deși noi credem că vom construi o lume mai bună, de fapt o distrugem pe cea pe care o avem, fără să ne dăm seama". Sunt vorbele angajatului Ieremia, care suferea de complexul Mesia. La contactul cu conținutul imund, pe care era chemat să-l cenzureze, ca angajat al companiei, el o făcea după ce tocmai traversase o profundă criză religioasă, deloc întâmplătoare pentru intențiile programatice ale filmului, care mai prezintă și opinia a doi preoți, a unui profesor de filosofie și a unui antreprenor cu rang de CEO. Fiecare e preocupat de câte un segment al viitoarei revoluții tehnologice, care nu e câtuși de puțin un scenariu SF, așa cum ar da impresia. Filosoful se raportează la Asimov, care "pornea de la legile roboticii, gândite astfel încât umanitatea să nu fie vreodată rănită de entitățile artificiale pe care le construia". Susține că, aflându-ne la începuturile unei revoluții, trebuie să punem totul pe o bază solidă. Altfel, "în câțiva ani, nu vom mai putea să controlăm acest proces".
După cum ne arată sfârșitul filmului, toate bunele intenții ale inteligenței artificiale vor sfârși prin a fi anihilate de răul copleșitor, care va triumfa din rațiuni politice sau financiare care își vor scuza, mereu, mijloacele. Nimic din ceea ce este creație artificială și virtuală nu se poate susține. De vreme ce un angajat poate fi abuzat de o companie privată, în felul în care fusese abuzat angajatul Ieremia, ce șanse ar putea avea cetățeanul de rând, în raport cu statul și forțele sale de represiune, atunci când guvernul ar înclina în favoarea autoritarismului. Este nu doar inevitabil, dar și extrem de simplu: click!
Un film vizionar, uluitor prin perspectiva propusă și uluitor de bine realizat. Terminologia filmului poate fi considerată ca fiind purtătoare de valoare documentară, fiind pe cât de nouă, pe atât de instructivă pentru profani. Singurul neajuns al filmului pare a fi titlul, cu mult mai bine exprimat în engleză (Dismissed).