Iubiri extreme (sau Burnt Toast în original) este ultima parte dintr-o trilogie despre natura umană, realizată de trupa de teatru norvegiană Susie Wang, primele două părți fiind The Hum (2017) și Mummy Brown (2018). Nu știu primele două cum vor fi fost, însă ultimul spectacol din trilogie depășește domeniul naturii umane și încearcă cartografierea unui teritoriu sinistru de tipul celui întâlnit în filmele lui David Lynch, doar că mai rău. Un titlu alternativ care i s-ar potrivi ar fi Red Velvet.
Dincolo de groaza și neliniștea pe care o provoacă, spectacolul este fermecător din orice punct de vedere. Dialogul seducător, la limita absurdului, rostit pe cel mai serios ton conturează ironia generală a spectacolului. Personajele se descoperă progresiv, scenă după scenă, astfel încât la finalul spectacolului poți afirma cu convingere că nici unul dintre ei nu e în toate mințile. Normalitatea primelor momente ale spectacolului este demolată gradual de fiecare nou detaliu oripilant care se dezvăluie.
Personajul masculin Danny Iwas (Kim Atle Hansen), unul dintre oaspeții hotelului, este atașat, atât în sens propriu cât și figurat, de o servietă misterioasă. O întâlnește în lobby pe Violet (Mona Solhaug), o mamă singură, confuză și vulnerabilă, care ține în brațe un bebeluș pe nume Miracle. Conexiunea care se leagă între ei este bizară, trec în câteva minute prin toate etapele unei relații sortite eșecului. Relația (încă neexistentă) dintre ei este sabotată nu doar de problemele de commitment ale lui Danny, dar și de atașamentul lui bolnăvicios față de maică-sa. Danny intră în panică atunci când realizează responsabilitatea pe care o presupune posibilul rol de tată și vrea să evadeze. Liftul se blochează, iar din acest moment urmează o alunecare în irațional și soft horror de la care nu îți poți lua ochii, oricât de atroce nu ar fi.
Danny, incapabil să se despartă de maică-sa, rămâne fără servietă și fără mâna legată de aceasta. Betty (Julie Solberg) și Violet, care până în acel moment voiau să îl salveze de la căderea în abisul în care urma să se prăbușească liftul, realizează că Mr. Iwas este un manchild toxic, care în cele câteva clipe petrecute împreună cu Violet reușește să o manipuleze cu ,,exces'' de complimente (de fapt un singur compliment), după să o critice pentru aspectul ei și să dispară atunci când vine vorba de viitorul lor împreună.
Succesiunea întâmplărilor nu are neapărat o explicație logică, poate doar metaforică. Betty, angajata anului (probabil singura angajată din acel hotel morbid), pleacă în căutarea servietei și a mâinii lipsă a lui Danny. Violet, până în acel moment inocentă și speriată, dezvăluie că este la fel de bolnavă și imorală ca logodnicul ei (da, pentru că între timp Danny și-a rezolvat problema de angajament). Relația lor superficială este salvată de nebunia lor captivantă. Cuplul odios performează o formă de canibalism incestual față de micuța Miracle. Situația progresează într-o serie de disecții de bebeluși care se deschid ca o matrioșcă. Sună dezgustător, nici pozele nu arată altceva, dar de fapt este comedie pură.
Pentru a încheia ciclul vicios de atrocități și vărsări de sânge, Danny se întoarce în locul în care se simte cel mai bine: în burta unei mame. Burnt Toast / Iubiri extreme cu siguranță nu e despre iubire, cel puțin nu despre vreo formă sănătoasă a ei. Personajele sunt absorbite într-o relație dezechilibrată și tulburată de pofte carnale ieșite din comun, extrase dintr-un registru freudian. Pe cât de tulburător ar fi raportul dintre Danny și Violet, nu este atât de diferit de dinamica unei relații moderne în care ea vrea o relație cu el, iar el vrea o relație cu maică-sa.
(foto: Alette Schei Rørvik, Simen Ulvestad)
Burnt Toast / Iubiri extreme
Text și regie: Trine Falch
Distribuția: Betty: Julie Solberg / Danny: Kim Atle Hansen / Violet: Mona Solhaug.
Scenografie: Bo Krister Wallstrøm / Muzică și designer sonor: Martin Langlie / Design lumini: Phillip Isaksen / Efecte speciale: Fanney Antonsdottir / Recuzită scenică, design: Antti Bjørn, Jon Løvøen / Recuzită scenică, live: Simen Ulvestad, Oscar Solløs, Viola Hamre / Consultanță lingvistică: Sarah Valentine
Producție: Susie Wang / Co-produs de: Black Box Teater (Oslo), Kilden Performing Arts Centre (Kristiansand), The National Theatre (Oslo) / Cu sprijinul: Arts Council Norway, The Audio and Visual Fund, The Association of Norwegian Visual Artists, Ministry of Foreign Affairs/Performing Arts Hub, Norway.