Expoziția a fost curatoriată de dr. Alexandru Constantin Chituță care vede în această expoziție "o poziționare existențială: aceea a recunoștinței nu doar ca emoție personală, ci ca formă de rezistență culturală. Într-o lume a accelerării, a alienării de mediu și de sine, a hiperconsumului vizual, Aftene propune o întoarcere spre o estetică a esențelor. Mulțumirea devine aici o paradigmă, o poziție etică și artistică deopotrivă".
Spațiul aproape cubic al expoziției a fost împărțit în două: pe peretele din stânga, pe simeze, au fost amplasate tablouri iar restul spațiului a fost populat de sculpturile lui Felix Aftene. Accentul expoziției a fost pus pe acestea din urmă, mult mai numeroase, care au fost elaborate pe parcursul a 12 ani. Picturile în schimb au fost realizate în mod special pentru acest eveniment, într-un timp relativ scurt, dar au importanță pentru dialogul dintre sculptură și pictură. În expoziție artistul dorește să exprime relația dintre om și natură, o temă care, deși aparent des frecventată în zilele noastre, este una care de fapt intră ușor în uitare fiind acoperită de altele urgențe cum este cea a războiului de exemplu sau a frământărilor socio-politice imediate. Astfel, personajele afteniene din tablouri (Călăuza, Zburător, Paradis terestru) sunt înconjurate de peisaje vegetale, preponderent idealizate, lucrul acesta indicând o transcendere a mediului strict fizic către spațiul metafizic, către spațiul ideilor. Personajele sale fantastice, sunt în mișcare, în căutare, însoțite uneori de călăuze precum păsările.
Un singur tablou pare a fi într-o ușoară notă discordantă cu celelalte și anume Relicvariu, un tablou care nu înfățișează personaje sau peisaje, ci un insectar, o colecție de fluturi și libelule, alături de elemente specifice picturii lui Aftene: mâna angelică, aripa, trei pensule. Acest tablou este în relație directă cu una dintre sculpturi realizată ca un relicvar tridimensional, în care sunt inserate forme de înger, păsări și pește, simbol al sacrului. Tema aceasta a relicvarului arată importanța elementelor folosite în lucrările sale care sunt atât conservate cât și privite ca sacre.
Sculpturile sunt de o frumusețe evidentă, paradoxală chiar prin concretețea lor dar și senzația de diafan pe care o creează. Este afirmată întoarcerea către estetic, către frumos într-o lume în care există tot mai mult urât, inclusiv pe plan artistic. Arhitectura corpului uman este ceea ce interesează aici și modul în care aceasta este înscrisă în diverse forme geometrice cum este cazul sculpturii Cronos - în cerc, Arhitectura zborului - în pătrat, Navigatorul într-una dreptunghiulară sau Himera care, văzută de sus, se înscrie într-o formă triunghiulară. Materialul sculpturilor este un tip de bronz italian, special conceput pentru opere de artă, care are la Felix Aftene o dualitate a culorilor: o patină rece albastru-turcoaz obținută la 1000 de grade care contrabalansează auriul cald. Dintre alte sculpturi mai amintim Visul, Sărutul, un tribut evident adus lui Brâncuși, Pisica, precum și o sculptură ușor interactivă, a cărei regiune superioară poate fi rotită și plasată după preferință și în relație cu spațiul din jur.
În completarea expoziției, tot într-un cub, însă la dimensiuni mai reduse, există la intrarea Muzeului Bruckenthal din Sibiu și o instalație (preluată de la Romanian Creative Week) care conține miniaturile lucrărilor lui Aftene, executate într-un material nou, fluorescent, recent apărut. Acestea trebui privite printr-o fantă și sunt o inovație datorită acestui material folosit în premieră - iată artistul nu se depărtează nici de această dată de new media.
