Succesul lui Terry Gilliam, cunoscut mai ales pentru filmele Fear and Loathing in Las Vegas și Twelve Monkeys, a venit odată cu îndrăgitul Time Bandits și l-a ajutat să obțină finanțare (vorbim despre un buget de 15 milioane de dolari) pentru Brazil, al doilea film dintr-o pseudo-trilogie a imaginației. Aceasta începe chiar cu mai-sus menționatul Time Bandits și se încheie cu The Adventures of Baron Munchausen. Trilogia nu despică un fir narativ unic în trei, ci urmărește lumi distincte, non-tangențiale, și mecanismele prin care imaginația se adaptează absurdului și constrângerilor sociale, pe rând, prin ochii unui copil, ai unui bărbat de 30 de ani și ai unui bătrân. Scenariul pentru Brazil, semnat inițial de Charles Alverson (căruia nu i s-a oferit credit), a fost rescris ulterior de dramaturgul Tom Stoppard (câștigător al premiului Oscar pentru Shakespeare in Love) și completat de Charles McKeown, care apare deopotrivă în film, în rolul lui Lime, colegul de birou al protagonistului.
Înainte să se decidă asupra acestui titlu, Gilliam avusese în gând multe alte variante - "Ministerul", "Ministerul Torturii", "Până acum în 1984" - deși nici nu citise romanul -, "A2". Iar câștigătorul, "Brazil", e o alegere... greu de înțeles. Filmul nu are loc în Brazilia, auzim doar accente britanice și americane, iar stilul Art Deco nu prea... nu prea îl asociem cu São Paulo sau Rio de Janeiro. În documentarul din culisele filmului, castul a fost întrebat despre însemnătatea acestui nume, și mai nimeni n-a știut să răspundă. Regizorul spunea despre cadrul în care se petrece acțiunea că s-ar afla "la granița dintre Los Angeles și Belfast". Oriunde ar fi asta. Pentru că Brazil e menit să fie oricare loc din Occident, în timpul oricărui moment din secolul XX. Pentru că Brazil trimite la dimensiunea psihică a omului năpăstuit care evadează sub soarele arzător sud-american, care evadează în acea lume ezoterică a visului, a culorii, a vitalității. Brazilia mea braziliană, / Mulatru șiret și fermecător, / Am să te cânt în versurile mele. / Brazilia, samba care dă / Legănarea ce face trupul să danseze, / Brazilia iubirii mele...
Filmul începe cu o reclamă ce rulează pe mai multe televizoare. Toate explodează. Astfel setează Gilliam tonul filmului, transmite ura sa viscerală față de televiziune și introduce subiectul amenințării teroriste, omniprezent în film. Urmărim, apoi, un funcționar înconjurat de niște nici mașini de scris - nici computere. O gâză aterizează cu aplomb într-una din ele și modifică numele de pe un mandat de arest, din Tuttle în Buttle. Un bug informatic. La propriu. (Râdeți!). Așa se declanșează acțiunea. SWAT-ul dă buzna, în prag de Crăciun, în casa unei familii modeste și îl arestează pe tată - nevinovatul Buttle. Soția trebuie să semneze o grămadă de hârtii: "Aceasta este chitanța pentru soțul dumneavoastră. Și aceasta este chitanța pentru chitanță.". (Ideea că prizonierii trebuie să plătească pentru șederea lor în închisoare, era, la acea vreme, cât se poate de reală în unele țări sud-americane). Povestea centrală nici nu apucă să înceapă bine, că deja cunoaștem toate direcțiile tematice ale filmului - hiperconsumerismul, invazia mediatică, birocrația incapabilă și efectele sale înfricoșătoare.
Prima oară când îl vedem pe Sam, protagonistul nostru, e în vis, unde, Icar modern înveșmântat în metale și machiat ca David Bowie în derivă, zboară printre nori. Se află într-o lungă misiune - întinsă pe mai multe nopți -, de a salva o femeie superbă, înfruntând monștri uriași. Sam e, într-o anumită măsură, mulțumit cu viața lui. Are o slujbă nu foarte stresantă, în care e apreciat, și câștigă... suficient pentru o viață confortabilă. Dar compensează banalitatea jobului cu aceste evadări onirice. Iar pe măsură ce viața lui devine un coșmar, se întâmplă același lucru și cu visele - monoliți uriași răsar din pământ, invadând peisajul rural liniștit cu brutalitatea urbană și creaturi întunecate cu măști de bebeluș cutreieră străzile. Inamicul lui suprem este un samurai gigantic, alcătuit din piese de calculator, care simbolizează, de fapt, statul. Nu e, deci, deloc șocant faptul că, după ce îl învinge, Sam descoperă că samuraiul este el însuși (Spoiler alert?). Sam se poate răzvrăti împotriva statului, dar el este statul. E și un joc de cuvinte - Sam, you are I... Samurai... Ca bugul de mai devreme... Nu, nimic? În regulă. Revenind. Sam se trezește, își dă seama că a întârziat la muncă și o ia la fugă. Iar acolo, la birou, o vede: Jill, femeia din visele lui. Această întâlnire accidentală îl va trimite pe un drum care îi va schimba viața pentru totdeauna - un drum către demență.
Clasic arc de personaj: un om o ia razna, afundându-se tot mai adânc într-un purgatoriu birocratic, un om își pierde mințile din cauza unei femei. Oricum, e de-a dreptul absurd să considerăm Brazil o poveste de dragoste. Sam nu o iubește pe Jill. Iubește proiecția ei idealizată - această femeie frumoasă, misterioasă, care-l scoate din rutină, care se lasă apărată de el, eroul, neînfricatul. E îndrăgostit de ideea dragostei, nu de femeia pe care nici nu o cunoaște. Tocmai de aceea devine obsedat de ea și încearcă să o găsească, să o ajute, convins că este implicată pe nedrept în moartea accidentală a domnului Buttle. Folosește accesul său la bazele de date ale Ministerului Informației pentru a-i modifica fișa, încălcând regulile. Caută să se apropie de Jill. Ea e reticentă și bănuitoare - deși, în realitatea tot mai distorsionată a lui Sam, se îndrăgostește de el. În final, Sam este arestat pentru trădare și, apoi, torturat. Cedează complet. Înnebunește. Se retrage în halucinații, în psihoza care-l surprinde evadând spectaculos împreună cu Jill.
Frica evocată de trecutul opresiv e încă vie. Da, Brazil a fost selectat în antologia Tomorrow is Fear, chiar dacă blamează, în decoruri SF, prezentul de ieri. Pentru că a prevăzut avântul funcționarismului și al autoritarismului subliminal, aflat la butoanele din umbră. Pentru că istoria nu e circulară, ci atemporală. Pentru că temerile de azi sunt temerile de ieri și de mâine. Brazil e profeția războiului birocratic dus azi, ieri și mâine.