La acestea mă gândeam văzându-l pe extraordinarul Csaba László jucând, vreme de aproape 4 ceasuri, un travesti pentru istorie în chip de Karola Both, mama centenară a surorilor Ida (Erzsébet B. Fülöp) și Etelka (Katalin Berekméri) din cel mai recent Radu Afrim, Ház a blokkok között / Casa dintre blocuri de la Compania Tompa Miklós a Naționalului din Târgu-Mureș. Mama Karola evocă vechi amintiri cu un tulburător frison al imediatului, inventează întâmplări de demult, proiectează candide To-Do-Lists pentru propria înmormântare și splendide planuri editoriale pentru propria posteritate. Lângă certa eligibilitate pentru o măcar nominalizare la UNITER-ul 2026 de rol secundar pentru Csaba László, se cuvine așezată performanța la fel de suspectibilă de premiere a Orsolyei Moldován, creatoarea unor costume a căror picturalitate și putere de evocare narativ-onirică fac cât un workshop multidisciplinar de 3 zile la malul mării sau al infinitului.
Îngerul din trecut e Kázmér, soldat din armata austro-ungară (Balázs Varga), cel care îi veghează ultimii ani de viață și îi ghidează primii pași din moarte. "Unde vrei să mergem acum?", e prima întrebare a lui după ce ea face pasul dincolo. "Cum unde? Hai să luăm repede o cameră cu ora la un hotel", răspunde ea, în numele marilor bucurii ale trecutului. "N-ai înțeles. La ce cimitir vrei să mergem?", închide el elanul ce pulsează în acei oameni care sunt fericiți în fiecare zi sau nu sunt fericiți niciodată.
Arhanghelul viitorului e Misi, tânărul de la casa de copii, care și-a petrecut copilăria mai ales în casa Both (László Rózsa) și care acum a revenit pe locul unde cândva a fost fericit. Întoarcerea sa e motorul care declanșează intriga, asemenea celei a Mioarei (Erzsébet B. Fülöp) dintr-o altă super-producției a Companiei Tompa Miklós & a lui Radu Afrim, Grand Hotel Retromadár című / Grand Hotel Pasărea Retro (premieră 2021). Ghidajul său retrospectiv, plin de detalii, culori și emoții, are ceva din timbrul artistic al acelui Salvatore din Cinema Paradiso.
Lumea spre care ne deschide ușa Misi trăiește în duo-ul temporal '83-'84 (cumva, de-a lungul primul act, gândul mi-a fugit tâmpit la foarte mare apropiere dintre data la care se întâmplă acțiunea de pe scenă și data morții lui Nichita Stănescu, deși Afrim n-a dat niciodată semne că ar avea prea multe în comun cu zisul poet, ba din contră). Spațial, casa e, conform titlului, plasată între blocuri, așa cum încă mai sunt multe rămase / pierdute prin cartierele orașelor noastre de azi, inclusiv în Militariul de unde se scriu aceste rânduri). Scenografa decorurilor, Anna Kupás, propune un interior grandissim, o cameră de înălțimea unui bloc, ce e deopotrivă cameră de zi, dormitor, bucătărie, antreu și, mai ales, pinacotecă.
Acolo sus, aproape de acoperișul scenei (merită oare remarcat că singurele săli ample de teatru în care Afrim a montat până acum sunt cele din București, Craiova și Târgu-Mureș - adică cele 3 teatre surori, construite la început de ani '70 - regizorul evitând, de pildă, cel puțin în anii recenți, caré-ul aristocrat Iași - Cluj - Oradea - Timișoara al cuplului Fellner & Helmer?) doar conul de lumină al lanternei / reflectorului descifrează detaliile tablourilor (light design: Radu Afrim, István Ádám). Ceea ce la sol, în proximitate, ne apare kitschos, lipsit de valoare și vidat de emoție, se încarcă, în depărtările Annei Kupás, de un mister ce brusc le ridică la alt nivel. Zău dacă astă înălțare n-are ceva religios în ea!
Cele două surori pictorițe, Ida și Etelka, o descoperă, la un moment dat, printr-o răsucire telenovelistică ce devine marcă înregistrată pentru creațiile recente ale dramaturgului Radu Afrim, pe cea care le completează trio-ul cehovian. Pythia (Dorottya Nagy), această doamnă oracol din Beclean, aruncă nade despre viitorul celor de pe scenă și despre trecutul & prezentul celor din sală.
Șuvoiul timpului e bidirecțional (Karola călătorește spre începutul secolului trecut, Pythia spre zilele și nopțile noastre). Șuvoiul timpurilor, idem (Ida lui Erzsébet B. Fülöp aduce în vâltoarea unei potențiale povești de iubire obiceiurile unei lumi apuse, pădurarul Cornel al lui Gábor Viola, marele transfer mureșean de la marele frate de la nord-vest, pune pe masă datinile noii orânduiri de partid și de stat). Deasupra tuturor acestora (ori poate printre cutele cvasi-insesizabile ale continuum-ului spațiu-timp, aceste spații albe dintre cuvintele oricărui text) se ridică fantezia celor care trăiesc ori vizitează lumea (nu doar casa) celor două surori & o mamă Both.
Există cel puțin un moment când caleidoscopul de emoții și umor construit de Afrim lasă loc unui segment de analiză social-artistică. Dincolo de poezia și ironia conținute în ocupația de a picta prost copii ale unor proaste copii ale realului, ocupația pictorițelor care ne sunt gazde ar putea avea și o valoare metaforică pentru ce va să zică valoarea artei românești în ansamblu (nu doar) în acele timpuri. Altfel plină de zâmbete inocente și provocări nu chiar nevinovate, fiica ginecologului (Fruzsina Szabó), cea care vine să ia lecții de desen pe post de meditație pentru facultatea de belle arte de la Cluj, are un moment de crudă luciditate. În monologul momentului, se strâng atâta sinceritate și atâta asumare a micimii, că abia acolo lacrimile, cu greu ținute în frâu, se dau la vale cu toată forța gravitației.
Ferestrele deschise când și când spre blocurile înconjurătoare nu creează, culmea, senzația de claustrofobie. Glasurile copiilor care se joacă afară (sound design: Vince Oláh), blocurile trase în sus și în jos ca într-un desen animat de puterea imaginației (video design: Samu Trucza), capacitatea lui Radu Afrim de a refuza antagonizarea dintre oameni, societăți, lumi, epoci dau un ce cald acestei anomalii arhitectural-social-politice. Casa nu e captiva mastodonților de beton, ci e la rândul ei un uriaș înălțat de speranțele și viselor celor care o populează.
Video-seratele cu Bruce Lee & ceva pornache sunt propunerea de business a afaceristului pârlit / îndrăgostitului libidinos Csongor (László Zsolt Bartha) și prilejul ca aparatul dramaturgic al lui Afrim să ne prezint și alte personaje ale micului oraș ardelenesc: cuplul ce ascunde mici mari drame conjugale - penticostala Ráhel (Nóra Szabadi) și surprinzătorul său soț (Botond Kovács), băiatul conceput de un 23 august (Szabolcs Csíki), vânzătoarea de la magazinul de vopseluri (Bea Fülöp) și un alt copil, Adam, bârfitor, desigur (studentul Roland-Ádám Csiki). Afacerea merge cum mergeau toate în economia acelor vremuri, deși, în realitate, cartea A fost ca-n filme. Cea mai mare afacere a Securității publicată în 2024 de Liviu Tofan și Stejărel Olaru ne dovedește că afacerea casetelor video chiar a fost unul dintre marile tunuri ale deceniului de final al comunismului românesc. Afacerea ca afacerea, dar distribuția mureșeană, regizată de Afrim (și coregrafiată de Blanche Macaveiu) este unul dintre marile tunuri ale teatrului contemporan!
Parcă mai mult ca de obicei muzicile alese de Afrim pentru universul sonor sunt clasic-instrumentale, oarecum sobre, cumva în contrapunct cu tonul ultra-haios al textului și cu flamboaiantele imagini - scene create de puterea de fabulație a personajelor, în frunte cu mama Karola. Covoarele bătrâne ce decorează podeaua casei de pe scenă rimează în chip neașteptat cu materialul ce acoperă podeaua Sălii Mari a Naționalului mureșean. În dreptul fiecărui stal, mocheta e tocită așa cum iarba aproape că lipsește din spațiul de unde tenismenele și tenismenii servesc pe arena centrală de la Wimbledon.
Cumva, universurile afrimiene (și cele ale altor câtorva creatori de teatru ori de cinema din România momentului) sunt valorile de patrimoniu pe care alegem să nu le observăm privind cel mai adesea unde nu trebuie. Privind realitatea în tot adevărul său (dar onorând realitatea cu tot estuarul său de timpuri, spații, coșmaruri, vise, frici, speranțe, că doar viețile noastre nu sunt seci file de intrare în cataloagele Institutului Național de Statistică, nu?), această specie rară de artiști ne invită să picurăm peste (ori, mai degrabă, prin cutele a) tot ce există stropul acela care face diferența dintre frig și cald, dintre casă și lume, dintre nefericire și cele șase litere ascunse în ea.
(foto: Bereczky Sandor)
(Timpul & Spațiul reprezentației: 29 mai 2025 @ Sala Mare a Teatrului Național Târgu-Mureș)