M-am întors acolo - Depeche Mode

Am plecat la concert fără ţigări, crezând c-o să rezist şi c-o să uit de ele, în liceu n-am fumat şi-am crezut că o să pot. Pe la jumătatea concertului, în stare de sevraj, am cerut cuiva o ţigară. Mi-a întins pachetul: Kent lung, pachet de hârtie, "cu castel". Mă întorceam acolo, atunci....

Iunie 1989, aproape de vacanţa de vară. Banchet, la sfârşitul clasei a zecea, înainte de treaptă. Cald, noapte. Rochie albastră, Depeche de pe magnetofon, se auzea până la noi. Cu el, pe terasa de deasupra unei căsuţe, în locul numit "Priza Dunării", acolo unde face Dunărea priză cu Siretul, la Galaţi. Spunea că e muzică de drogaţi şi mă săruta. Prima amintire exactă cu Depeche Mode. Pot să spun exact unde e locul acela şi ce-am vorbit în seara aia.

M-a sărutat iar, după vreo zece ani. Ne aduceam aminte amândoi. Între pereţii ăia, unde îmi dorisem să fiu cu ani în urmă, am auzit Depeche din nou, deşi nu era muzică în jur. Nu mai credea că e "de drogaţi" - poate nici nu-şi mai aducea aminte c-o spusese vreodată. Îi era deja din sânge. Când mi-e dor de el, mi-e dor de Depeche, de broasca ţestoasă cu antenă TV pe carapace şi de vaca împiedicată, cu picioarele tremurânde, desenate pe toate caietele mele, alături de DM şi de încă o chestie, de care cred ca mi-e ruşine să vă spun. Poate Sorin să mai ştie.

Nici o masă fără peşte, nici o petrecere fără Depeche, Compact şi Gică Petrescu. În casa cuiva, blatistă la bairam, şi-a aruncat ţigara pe covor ca să mă ţină cu amândouă mâinile. Ştiu, nu sună grozav o ţigară pe covor, dar mai ştiţi pe cineva care să facă asta acum?

La întâlnirea de zece ani, rochie roşie, Adi la pupitru. N-am mai suportat muzica şi m-am dus să i-o şi spun, deşi ştiam că e DJ profesionist şi se pricepe la ce face. "Lumea dansează, deci asta vor să asculte. N-am ce-ţi face. Dacă era după mine, puneam Depeche." "Păi, pune Depeche, pe bune!" S-au ridicat toţi de la masă, deodată, şi-au năvălit în mijlocul sălii. Fără excepţie. Când toate frazele începeau cu "mai ştii?" şi "mai ţii minte?"

Vineri, 23 iunie, nu mi-a lipsit nimic, pentru că m-am întors acolo, la întâlnirea de 10 ani, la banchetul de clasa a zecea, la cel de la bac, la balustradă, pe malul Dunării... "la faleză", "în Tropic" şi "la băncuţe". Mi-a lipsit doar soră-mea, cu freză Depeche şi blugi Depeche, după care a plâns amar până când i s-a sponsorizat achiziţia. Erau acolo şi vecinii de bloc şi colegii de clasă şi-mi pare rău că nu s-a gândit nimeni să facă un message board şi să scrie o carte din el, după aia.

Am fost din nou cu geaca roşie cu care am o poză şi cu care m-au trimis acasă, că nu se făcea să ai geacă roşie, mai ales într-o zi cu inspecţie anunţată de la minister. Am fost din nou cu părul pe care mi-l tăiasem singură, ca să-i arăt lui Lucian că azi se poate să arate şi mai rău decât ieri.

Am fost în Tropic (toaleta liceului, locul oficial de fumat şi de schimbat ultimele ştiri), vânzând ţigări, Kent lung, din alea "cu castel", ţigări de şpagă. Am fost cu scutirile contrafăcute, la care explicam ştiinţific şi gratuit şi diagnosticul, în detaliu ("te-a durut, s-a umflat, ţi-a făcut drenaj şi ţi-a dat antibiotice") că mama era stomatolog şi dirigul era de biologie şi se prindea că e contrafăcută dacă nu erai suficient de convingător.

Aproape c-am văzut inducţia de patru pagini pe care a copiat-o Grig de la mine, la treaptă, care, pe lângă problema de geometrie pe care eu n-am făcut-o (că mă gândeam că n-am ce copia de la el), l-a dus cu 50 locuri mai în faţa mea. Aproape am văzut subiectul de pe tablă, de la bac, un prozator din perioada interbelică, nişte capete întoarse spre mine, "ce scriem?" şi eu blocată complet, s-o luăm sistematic, când a fost perioada asta interbelică?

M-am văzut pe mine, abia mă făcusem blondă şi dirigul, în loc să facă scandalul la care mă aşteptam (ca într-a unşpea, "din prima zi de şcoală te fardezi? "ce, era să aştept a doua zi de şcoală?" dulce şi sublimă impertinenţă!) m-a privit uluit şi mi-a zis doar "nu-ţi stă bine".

Depeche Mode e din toate astea. Din miezul lor. E chiar esenţa lor. Cred că puteau să vândă şi o sută de mii de bilete. Cred că o să le crească vânzările de CD-uri şi da, cred că traficul pe net din zilele astea e aproape exclusiv despre Depeche Mode. M-a sunat mama să mă întrebe cum a fost concertul. Azi, prima zi la birou de "după", se auzea din toate încăperile, de la demisol şi până la etajul doi, numai Depeche Mode. Nişte puşti de lângă mine răcniseră, tot concertul, doar versuri din Playing the Angel. I-am dovedit la Walking In My Shoes, Stripped, Behind The Wheel, World In My Eyes, Personal Jesus şi Enjoy The Silence

Trebuia să scriu cuvintele astea, deşi mi s-a spus că totul e despre Enjoy the Silence, silence, draga mea... Fiecare a avut o poveste personală vineri seara. Mi-ar plăcea să le ştiu şi pe-ale altora. Ştiu pe cineva care a plecat la munte, în 1991, cu doar două genţi: una conţinea radiatorul şi cealaltă - un bidon cu vin. Şi mai erau şi nişte casete cu Depeche pe undeva...