Un Don Juan incredibil - Broken Flowers / Flori frânte la American Independent Film Festival, 2025

"Incredibil" aici înseamnă atât "improbabil, neconvingător" când se referă la personajul principal, Don Johnston, un Casanova ieșit la pensie și fără sete de viață, cât și "incredibil de bun, de o supremă măiestrie actoricească" când se referă la Bill Murray. Protagonistul de a cărui performanță din Lost in Translation (r. Sofia Coppola, 2003) ne amintim cu plăcere și admirație pentru modul în care a transmis ecranului rătăcirea de mijloc a vieții, dar și pierderea chefului de viață într-un mediu cultural radical diferit și chiar neprietenos, reușește utilizând la maxim același stil de interpretare minimalist, dar extrem de expresiv, să imprime credibilitate rolului său de fost și actual cuceritor.


Scenariul este simplu: un road trip care ar trebui să îi deschidă sensul pierdut al vieții sale. O scrisoare roz, anonimă, îi sosește pe sub ușă exact atunci când era părăsit, pentru a câta oară?, de ultima sa iubită (Julie Delpy) care "se simțea tratată ca o amantă deși el însuși nu era căsătorit". Conținutul scrisorii? Incredibil, dar chiar și așa nu reușește să-l scoată din letargia de pensionar special: are un băiat de aproximativ 20 de ani. Dar nu știe care dintre amantele sale de la acea vreme ar putea să fie mama. De fapt, Don chiar se jură în fața prietenului său Winston (Jeffrey Wright) că nu-l interesează. Winston este însă opusul său energetic: acolo unde Don stă toată ziua pe canapea, Winston are trei joburi, acolo unde Don nu doar că nu are copii, dar nici nu este interesat de apariția din senin a unuia, Winston se îngrijește de trei. Așa că îi revine lui Winston sarcina de a pune totul cap la cap, de a face o listă cu posibile mame cu tot cu itinerarii de ajunge la fiecare dintre ele și, mai mult decât atât, cu o serie de instrucțiuni pentru a căuta indicii în mod inteligent: o aplecare către culoarea roz, existența unei mașini de scris, etc.

Îl însoțim totuși pe acest burlac dezamăgit de viață în călătoriile sale. Deși, teoretic, acestea sunt lungi, de câteva ore cu avionul, avem totuși impresia că ne învârtim în cerc, căci de fiecare dată ajungem într-un peisaj temperat, ploios, cu aceeași arhitectură din Noua Anglie americană.

Obiectul căutărilor îl reprezintă, bineînțeles, fostele iubiri, care acum de abia își mai amintesc de fostul amant. Acestea se află celălalt pol din punct de vedere al interpretării și construirii personajelor, fiecare fiind, în felul lor, extrem de diferite și cu vieți asumate. Portretul fiecăreia dintre ele este rotund, cu detalii despre trecutul lor, despre motivații, despre personalitate și despre eșecurile diferite în care trăiesc. Căci, privind dinspre lauda narcisistă a protagonistului, fiecare dintre ele reprezintă o fundătură existențială. Fie că este vorba despre marginalizarea economică și promiscuitate (Sharon Stone joacă o văduvă veselă și plină de sex-appeal), fie că este vorba despre eșecul burgheziei tăcute și sterile (Frances Conroy), despre dedicarea vieții în slujba animalelor sau de contracultura rock (Jessica Lange), fostele sale "flori" nu sunt împlinite în dragoste.

Printre altele, în pauzele de așteptare, intrăm puțin chiar și în mintea sa de afemeiat, cu un minor fetiș față de picioarele feminine: un prim plan al unei brățări de gleznă sau al unei fuste scurte punctează diferitele căutări. Ca să nu existe neînțelegeri, Jarmush ne arată și nuditate într-un context care este atât de explicit încât își pierde erotismul pentru a rămâne satiric: o minoră, fata văduvei vesele, îl primește în casă și sec comportă provocator făcându-l pe Don să exclame "era foarte șic costumul pe care nu-l purtai!"

Însă scenariul se abține să ne explice de la cap la coadă. Întâmplările sunt clare, căutarea este bine marcată, indiciile plantate și descoperite, cu atenție însă ca nu cumva o pistă să fie prea clară în defavoarea altora. Călătoria nu duce nicăieri, destinația fiind însuși drumul, așa cum stă bine oricărui road movie. Jarmush merge chiar mai departe, închizând un cerc doar spațial, fără nici o transformare sau măcar lămurire a eroului. Spre deosebire de un film recent care abordează același subiect al unui fiu neștiut despre care un adult aflat mai aproape de zenit află cu stupoare și pleacă în căutarea sa cum este Hey Joe (r. Claudio Giovannesi, 2024), Jarmusch nu intenționează o poveste eroică, ci una anti-eroică, nu doar în sensul că eroul apare incredibil de banal, ci pentru că evoluția sa este deschisă, neclarificată.

Broken Flowers este, așadar, o satiră inteligentă, în cheie joasă, dominată de interpretarea fantastică lui Bill Murray, care domină aproape fiecare cadru din film. Nu oferă soluții și nici o încheiere care ar fi frustrantă pentru amuzamentul situațiilor din film, însă oferă un protagonist cu care poate nu ai vrea să ieși în familie, dar cu care ai vrea să bei o bere să-ți povestească de trecutul său.