Comatogen. "Care produce o stare de comă", conform DEX. Comă în care se află multi-milionarul Klaus (Gheorghe Visu), aflat sub îngrijirea asistentei medicale Alina (Daniela Nane), la rândul său supravegheată de fiica bolnavului, Mihaela (Ada Lupu). În viața sa privată, Alina (personaj-pivot al unui scenariu multi-stratificat) e mama lui Radu (Theodor Șoptelea), un tânăr fără de angajament (academic sau în câmpul muncii), și iubita din liceu a lui Pavel (Andrei Aradits), patronul unei agenții imobiliare. Destinele celor patru ne-aflați în comă vor ajunge să se întâlnească mai devreme sau mai târziu.
Împărțit în 4 capitole, Alina, Radu, Pavel, Mihaela, Comatogen are alura unui thriller scris cu remarcabilă atenție la detalii și substanța unei analize de profiluri umane ce nu scutește de radiografiere nici un cotlon, oricât de întunecos, al conștiințelor luate în cătare. Un același interval de timp, ce se scurge de la momentul internării lui Klaus până la final, e urmărit din perspectiva celor 4, fiecare segment oferind spectatorilor noi informații care, puse cap la cap, construiesc imaginea de ansamblu a ce și de ce se întâmplă.
Zâmbetul cald al Danielei Nane și capacitatea sa de a rosti credibil și atașant fraze de bine (de pildă, felul remarcabil în care frazează mulțumirile la complimentele ce îi sunt adresate) ne introduc blând în poveste. Chipul copilăros și privirea de o expresivitate a cărei cuprindere poate lesne baleia de la "copil ascultător" la "criminal în serie" ale lui Șoptelea fac trecerea subtilă de la ceea ce pare că este la ceea ce este cu adevărat. Politețea și eleganța lui Andrei Aradits lasă rapid să se vadă lucruri de adâncime nu tocmai cușere. Apariția Adei Lupu e de la bun început neliniștitoare și angoasantă (poate prea apăsat în primele apariții), impecabil sincronizată cu deznodământul istoriei.
Genul de cinema pe care îl propune Comatogen rimează, printre altele, cu tipul de pelicule prin care Spania a atras atenția în anii de pe urmă. Aparențe mic-burgheze, o urgență (medicală sau altă natură) care pune acțiunea în mișcare, redarea poveștii în stilul filmelor polițiste cu / fără polițiști / detectivi particulari / personaje chitite să afle adevărul, violență plutind amenințătoare undeva în proximitate, ciocnire abruptă de interese personale divergente. Cobileanski propune ritmuri diverse, juste pentru fiecare dintre momentele / planurile intrigii, iar camera DoP-ului Cristian Gugu contribuie inteligent la efectul de multiplicare (a perspectivelor, a informațiilor, a senzațiilor) pe care derularea (mai corect, desfacerea mațelor) acțiunii îl oferă.
În remarcabile roluri secundare, Cristina, asistenta personală a lui Klaus (Petronela Grigorescu), Marin, iubitul Mihaelei (Ionuț Cornilă) și Liviu, agentul imobiliar angajat de Pavel (Vlad Brumaru) contribuie, alături de cele 4 personaje principale, la galeria de portrete expusă de Comatogen. Marea temă a curatorilor Cobileanski - Boeru? Omul ultra-contemporan, urban, cu o bază materială variind de la ultra-bogăție la granița mereu confidențială între cuartila de jos a clasei de mijloc și precaritate. Indiferent de valoarea contului bancar, (aproape) toată lumea se mișcă în ritmul banilor.
O frază-standard de instruire a noilor agenți imobiliari vorbește despre obligația de a le spune clienților fix ce vor să audă. Un obicei standard de auto-instruire a cetățenilor, indiferent de ocupație, se bazează pe nevoie de a livra și a ne livra constant iluzia că facem binele, că suntem oameni buni. O mască pentru ceilalți, o mască pentru noi. Uneori, măștile cad și cineva înregistrează momentul.