Concret din toată averea familială Maryam ar primi 25%, sora ei la fel și ce rămâne (50%) e al fratelui lor. Imediat după moartea răposatului aflăm de existența unor bani puși într-un cont bancar, nu mult, doar vreo 165 de mii de dolari. O sumă imensă pe care tatăl a strâns-o pentru fetele lui, ca un fel de răsplată pentru grija și ajutorul primit la bătrânețe.
Apare însă un impediment. Suma ar trebui și ea împărțită cu fratele de departe. Iar ele nu pot scoate banii din bancă și din moștenire fără un cec semnat de tată. Fapt problematic, ținând cont că acesta a decedat deja. Noura găsește soluții, dar banca cere și consimțământul telefonic al titularului. Din nou apare aceeași problemă. Iar cele două surori încearcă să apeleze la mai multe cunoștințe care ar putea juca rolul tatălui, cu complicații de rigoare, unele mai amuzante, altele mai puțin. Filmul nu ezită să puncteze ironia faptului că oricât ar vrea, ele nu pot face nimic fără un ajutor venit din exterior, de la un bărbat. Acest lucru atestă tristul statut de semi bibelou al femeii într-o societate intens patriarhală, practic femeia nu poate mișca fără permisiunea bărbatului.
Și, fiindcă viața nu e simplă, cele două, separat, se mai confruntă și cu probleme personale - sau și mai personale - în viața lor de zi cu zi. Maryam are o familie disfuncțională, cu un soț absent, și doi băieți, dintre care unul tocmai trece prin perioada de rebeliune adolescentină. Chiar dacă Noura e mai mică doar cu doi ani, ea nu și-a întemeiat încă o familie - dar nici nu are de gând - lăsând la o parte relațiile amoroase, marea ei problemă e lipsa de resurse, atât materiale, cât și personale; nu are sprijin, de nicăieri.
În acest context, este de remarcat forța mentală și îndârjirea de care dau dovadă; și în ciuda diferențelor de mentalitate - sau poate tocmai datorită lor -, surorile formează un duo imbatabil. Ele se completează, se ajută pentru îndeplinirea scopului comun, învață să fie acolo una pentru cealaltă în momente de vulnerabilitate; nu doar din considerente familiale, este ceva mai mult acolo, o motivație suplimentară, par că luptă în numele tuturor femeilor care au trecut vreodată prin așa ceva. Este o luptă colectivă, în care cele două surori se văd nevoite să fenteze sistemul, doar ca să primească ce le aparține de drept.
Nu am cum să nu amintesc de un alt dialog, tot în legătură cu divorțul lui Maryam. Aceasta însă nu este notabilă datorită umorului, ci poate din cauza caracterului descurajant. Maryam îi spune fratelui ei de divorț iar acesta după câteva întrebări superficiale precum "te-a lovit?" sau "te-a înjurat", află motivul: nu mai este fericită. Moment în care are poate cel mai misogin și crunt răspuns pe care-l putea da un frate; el o întreabă ce e cu obsesia asta a femeilor cu fericirea, argumentând că nici mama lor nu a fost fericită, dar și-a făcut treaba, i-a crescut. Femeia este dezumanizată, nu contează sentimentele ei, trăirile ei, important e să-și facă treaba, ca un angajat bun, ca să poată trăi în condiții decente.
Cu toate că filmul reprezintă un atac asupra sistemului patriarhal din țările islamice, asta nu-l oprește cu nimic din a fi amuzant. Umorul este variat, începând de la ironii fine, sarcasm, umor negru sau chiar absurd, avem de toate tipurile. Interesant este însă stilul în care sunt spuse glumele, care pe alocuri seamănă cu umorul estic - acel haz de necaz -, caracterizat mai ales prin tonul serios cu care sunt livrate. Ele vin pe nesimțite, te lovesc atunci când te aștepți mai puțin, în momente de maximă tensiune. Avem de pildă scena în care Ali, fiul cel mare al lui Maryam, fuge de acasă în urma unui scandal monstru pe care l-a avut cu tatăl lui. El este ajuns din urmă și oprit de mama lui, care îi spune că "ești supărat pe tatăl tău, nu pe mine" iar Ali replică prin "da, dar nici pe tine nu te am la suflet". O altă secvență plină de umor rezidă din reacție unchiului la aflarea vești că Maryam vrea să divorțeze. Acesta spune cu jumătate de gură: "Bine că acum vrei să divorțezi când suntem în război..." la care Maryam are o contră fabuloasă "Să aștept să iasă țara din război ca să divorțez?".
Pentru mine a fost cel mai amuzant film pe care l-am văzut la TIFF 2025, ironic având în vedere faptul că filmul e considerat o dramă, și, la o căutare rapidă pe site-urile de film (IMDB, Letterboxd, Rotten Tomatoes, TMDB, JustWatch), peste tot apare ca fiind DOAR o dramă. Așa că, dacă nu-l recomandă altcineva, o fac eu. Dacă sunteți fani ai filmelor care vorbesc despre probleme stringente ale societății și care au și o componentă umoristică pronunțată, pe alocuri chiar surprinzătoare, nu pot decât să vă recomand să vedeți acest film.