Permanent dichisit, cu o mustață perfectă și pantalonii la dungă. Grijuliu, cumpătat, erudit. Matthias cucerește, Matthias vinde, Matthias e, deci, vitrina asociației My companion, o firmă din Viena care închiriază prieteni, mascând orice urmă de tristețe, vulgaritate sau cădere nervoasă cu o abordare pseudo-terapeutică și o politică foarte sănătoasă. De genul: "clientul nostru, stăpânul nostru", proprietarul nostru, bibeloul nostru fragil emoțional, vulnerabil, disperat. Avem femei singure în căutare de parteneri pentru concerte de muzică clasică, bătrâne woke ridicându-se de sub papucul soților, soții lor jurând răzbunare, bărbați care au nevoie de iubiți falși pentru a obține contracte de închiriere, copii care vor să se afișeze la școală cu părinți desăvârșiți profesional. Iar Matthias își iubește jobul de actor full-time, e dedicat trup și suflet, își închiriază propria persoană... până o pierde. Tocmai de aceea îl părăsește iubita lui, Sophia (Julia Franz Richter). Pentru că "nu ești real". Aici se declanșează criza lui identitară, în încercarea de a dovedi contrariul, de a răspunde la întrebarea-laitmotiv (subtitlu, chiar, al filmului ) "Am I real?". Ajunge în postura "pacienților" săi și apelează la o altă agenție care închiriază prieteni. Patrupezi. "Rent-a-Dog". Cu un Pomeranian ca de jucărie, în casa lui Matthias se află acum nu unul, ci două obiecte de decor! Bărbatul invocă și călăuzirea unui guru, care să-l ajute în găsirea sinelui prin retreaturi scumpe de yoga - unde o reîntâlnește pe Ina (Theresa Frostad Eggesbø), independentă cu studii în muzică, psihologie și finanțe. Ea navighează lumea cu o autenticitate neștirbită, ceea ce explică de ce devine, pentru Matthias, obsedantă, magnetică. Pentru că polii opuși se atrag. Sau nu. Spre afundarea și mai adâncă în disperare a lui Matthias, Ina nu caută nimic serios.
Plasat într-o societate care înclină balanța spre statut și privilegii în defavoarea onestității, satirizând usturător idealurile corporatiste și capitaliste, patetismul valului self-care culture și ipocrizia, Pfau - Bin ich echt? / Peacock se alătură discursului social al filmelor lui Ruben Östlund. Dacă din Triangle of Sadness, spre exemplu, am elimina revoluția adusă de inversarea puterii între săraci și bogați, ar rămâne aceleași crize morale în care omul modern e surprins, aceeași masculinitate fragilă, aceeași critică a elitelor și a identităților performative pentru care pledează și Bernhard Wenger. Comparația e inevitabilă până și la nivel estetic, prin perspectiva detașată și compoziția scenică (Albin Wildner semnează imaginea) impecabilă, cuprinzătoare, statică, ce oferă un fundal perfect pentru gaguri vizuale (pe alocuri, de un umor sec), precum intervențiile unor animale... neașteptate (inclusiv păunul eponim).
Dar filmul lui Wenger, auto-proclamat ca fiind despre autenticitate, e artificial prin neutralitatea față de cei pe care îi atacă. Îi privește cu dispreț sau îi mângâie drăgăstos? Pentru că Matthias trezește în privitor o compasiune inexplicabilă, o simpatie de care puțini anti-eroi se pot bucura. Dacă, la început, Schuch interpretează docilitatea personajului său cu o ușurință aparent falsă, pe măsură ce anxietățile i se intensifică, desprinzându-i - sacadat - masca de pe chip, devine tot mai ușor de îndrăgit, pentru că devine tot mai real. Matthias e, de fapt, empatic. Și îndrăzneț. Și viu. Dar când toată viața ai mințit, cine să te mai creadă când spui adevărul? Sophia? Nu. Paranoia o forțează să creadă că tot ce face fostul iubit e meticulos înscenat. Și bolnav. "Matthias, caută ajutor!". Anturajul rafinat al bătrânului care l-a angajat să pretindă că îi este fiu? Nu. Enervat de ipocrizia acestuia, Matthias renunță la rolul asumat, se dezbracă, se acoperă în întregime cu nămol și pătrunde în sala ticsită cu elite, intenționând să-l umilească public. Dar toți îl ovaționează furtunos - gestul său e interpretat ca o "adevărată artă performativă!".
Matthias e personajul care nu mai poate fi actor. Doar arta e chemare, e vocație, e destin. Te urmărește, pândește, sugrumă. Matthias e ființa ornamentală, e identitatea construită pentru privirea celorlalți. Matthias e Păunul.