decembrie 2024
Festivalul de film CineMAiubit 2024
A 28-a ediție a festivalului de film marca UNATC, cineMAiubit, se desfășoară în perioada 10-14 decembrie, având mai multe secțiuni competiționale destinate filmelor de scurtmetraj făcute de studenți, proiecții speciale și expoziții. În ceea ce privește categoria Future Perspectives, care are loc azi, 10 decembrie 2024 (ora 21,30, în direct în sala Cinema de la UNATC și pe cinepub.ro/festivalul-de-film-cinemaiubit-2024/), mi-au atras atenția multe dintre filmele selectate, dar am ales să scriu despre cinci dintre ele (de fapt sunt șase, am trișat puțin) pentru a stârni pofta de mers la film.

Fierul de călcat: În spatele cortinelor & Hahalera
Am rămas plăcut de tot surprinsă de descoperirea lui Norbert Boda, regizorul cu mențiune specială din acest text. Filmul lui se prezintă ca un mocumentar, însă artificiile scenaristice pe care se bazează mă fac să cred că e vorba mai degrabă de un dialog mult mai intim cu ce înseamnă convenția cinematografică. De un absurd cusut impecabil pe cele mai stabile preferințe conceptuale personale (preferințele mele pe care le tot amintesc în toate cronicile), Fierul de călcat: în spatele cortinelor aduce în prim plan o altfel de iubire, tradusă în cea mai simplă formă - nevoia de apropiere cu orice preț. Pentru că mi-a plăcut prea mult, introduc și un bonus prin menționarea celui de-al doilea titlu semnat de același regizor a cărui fană absolută mă declar, Hahalera, un film cu o imagine hipnotică și apăsătoare, care aduce în discuție intersecția dintre realitatea sufocantă și misticism.

Fierul de călcat: În spatele cortinelor
Ficțiune, 5 min, 2024 - România, UNATC
Regie: Norbert Boda / Scenariu: Norbert Boda / Imagine: Laurențiu Manolescu / Montaj: Norbert Boda / Sunet: Norbert Boda
Distribuție: András Benedek, Flavia Perșa, Norbert Boda
Sinopsis: Vedem procesul producerii filmului The Iron, care este o metaforă pentru Dragoste (și multe altele).

Butterflies
Ficțiune, 7 min, 2024 - România, UNATC
Regie: Iris Reșit / Scenariu: Ciprian Tache & Iris Reșit / Imagine: Tedi Sandu / Montaj: Radu Mihnea-Ștefan / Sunet: Radu Mihnea-Ștefan / Producție: Alexia Dragan & Iris Reșit
Distribuție: Rareș Ichim, Teea Florea, Alexandre Noël, Ionut Duțu, Filip Nicolaescu, Tudor Cerghizan, Iulia Popa, Alexia Olteanu, Alin Duruian, Eva Negoescu, Iacob Muresan, Sergiu Costea, Marc Cocieru
Sinopsis: Lui Costin, un adolescent, îi place de Mimi, vecina sa. Așa că încearcă să o impresioneze într-un mod periculos.


Riga Crypto și Lapona Enigel
Mărturisesc că am început destul de târziu să gust modernismul în poezie, cred că e genul de apreciere care crește odată cu informațiile și experiențele pe care le acumulăm. Filmul lui Vlad Cocieru este o adaptare foarte reușită, în special pentru că pornește în esență de la niște versuri abstracte și atipice. Cu toate acestea, creează un univers care pare aproape tactil, unde toate elementele parcă te scufundă într-un mâl tenebros al unei minți zgomotoase. Personajele sunt doar forma fizică a unor trăiri care țipă să primească ceva, orice, dar unul de la celălalt, devenind supuși reliefului antropomorf.

Riga Crypto și Lapona Enigel
Ficțiune, 4 min, 2024 - România, UNATC
Regie: Vlad Cocieru / Scenariu: Vlad Cocieru / Imagine: Andreea Ștefănescu / Montaj: Ștefan Chișcaru / Sunet: Ștefan Chișcaru / Producție: Iris Reșit
Distribuție: Noemi Hăisu, Marcel Veselu
Sinopsis: Adaptare a poemului cu același titlu de Ion Barbu.


Apple shot
Scurtmetrajul lui Mircea Cinteză m-a făcut să mă gândesc la Beau Is Afraid (2023) prin modul în care este reprezentată familia, poate și cu puțin din Greek Weird Wave. Întreaga poveste se învârte în jurul mamei care clachează sub expunerea la prea multă artificialitate. Am simțit filmul apropiat de un comentariu politic, care reprezintă prin câteva etichete o problemă de nivel social - dezumanizarea treptată. Această desensibilizare este creată și în film de interacțiunile dintre personaje, ocupațiile pe care le au și modul mecanic prin care se raportează unul față de celălalt.

Apfelschuss / Apple shot
Ficțiune, 17 min, 2024 - România, UNATC
Regie: Mircea Cinteză / Scenariu: Mircea Cinteză / Imagine: Larisa Țînțăreanu / Montaj: Ecaterina Popescu / Sunet: Ecaterina Popescu
Distribuție: Andreea Grămoșteanu, Adrian Anghel, Iulia Popa, Alexandre Noel
Sinopsis: O soție și mamă care a devenit servitoare și locuiește cu familia sa într-o lume populată de obiecte contrafăcute, ajunge la limită.


Butterflies
Mă învârt în aceeași sferă referențială și menționez că și filmul regizat de Iris Reșit mi-a adus aminte tot de un Lanthimos, o altă epocă a sa în care se regăsește Necktie (2013 - aici). Având în centru un grup de adolescenți și încadrat într-o temporalitate mai puțin recentă, Butterflies păstrează elementele care fac situația dramaturgică la fel de recognoscibilă independent perioadei în care se întâmplă acțiunea. Ce poate fi mai senin și plăcut de văzut decât un tânăr care încearcă să își impresioneze simpatizata? Nimic rău nu se poate întâmpla. O premisă foarte bună.

Butterflies
Ficțiune, 7 min, 2024 - România, UNATC
Regie: Iris Reșit / Scenariu: Ciprian Tache & Iris Reșit / Imagine: Tedi Sandu / Montaj: Radu Mihnea-Ștefan / Sunet: Radu Mihnea-Ștefan / Producție: Alexia Dragan & Iris Reșit
Distribuție: Rareș Ichim, Teea Florea, Alexandre Noël, Ionut Duțu, Filip Nicolaescu, Tudor Cerghizan, Iulia Popa, Alexia Olteanu, Alin Duruian, Eva Negoescu, Iacob Muresan, Sergiu Costea, Marc Cocieru
Sinopsis: Lui Costin, un adolescent, îi place de Mimi, vecina sa. Așa că încearcă să o impresioneze într-un mod periculos.


Nu ți-e rușine?
O altă mențiune specială este filmul Ecaterinei Popescu, care mi s-a părut savuros, cu precădere pentru elementele formale atent muncite. Mi-a plăcut mult convenția de a nu exista o convenție, sau cel puțin faptul că a fost întreruptă mereu cum mă așteptam mai puțin. Este revigorantă și reluarea unei teme deja înrădăcinate cinemaului, anume relația dintre spectator și produsul filmic, recunosc că spargerea celui de-al patrulea perete a reușit de fiecare dată să îmi scoată câte un zâmbet, deși nu sunt străină de artificiu - în acest context are ceva jovial și neașteptat. În aceeași cheie mi se pare construit întreg filmul și, neașteptat, pare să potențeze cu atât mai mult discursul meditativ care se derulează, astfel încât să persiste cât mai mult.

Nu ți-e rușine?
Ficțiune, 14 min, 2024 - România, UNATC
Regie: Ecaterina Popescu / Scenariu: Ecaterina Popescu / Imagine: Badea Cătălina / Montaj: Ecaterina Popescu / Sunet: Ecaterina Popescu / Producție: Iris Reșit
Distribuție: Iulia Popa, David Dumitriu, Gabriel Bucur
Sinopsis: Un autoportret văzut prin lentila rușinii copleșitoare care te lovește puternic... cu mănuși de box. Învață cum să accepți lupta constantă și să o transformi într-un dans.



Descarcă brosura cineMAiubit 2024 aici.

0 comentarii

În programul cultural

UNATC (Matei Voievod, 75-77) - Sala Cinema & cinepub.ro
12.12 de la 11,00
13.12 de la 13,00
14.12 de la 12,00

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus