Retro Pro, Albania, AFMM, Regie: Collective of Academy Marubi's students of 2023-2024, Scenariu: Collective of Academy Marubi's students of 2023-2024, Imagine: Blerim Hoti, Emiljano Hajdari, Enea Pjerreza, Ergyn Shima, Fabio Trifoni, Henrik Gjonaj, Igli Uruçi, Kristi Çifçi, Marinela Prifti, Sandrino Hadëri, Teidi Domi, Montaj: Sandrino Hadëri, Teidi Domi
Sinopsis-ul afirmă că documentarul prezintă "o expunere de imagini interesante cu mașini în interiorul și în afara ușilor unei clădiri citadine", doar că face mai mult decât atât. O expoziție de mașini de epocă și custom-made este explorată în spațiul urban, cu priviri atente și melancolice care surprind pregătirile fără grabă. Explorarea frumuseții exponatelor nu se face cu privirea libidinoasă a unei camere care să le lingă suprafețele, ci cu o privire mai degrabă castă. Surprinde, de exemplu, un moment în care două hostess-uri flanchează o mașină scumpă, dar accentul cade pe o fetiță, pe râsul ei nevinovat și pe toată atitudinea ei jucăușă. Iarăși, atunci când mașinile își încordează mușchii mecanici, accentul nu cade pe zgomotul făcut, ci pe fumul pe care îl scot, surprins teatral, ca și cum monștrii mecanici ar fi fost actori în desfășurarea actului dramaturgic.
Scurtmetrajul impresionează prin poezia puțin melancolică, tandră, pe care reușește să o imprime unui eveniment macho.
A fairy tale for Lisa, Albania, AFMM, Regie: Nini Bibileishvili, Scenariu: Nini Bibileishvili, Imagine: Nika Odishelidze, Montaj: Nika Odishelidze, Sunet: Saba Padiurashvili, Producător: Nini Bibileishvili
Distribuție: Nini Bibileishvili, Lisa Mskhiladze, Khatuna Kvintradze
Sinopsis: O regizoare în vârstă de douăzeci de ani, care are foarte puține amintiri de când era mică, se decide să facă un film despre sora ei abia născută, Lisa, astfel încât aceasta să poată avea imagini din copilărie.
Scurtmetrajul pornește cu imaginea tandră, arhetipală, a unei mame care își ține copilașul în brațe, în lumina caldă a unui soare blând, puțin jucăuș cu copilul. Trece apoi printr-o rememorare a familiei prin intermediul fotografiilor care se adună într-un album de familie filmat rapid, cu desene sugestive ce susțin comentariile vocii din off axată mai degrabă pe prezentarea rapidă a persoanelor și prea puțin pe impactul avut de cei apropiați asupra naratoarei. Reușește să surprindă atât absurdul vieții de familie, aparența de perfecțiune din fotografii contrastată cu dramele ascunse desfășurate departe de ochiul camerei. Spiritul confesiv se lovește de puținătatea datelor. Rămâne însă sugerată iubirea familiei care se transpune în bucuria nou-născutului, a speranței atașată de acesta, în liniștea maternității, acceptată fără întrebări nenecesare despre trecut.
Preludiu, România, SAPIENTIA, Cluj, Regie: Szatmári Loretta, Scenariu: Szatmári Loretta, Imagine: Paszterkó Viktor, Montaj: Szatmári Loretta, Sunet: Búzási Marót-Örs
Distribuție: Szatmári Loretta, Szatmári Teréz, Szatmári Ferenc, Szabó Boldizsár-Csaba
Sinopsis: Îmbrățișări, atingeri. Apoi un sărut, dar dacă restul era ok, de ce nu și mai mult? Dacă te deranjează ceva, de ce nu faci ceva în privința asta? Nu e doar faptul ca am rămas cu o cicatrice mentală, ci poate că aș fi diferită dacă nu mi s-ar fi întâmplat asta. Eu nu cred asta, însă ceilalți așa cred așa. Și tot ceilalți cred că este vina mea pentru că nu ar fi trebuit să permit să se întâmple.
Cum ți se pare dragostea? Se simte ca muzica, dar se întâmplă precum în filme. Frumoasă definiție, așa de frumoasă cum poți să o dai numai atunci când hormonii adolescenței par să se fi stabilizat, când mugurii autonomiei și ai încrederii în sine au reușit să încolțească și când încă totul pare atât de frumos, înainte să dăm ochii cu maturitatea. Scurtmetrajul Szatmári Lorettei este povestit confesiv, păstrând o bună parte din personalitate și idealuri, fără a se arunca prea mult în reverii. Lucrurile sunt acolo unde trebuie: bețiile și nopțile de studenție, explorarea sexualității și a intimității, spiritul de frondă în care credem că știm bine să mințim atunci când ne mințim părinții, care sunt de fapt îngăduitori și încurajatori. Cadrele sunt blurate, iar vocea din off explică ceea ce se petrece în interiorul protagonistei, când, de fapt, știm cu toții cam ce este acolo și fără să avem nevoie de detalii.
Sunt câteva sugestii de abuzuri, ceva frustrări despre formarea prea strică în muzică clasică în defavoarea celei în jazz, chiar puține resentimente despre ce înseamnă a fi o tânără unguroaică într-o majoritate românească. Dar, pe ansamblu, avem de-a face cu o sănătoasă și optimistă descoperire de sine în tinerețe, cu toate ale ei.
Telles que nous sommes / As We Are, Franța, La Fémis, Regie: Annabelle Abdul, Scenariu: Annabelle Abdul, Imagine: Oriane Trably, Montaj: Annabelle Abdul, Sunet: Paul Fourure, Producător: Sarah Dehili
Distribuție: Sonia Belskaya
Sinopsis: Din anii 1970 până în prezent, femeile singure din Franța, încearcă să găsească dragostea adevărată. Prin interacțiunile dintre femei și consilieri matrimoniali din trecut și din prezent s-a constituit o rețea comercială și de susținere care depășește obiectul căutării.
Documentarul construiește o fascinantă călătorie în evoluția stereotipurilor de gen. Imaginile de arhivă privind primele încercări de potrivire matrimonială descriu nu doar dificultățile femeilor de a-și găsi un partener, cât provocările în înțelegerea și acceptarea unui fel de a trăi deosebit de cel prestabilit. Presiunea nu mai este la fel de mare în prezent, dar, oarecum surprinzător, pare că femeile din ziua de azi, fie ele mai tinere sau mai coapte, au o nostalgie clară față de epoca de aur a masculinității, dacă asta a existat vreodată.
Este un film care prezintă exclusiv protagoniste femei, ceea ce ar fi putut să fie supărător dacă nu ar fi reușit să transpună pe peliculă nu doar o vulnerabilitate a celor care își expun sfielile și căutările în public, cât mai ales o dorință, atât a protagonistelor filmate, cât și a celei care montează imaginile, de a înțelege ceea ce se petrece, de a depăși necunoașterea care duce la însingurare. Interviurile desfășurate în birouri fade sunt alternate cu imagini de pe plaje, îmbinând așadar două paliere ale afacerilor sentimentale: cel pragmatic, realist, pe de o parte, și cel idealist, visător, pe de altă parte.
Chelu, România, UNATC, Regie: Vlad Gheorghilaș, Imagine: Cătălina Badea, Montaj: Elena Ion, Sunet: Elena Ion, Producție: UNATC
Sinopsis: Portretul lui Florin, un bărbat de 45 de ani ce suferă de schizofrenie reziduală. În ciuda provocărilor create de situația sa, își sărbătorește ziua de naștere cu prietenii săi de pe internet, însă aceasta este doar o excepție față de viața sa de zi cu zi.
Chelu are două mari merite. În primul rând, pătrunde în intimitatea unui om asaltat de greutăți, pe care reușește să îl facă să se deschidă. În al doilea rând, demonstrează o bună stăpânire a montajului.
Să le luăm pe rând. Chelu trăiește într-o sărăcie post-comunistă, apăsat de depresie, într-un apartament modest, cu mobilă veche, undeva din București. Viața sa se învârte în jurul acelorași camere, rutina fiind sintetizată în elipse de montaj care ne fac să plonjăm în pierderea nemintoasă a vieții acestui om. În momentul în care vorbește, realizăm că acesta este mult mai mult decât un destin frânt: a fost cândva un om de lume, cu prieteni și petreceri la care era chemat, dar totul a fost dărâmat de un cocktail de boli psihice, unele moștenite, altele dobândite. Trecerea dintr-o cameră într-alta în micul apartament, alunecarea aproape hipnotică, ca într-un film cu vampiri, între modestele încăperi, ne dau o mică mostră din ce înseamnă viața unui suferind. La acestea se adaugă sinceritatea dezarmantă a protagonistului, pe care începi să îl simpatizezi și să îl respecți. Căci, în pofida tuturor acestor tribulații, Florin știe să profite de rețelele sociale care permit o a doua șansă pentru a ieși din carapacea nedorită pe care i-au construit-o suferințele psihice.
Chelu este o lecție de umanitate și speranță bine spusă, fără pretenții sau false visuri, ci doar cu empatie și inteligență.
Strada nu e pentru oricine, România, UNATC, Regie, Imagine, Montaj, Sunet: Alexandru Mărginean, Producție: UNATC
Sinopsis: Un scurt documentar despre viețile oamenilor străzii din capitala României, București.
Subiectul este un loc comun, un exercițiu obligatoriu în explorarea documentarului ca metodă de empatie și de curiozitate față de "istoria omului de lângă noi" fizic. În același timp, oamenii fără adăpost pot fi destul de îndepărtați mental. Chiar dacă producția se achită onorabil de ceea ce își propune, nu reușește să găsească o poveste mai plină de miez, pe care să o urmărească îndeaproape. Și, din comoditate sau frică de aventură, nici nu se îndepărtează de centrul Bucureștiului, ceea ce conferă documentarului o ușoară artificialitate, ca și cum însăși oamenii străzii nu ar fi niște pierzători la ruleta destinului, ci un fel de hipsteri mai speciali, care totuși se potrivesc bine cu centrul Bucureștiului.
Warten, nicht warten / Waiting, Not Waiting, Germania, Filmakademie Baden-Württemberg, Regie: Jonathan Brunner, Imagine: Aljoscha Wuzella, Montaj: Myrthe Rehbein, Sunet: Frederic Hellmann, Producător: Joshua Biesenthal, Soraya Szendi
Sinopsis: Un paznic la muzeu dansând, șoferi de tir ucraineni relaxându-se și o femeie muribundă. Cu toții așteaptă în felul lor, dar abordările lor sunt pline de viață.
Scurtmetrajul renunță la poveste sau la un fir centripet în favoarea unei reverii relaxate despre ce înseamnă să aștepți să îți vină rândul. Fie că este vorba despre o femeie care știe să se bucure de bătrânețe și de boală într-un azil înflorit la propriu, fie că este vorba despre o femeie paznic la expoziție de artă contemporană, fie că este vorba despre șoferi de tir care se bucură de propria viață departe de ororile războiului, sau, probabil cea mai norocoasă, de o tânără actriță care nu știe însă încotro să o apuce în carieră. Lecțiile de viață sunt diverse și povestite de la o oarecare distanță, însă impresionează diversitatea căilor pe care fiecare dintre noi poate să o apuce pentru a-și face viața mai frumoasă. Aici și aiurea, a accepta înseamnă a înfrumuseța.
Descarcă brosura cineMAiubit 2024 aici.