Frământări sociale și politice au loc și în Estonia anului 1933, numai că acestea apar în film mai mult tangențial, secvențial, motivând aversiunea clasei muncitoare împotriva capitaliștilor exploatatori. Moda și avântul revoluționar al timpului în schimbare. Muncitor la o măcelărie ajunge Eedi (Ursel Tilk), venit la oraș după Irma (Karolin Jürise), iubita din sat, acum menajeră în casa directorului de editură Rudolf. Capitalistul profitor, bine situat social este, se înțelege, Rudolf însuși (Mail Malmsten), un bărbat trecut de prima tinerețe, amator de aventuri galante cu femei, în plasa căruia cade Irma ca și predecesoarele menajere. Reprezentanții celor două clase antagoniste (așa se numeau în termeni marxiști) se întâlnesc face à face sub imperiul geloziei și al dorinței de a o răzbuna pe fosta iubită, pentru că, între timp, Eedi se combină cu prietena Irmei, Lonni (Lovüse Kapper) și urmează să aibă un copil. Acțiunea se fixează pe acest triunghi amoros cu extinderi colaterale înspre personaje anexe.
Irma e fata de la țară care vrea să devină scriitoare și a lucra într-o tipografie, la început, la recomandarea prietenei, i se pare o oportunitate care nu trebuie ratată. Ajunsă la oraș, la Tallin, ea se bucură ca un copil de lumina electrică inexistentă în ferma de la țară. Vrea să rupă cu trecutul, vrea să înceapă o viață nouă. Văzându-i interesul pentru carte și scris, Rudolf știe cum s-o ademenească și-i propune să fie menajeră și să locuiască în propria lui casă, după un incident cu un maistru din tipografie. Apropierea dintre ei e marcată de tensiune și riscuri. Fata nu acceptă să fie amanta lui și refuzul îl incită și-l determină pe Rudolf să o ceară în căsătorie. Sedusă de perspectiva care i se arată, ea acceptă, trecând de la o stare la alta. Cameramanul Alvar Kõne urmărește cu insistență etapele de apropiere / respingere dintre cei doi. Reținerea și dorința, chibzuința și atracția, dăruirea în dragoste și apoi suferința se citesc cu ușurință de pe chipul actriței Karolin Jürise care realizează un rol important în cariera ei, un rol consistent, elaborat cu multă finețe și empatie.
Treptat, sunt descoperite și secretele bărbatului, afemeiat incurabil, care ține într-o cameră borcane cu apă și lipitori. Ciudățenia te îndreaptă spre alte rezoluții scenaristice cu acces în malefic, dar bărbatul le consideră pe dezgustătoarele ființe acvatice simple elemente necesare în propria lui terapie. Își pune lipitori pe piele ca să scoată "răul din corp". Instinctul sexual exacerbat? ne putem întreba, căci alte răutăți nu prea face. Încearcă, ba o îndeamnă și pe ea să facă la fel, dar nu se poate vindeca, libidoul nestăpânit a pus stăpânire pe el definitiv și o înșală pe Irma cu ală femeie angajată menajeră. Istoria se repetă și Irma ajunge depresivă, caută să-l recucerească, dar totul pare iremediabil pierdut. Ajunge să fumeze, bea, sparge vesela. În acest hal o găsește Eedi, răzbunătorul ei. Zece ani mai târziu, la mașina de scris mecanică, dăruită de Rudolf, o vedem pe Irma povestindu-și "viața și iubirea" la care tocmai am fost părtași. Eedi se întoarce din detenție, după uciderea lui Rudolf, copilul lui a crescut, se joacă aruncând pietre în râu, dar fostul muncitor din măcelărie nu mai este al ei.
Regizoarea Helen Takkin marșează puternic pe psihologia personajelor, pe stările lor evidențiate prin fiecare cadru, prin limbajul corpurilor, prin mimică și prin adecvarea costumelor la oglindirea caracterelor în pas cu mersul lumii. Muncitori cu șapcă, femei în mătăsuri vaporoase. Reușita sondării în profunzimea intimității personajelor se corelează constant, organic, cu reconstituirea unui mediu ambiant corespunzător încadrării subiectului în categoria, divers nuanțată, a dramelor de sorginte romantice, valorizate în deliberate structuri clasicizante, perene.