Sleep #2, micul experiment al lui Jude care a fost proiectat la TIFF 2025 constă într-un film de montaj, în care, cu ajutorul site-ului EarthCam, un site asemănător cu Google Earth prin care poți să vezi diferite zone din lume, din zonele în care sunt amplasate camerele siteului, Jude explorează zi și noapte mormântul lui Andy Warhol, unul dintre cele mai importante figuri ale artei pop și psihedelice ale secolului XX. Timp de 61 de minute, din același unghi, aceeași perspectivă, observăm ce anume se întâmplă în jurul mormântului unei celebrități. Cu ajutorul monteurului său etern, Cătălin Cristuțiu, Jude reușește să creeze o poveste dintr-un minim de material, lucru extrem de dificil. Urmărim acea piatră de mormânt restaurată și lustruită, fotografiată de nenumărate ori de turiști, la care sunt depuse ofrande și coroane de brazi aduse de cei care vor să lase un omagiu pentru unul din revoluționarii artei moderne și a culturii pop. Urmărim schimbările climatice din New York și cum natura în sine acționează asupra mormântului. De la murdărire, curățare, ștergere sau relație cu vegetația din jur, piatra funerară a lui Warhol poartă efectul schimbărilor mediului, cât și induse de mâna omului.
Intențiile regizorului de a comenta natura voyeuristă a omenirii sunt prezente pe toată durata filmului. Oameni care urmăresc popularitate sau atenție pentru că au fost prezenți la locul de veci al unui faimos artist, practic orice vizită pe care turiștii o fac este un foarte mare eveniment pentru ei, însă nu și pentru cel îngropat, care, oricât de multe poze s-ar face, tot acolo va rămâne. Asta în timp ce animalele ce trec deseori pe acolo, în special pe timpul nopții, evident că nu realizează ce reprezintă bucata de piatră înfiptă în pământ, o paralelă provocatoare între om și natură. De asemenea, din toate filmările pe care le vedem, mormintele din fundal rămân nevizitate pe toată durata filmului. Singurul frecventat este cel al lui Warhol, lucru care denotă cât de mult un om important, cunoscut, mai rămâne prezent după ce a murit, cu toate că el ca persoană, nu se mai află aici. Filmul chiar începe cu un citat al lui Andy Warhol, în care acesta susține faptul că cel mai bun lucru la a trăi este să fi mort, iar asta se observă perfect în film. E un paradox că tu, chiar dacă ai murit, o urmă, anume amintirea, încă există și va exista în continuare - până când vei fi uitat.
Jude se inspiră chiar de la Andy Warhol, care era recunoscut și pentru filmele experimentale și provocatoare pe care le făcea. Filmul pe care Jude îl face poate fi interpretat ca un sequel al unui dintre filmele lui Warhol din 1964, intitulat Sleep, în care un om e filmat cum doarme timp de cinci ore. Cinema experimental și foarte, foarte lent. Mai sunt și alte exemple, însă catalogul americanului este foarte vast și plin de experimente scurte, care sunt clar surse de inspirație pentru regizori moderni care își doresc să împingă limitele cinemaului avant-garde.
Sleep #2 este o meditație asupra vieții și morții, unde zicala românească, viii cu viii și morții cu morții nu prea se aplică. Un experiment interesant, care te pune pe gânduri. Un side-project care cu siguranță i-a făcut o deosebită plăcere lui Jude. Merită să te uiți la Sleep #2? Da, de ce nu? E ceva diferit de ceea ce te-ai aștepta de la un cinema comercial, mult mai nișat, și potrivit pentru un festival ca TIFF.