Nu știu cum a fost pentru ceilalți participanți. Cele două săptămâni eu le-am resimțit ca fiind deosebit de obositoare și solicitante. În același timp, m-am îndrăgostit la prima vedere de cântecele alese drept repertoriu. Ele m-au făcut să depășesc mai ușor oboseala celor minim 4 ore de repetiții / zi, neajunsurile virozei cu care o parte din membrii corului ne-am luptat în ultima săptămână și agitația călătoriilor în orașele dimprejur.
Impresiile încă nu sunt complet așezate, dar ceea ce știu, cu siguranță, este că frumusețea și greutățile celor două săptămâni au reușit să îmi sporească și mai mult dragostea față de arta corală...
În încercarea de a surprinde atmosfera acelor zile, am să fac o fotografie a trei momente diferite din cadrul acestui masterclass:
Ziua 1: locul de întâlnire - liceul de muzică, sala de cor. Urmează să îl cunoaștem pe cel care ne va ghida în călătoria noastră. Maestrul își face apariția și are loc o mică introducere, însoțită de glume. Ne atrage atenția că umorul său, atât de necesar în activitatea artistică, este posibil să nu fie pe placul nostru, mai ales dacă ne dovedim a fi persoane prea sensibile sau orgolioase. O temă mai largă ce va continua să apară în zilele care urmează, temă aliniată cu gândurile care mă străbat atât de mult și pe mine: a nu insista să rămânem într-un loc pe care nu îl simțim potrivit pentru noi.
Are loc apoi încălzirea. Destul de solicitantă și, în același timp, o simt ca fiind eficientă. După 30 de minute simt deja o oarecare oboseală. Audițiile mele au loc de-abia după aceste exerciții vocale. Dirijorul insistă cu diferitele tonalități; îmi face observații; mă corectează (cânt destul de încet, sunt prea liniștită - eu nu mă enervez niciodată? Acum ar fi momentul să o fac / respirația mai trebuie ajustată pentru tonalitățile înalte...).
Să mă enervez nu reușesc, însă câteva glume, bine plasate, reușesc să îmi dea puțin curaj și să fiu mai convingătoare.
Primesc verdictul final: voi face parte din cor într-un alt registru vocal decât cel la care am cântat până acum: voi aparține de vocea Alto 2, deci va trebui să abordez tonalitățile cele mai joase... O mică diferență față de registrul Sopran 2 la care am cântat până acum...
Ni se distribuie și prima partitură... Piesele aparțin, toate, registrului religios. Surpriză pentru mine: începem prin a solfegia piesa respectivă, o mare schimbare față de toate celelalte coruri de amatori la care am mai participat. Ceilalți colegi par a se descurca foarte bine în hățișul notelor muzicale. Eu par a fi aterizat de pe o planetă îndepărtată; fac mari eforturi de a auzi și a mă coordona doar cu colegii aflați în același registru vocal, dar lipsa de experiență își spune cuvântul: mă poticnesc mai mereu și rămân în urmă, greșesc, mă rătăcesc pe partitură și regăsesc apoi calea corectă... totul se întâmplă atât de repede și trebuie să reușesc să țin pasul... Citim notele, din nou și din nou, reluăm, ne corectăm și înaintăm încet-încet în hățișul primei noastre partituri. Îmi doresc ca dirijorul să nu observe toate aceste zbateri.
Începe apoi repetiția propriu-zisă a piesei, folosind de data aceasta cuvintele acesteia. Realizez că tot ceea ce am repetat până acum nu prea ajută, în această etapă... nu reușesc să fac legătura cu linia melodică învățată cu ajutorul solfegiului. Depășesc momentul și mă bucur pur și simplu de frumusețea primului cântec.
Cele patru ore trec ca vântul și ca gândul. Părăsesc sala de cor deopotrivă obosită și încărcată de neobișnuitul acestei experiențe.
Ziua a 6-a: Este sâmbătă, vom repeta de dimineață până la orele 21, cu o pauză de patru ore, pentru prânz. Deja am realizat că trebuie să îmi conserv foarte bine energia fizică și să îmi folosesc vocea cât mai puțin, astfel încât decid să anulez o întâlnire pe care o aveam în pauză cu o prietenă apropiată. Oboseala se face simțită și la restul membrilor corului. Percep mici iritări, momente de lipsă de răbdare și, de asemenea, probleme la nivel de voce și pentru aceștia.
Continuăm să învățăm piese noi. Descurajarea se face simțită; mă întreb dacă voi reuși să asimilez ceea ce este necesar la un nivel onorabil sau dacă greșelile din timpul concertelor vor fi prea flagrante. Oare ar trebui să renunț?
În pauză, discut cu o altă colegă care are aceleași gânduri și îmi promit să meditez pe îndelete la acest lucru în pauza de prânz. Revin după-amiază la repetiții cu sentimente mai bune; să mai continui una-două zile, pentru a vedea cum evoluăm cu toții și, foarte important, pentru a mă bucura de ceea ce se întâmplă.
(În săptămâna care urmează începem să concertăm în deplasare - în fiecare zi, într-o altă localitate din apropierea Timișoarei, oboseala și viroza care ne afectează vocea sunt principalele provocări. Toate celelalte lucruri fără legătură cu acest cor... trec pe un plan secund.)
Ziua a 14-a: Finalul; urmează să cântăm la Catedrală, pentru timișorenii care vor fi prezenți după slujba de seară. Momentul potrivit pentru a mă lăsa doar în voia bucuriei și de a simți, pe deplin, că și de data aceasta voi oferi ceea ce am mai bun.
Nelipsitul termos de ceai cald în ciuda temperaturilor specifice lunii iulie, nelipsitele medicamente și nelipsitul bagaj cu îmbrăcămintea de concert: sunt pregătită corespunzător și îmi propun să pot savura această ultimă zi a proiectului nostru.
Reușim să oferim ultimul nostru moment artistic, acasă. Cântecele noastre răsună, înălțător, în întreaga catedrală; culeg din plin roadele muncii și ale efortului celor 2 săptămâni.
Masterclass-ul a luat sfârșit!...
Îmi îngădui câteva gânduri: a fost frumos însă nu voi mai experimenta, vreodată, o astfel de oboseală. Îmi spun cu zâmbetul pe buze: dacă anul viitor va mai exista un astfel de proiect, am să părăsesc temporar România, pentru a nu mai fi ispitită să particip...
***
Ziua 1 după era Masterclass: canapea, un film de o calitate îndoielnică și multă ciocolată.
Ziua a 2-a după era Masterclass: Încep să ascult și să fredonez înregistrările din timpul concertelor. A fost un adevărat privilegiu să pot participa!... Oare anul următor, ce fel de repertoriu vom aborda?...
