AperiTIFF / iunie 2024
Festivalul TIFF 2025
Bazat pe memoriile disidenților sovietici ai unui sistem care folosea psihiatria punitivă ca armă împotriva gândirii libere, filmul lui Denis Tarasov e mai actual ca oricând.

1977, Ucraina, URSS. Un tânăr rebel luptă cu sistemul. Ceea ce începe ca o joacă hipiotă se transformă rapid în coșmarul vieții lui.

Pe neașteptate, Andrii Dovzhenko (Kostyantyn Temlyak) e internat într-un spital psihiatric (centru de reeducare forțată), ca pedeapsă pentru cutezanța lui de a se fi pus de-a curmezișul sistemului, chiar dacă mai mult în glumă. Reprezentanții statului îi oferă însă o scăpare ușoară. Cel puțin, ei așa o văd: să înceapă să colaboreze cu KGB-ul. Alegerea se dă între anularea individuală și automată a crezului personal, respectiv stăruința de a rămâne fidel convingerilor anti-totalitare (muzică vestică, îmbrăcăminte la fel - nimic revoltător, dar curajul se plătește scump).


Cazul lui Andrii, ficționalizat, se bazează pe nenumărate astfel de situații tragice petrecute în blocul sovietic, iar apariția filmului într-un moment istoric tensionat - în care războiul rece dintre est și vest pare că a revenit - îi oferă statutul de semnal de alarmă la adresa nerespectării drepturilor omului. Realizat cu mijloace incisive (muzică puternică, filmări epice, arc dramatic limpede și tensiune cât cuprinde), Diagnosis: Dissent / Diagnostic: Dizident arată unde ne putem întoarce, mai ușor decât am fi tentați să credem.



0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus