Spectacol rodat, purtat prin mai multe teatre, elaborat, modificat, ajustat, completat și salvat, din 2011 până azi, O insulă este visul unui motan de basm (de ce nu?) care toarce firul ludic al poveștilor în gamă umoristică, efervescentă, halucinantă, în translație constant elocventă între mit și parodie extremă. Noțiunile de show, concert, dramatizare, compoziție originală se iau la trântă și se zbenguie insolent, creând valuri-valuri de agitație scenică pe ritmuri tânguitor-ilare. Subiectul piesei constituie un cumul de convergențe tematice aliniate culoarului literar dezvoltat între L'École des Robinsons (Jules Verne) și Vendredi ou les limbes du Pacifique (Michel Tournier), alături de, firește alte irizări colaterale avute în vedere spre expandarea conținuturilor din planul prag. Amprenta suprarealistă a textului scris de Gellu Naum respiră omagial prin toți porii acestei montări exemplare.
Robinson învață să supraviețuiască și reușește. Doar singurătatea îi scrâșnește între dinți, și atunci o scuipă în favoarea unei schimbări miraculoase de abordare a destinului său. De la gravitate la dezinvoltură reiterată hazliu. Căutarea echilibrului său interior se contopește cu transformările insulei. Din pustiu existențial în ademenitoare vrajă erotic-carnală (ca la Tournier) și apoi în onirica rostogolire în trecut. E vizată restabilirea relațiilor cu ceilalți. Reinterpretarea fantastică a lui Robinson primește datele omului generic, abulic, rătăcitor prin desișul vieții și amenințat de stihii. Extrapolarea mitului stârnit de Daniel Defoe în 1719 se face în cascade de comedie bufă, pe muzică lejeră, vocal și instrumental interpretată, ca într-un spectacol pentru copii și bunici, am spune fără ironii ascunse. Calificativul agreabil mi se pare cel mai potrivit.
Agitația scenică e întreținută printr-o permanentă mișcare vie a actorilor-cântăreți, costumați, după cerință, strident, colorat, în stihii ale visului grotesc trăit la incidența cu oceanul, cu apa. Apă cum e învățat să repete Vineri. Ca să nu alunecăm în alt vis, un gigantic schelet de pește oceanic atârnă deasupra tuturor, uneori mișcându-se ilar pe ritmuri săltărețe. Animație poznașă. Grămezi de obiecte, jucării haioase, haine, televizoare, instrumente muzicale, butoaie și microfoane stau la dispoziția actanților. Debusolat, năuc și pierdut în spațiul suprareal creat de Andu Dumitrescu (scenografie, lighting design, video), se ridică de pe un șezlong însuși fragilul Robinson, deplângându-și singurătatea. Ștefan Mihai afișează dezorientarea, prin gestică și voce surdinizată, ca pe o vocație importantă a personajului de a căuta legături cu ceilalți. Și aceștia apar pe rând și stârnesc, inevitabil, afecțiuni sau conflicte. Sirena (Mihaela Velicu) și Mary (Ecaterina Elena Lupu) sunt întrupări ale senzualității și nestatorniciei feminine, apariții fermecătoare și fremătătoare ale erosului amăgitor, dar, a doua, și mamă a lui Robinson. Cele două actrițe, cu reale și încântătoare calități vocale, conturează șăgalnic profiluri de dive epatante. Cuplul Luiza Martinescu și Mirela Pană (Mama lui Mary și Bunica lui Mary) insinuează în tandem un joc eminamente comic, degustat de public la fiecare apariție a lor. Prototipul piratului cu picior de lemn e întruchipat de Marian Adochiței ca virtual vârf al unui conflict aplanat pe parcurs. De la baterie și tam-tam-uri, Cosmin Mihale coboară în chip de Mabolo, Regele canibalilor, îngroșând registrul comic în insinuări burlești. Andrei Bibire, când Vineri, când Beduin, colorează diferit profilurile celor doi mai ales prin bâlbele celui ce nu cunoaște vorbirea și prin defectele de limbaj ale celuilalt. Lucian Iftimie în Randolph ține legătura cu sala printr-o prezență mereu oportună spre a lămuri lanțul încâlcelilor tramei. Andrei Stroescu e un Canibal cuminte și un Coco agreabil, nu numai pitoresc și decorativ, cu intervenții drăgălașe în intrigă, un papagal hâtru, preferat de Robinson. Din virtualele capre de pe insulă e adusă pe scenă o uriașă capră folclorică, țaca-țaca, o "capră troiană", nu "cal troian", în care se ascund Robinson și neînfricatele sale bunici spre a-l prinde pe ingratul beduin care i-a furat insula eternului stăpân al singurătăților - Robinson.
Spectacolul e asamblat ingenios textual și scenic, legătura cu sala dobândește, asigură soliditate comunicativă. La un moment dat, trupa de pe scenă se oprește brusc din joc și se expune ostentativ pentru a poza publicului. Nu există un moment de hiatus sau de monotonie. Ada Milea (regie, muzică și versuri) schimbă deseori registrul născocind abordări-surpriză. La aceste schimbări de lumini și de ritm dramatic au contribuit, alături de cei amintiți deja, Lucian Prasti (asistent lighting design), Ecaterina Elena Lupu (adaptare text) și Victor Panfilov (consultant sunet). Spectacolul vine de la Teatrul de Stat Constanța și își verifică în felul acesta rezistența în timp, dar și simpatia în sufletul spectatorilor, prezenți în număr mare în sala teatrului brăilean.
(foto: Marian Adochiței)