Am stat de vorbă la TIFF cu Adilkan Yerzhanov despre estetica sa, despre alegerea lui de a le oferi marginalilor un loc în lumina reflectoarelor și, nu în ultimul rând, despre un personaj esențial din poveștile sale - stepa.
Adilkan Yerzhanov: Pot spune că ceea ce au în comun sunt personajele care luptă cu banalitatea. Elementul comun în toate aceste filme, dar și în cele anterioare, este faptul că avem un personaj care trebuie să aleagă între viață și moarte. O întrebare foarte clară, specifică, ce nu poate fi evitată. Abia atunci când apare această întrebare, apare și un erou pentru mine. Un erou care plutește în sensul curentului nu mă interesează. Mă atrage cel care este în conflict cu societatea, care trebuie să aleagă între viață și moarte.
S.D.: Eroii din filmele tale sunt marginali, proscriși, trăind undeva în afara societății. De ce te îndrepți spre astfel de personaje?
A.Y.: Pentru că așa m-am simțit toată viața, un marginal. Și cred că astfel de oameni sunt mult mai interesanți pentru cinematografie. În viață, poate sunt niște ciudați, dar în cinema, dintr-un motiv sau altul, devin personaje principale. Înțeleg foarte bine diferite tipuri de marginali, outsideri. Și poate că aceștia sunt oameni care în viața reală sunt dați la o parte, dar în filme ei devin, cumva, cei mai interesanți eroi.
S.D.: Cât din filmele tale reflectă aspectele sociale, politice din Kazahstanul actual și cât este imaginație?
A.Y.: În toate filmele mele există o mare parte de realitate, așa cum fiecare basm are rădăcinile în realitate. Îmi imaginez contexte sau eroi, dar fundalul este un soi de tensiune prezentă din realitate.
S.D.: Cum se încadrează filmele tale în spectrul mai larg al cinematografiei din Kazahstan? Ești anti-trend?
A.Y.: Probabil că termenul de anti-trend este mai potrivit, pentru că eu fac cinema necomercial, iar investitorii, desigur, așteaptă profit. Iar filmele mele, după cum consideră investitorii, nu sunt interesante din punct de vedere al profitului. Dar eu continui să le fac.
S.D.: Există multă intertextualitate în filmele tale, ce rol are acest gen de dialog cu alte forme de expresie vizuală?
A.Y.: Cred că un cineast este capabil să vorbească într-un limbaj comun, universal, datorită intertextualității, deși nu-mi place să citez sau să fac referințe directe. Îmi plac cei care inovează în cadrul unui gen sau creează ceva nou. L-am studiat mult pe John Ford, pentru că pentru mine el este cel care a descoperit western-ul, și pe Dario Argento, care a dezvoltat genul giallo.
S.D.: Ai fost numit poetul stepelor - cum ai ajuns să creezi din stepă un personaj în sine?
A.Y.: Stepa este principalul lucru care distinge cultura noastră de cultura europeană, africană sau americană. Cred că diferențele culturale încep cu peisajul. Cultura începe și ea din exterior, din acest peisaj, pentru că el dictează viața, atât exterioară cât și interioară, a oamenilor și a personajelor. Peisajul creionează atât caracterul, cât și mentalitatea. Așadar, stepa este ceea ce organizează spațiul și conferă stilul pentru mine.
S.D.: Personajele din Pisica galbenă speră că arta, în speță, cinematografia pot să fie salvatoare. Cum te raportezi la această idee?
A.Y.: Cred că cinematografia, cel puțin în filmul Pisica galbenă, a ajutat la salvarea personajelor principale, chiar dacă nu fizic. Dacă nu ar fi fost cinemaul, nu ar fi existat credință și putere în personaje. Deci da, cred că arta poate salva.