Spectacolul Cu forță, din Kifisia de Dimitris Kechaidis și Eleni Chaviara, în traducerea lui Claudiu Sfirschi-Lăudat, a deschis seria spectacolelor din festival. O comedie pe placul publicului larg, în care trei personaje feminine aflate în puncte limită ale existenței, cu precădere existența amoroasă, hotărăsc să își depășească dificultățile din relațiile complicate, pe care le au, schimbându-și radical viața. Aleka, Fotini și Maro prin replici cu un haz savuros, de cele mai multe ori, dar și cu unde de dramatism, la propunerea Elektrei, fiica lui Aleka, hotărăsc să își reorganizeze viața începând cu o excursie în Thailanda. Coordonate de regizoarea Laura Moldovan, în spațiul minimalist de un alb imaculat, cu elemente de decor și recuzită sugestive, potențând comicul (vezi frigiderul burdușit cu salată verde sau aparatele de fitness!), decor imaginat de Maria Nicola, actrițele construiesc momente în care se contopesc forța feminității cu vulnerabilitatea, cu fragilitatea și delicatețea, contopindu-se de fapt, cu subtilitate, comedia și drama. Astfel, Cătălina Nedelea (Aleka), Emilia Mocanu (Maro), Teodora Antal (Elektra), figurează personaje expresive. O notă aparte pentru interpretarea Elenei Andron (Fotini), sensibilă și nevricoasă totodată, aducând un plus de comic, de ridicol, în context.
Cea de-a doua seară a fost rezervată tot Teatrului "Maria Filotti" care a prezentat spectacolul Sebastian de Matei Lucaci-Grünberg. Teatrul din orașul natal al lui Mihail Sebastian (Iosif M. Hechter, pe numele real), a adus prin acest spectacol un alt omagiu dramaturgului, dincolo de celebrele lui piese, montate de-a lungul anilor pe scena instituției. Autorul-regizor Matei Lucaci-Grünberg a conceput un spectacol cu valoare documentară, fundamentat pe o cercetare meticuloasă a operei, dar și a paginilor de jurnal semnate de Mihail Sebastian. Pornind de la piesa neterminată a lui Mihail Sebastian, Insula, Grünberg construiește o acțiune care se petrece pe mai multe niveluri, coagulând scenele din textul lui Sebastian cu momente ce reflectă realități umane și sociale din ultimii ani de existență a dramaturgului. Liviu Pintileasa (Mihail Sebastian) creează cu inteligență scenică, cu alternări de ritm, profilul identitar al dramaturgului, subliniindu-i printr-un joc expresiv sensibilitatea, neliniștea, tristețea iubirilor neîmplinite, a momentelor dramatice din existența sa. Ileana Ursu (Leny Caler, marea iubire a lui Sebastian) figurează cu abilitate un personaj incitant, senzual, de un erotism provocator, pendulând între forță și fragilitate. Valentin Terente (Scarlat Froda) îl creionează cu credibilitate pe criticul de teatru, soțul trădat al actriței Leny Caler. Ciprian Chiricheș (George Vraca) îl întruchipează cu siguranță și dezinvoltură pe actorul de succes, sigur pe talentul său. Sever Bârzan (Camil Petrescu) își concepe personajul printr-o interpretare plină de dinamism, de tensiune în joc, reliefându-i nuanțat defectele. Teo Antal (pictorița Zoe Ricci) este o apariție concepută de actriță cu rafinament scenic. În dublă interpretare, Ramona Gîngă și Elena Andron figurează printr-un joc subtil pe Marietta Sadova, pe Mama dramaturgului și pe Olimpia, proprietăreasa. (Cronica în întregime poate fi citită aici)
Montarea Teatrului de Stat din Constanța, O insulă, are ca fundament textul poetului și dramaturgului Gellu Naum, inspirat din romanul lui Daniel Defoe, Robinson Crusoe. În insula pe care naufragiază Robinson, apar atât Vineri, cât și personaje noi care trec prin situații comice și tragice cu simbolistică suprarealistă. Textul a cunoscut montări în mai multe teatre, amintesc doar spectacolul de mare succes, conceput de Ada Milea în anul 2011, la Teatrul Național "Lucian Blaga" din Cluj. În versiunea constănțeană realizată tot de Ada Milea, în 2025, semnând regia, muzica și versurile, într-un univers scenografic conceput de Andu Dumitrescu, această creatoare excepțională realizează un spectacol de echipă, în care valorizeză polivalentele abilități scenice ale interpreților. O ingenioasă lume pestriță, creată cu originalitate de scenograf, o lume sufocată de multiple elemente de decor, asupra căreia tronează un schelet uriaș al unui pește, reprezintă spațiul în care se rostesc replici, se cântă, și la instrumente reale sau inventate, se dansează, într-un iureș amețitor, în care actorii - Ștefan Mihai, Marian Adochiței, Mihaela Velicu, Ecaterina Lupu, Luiza Martinescu, Mirela Pană, Andrei Bibire, Cosmin Mihale, Andrei Stroescu, Lucian Iftime - se dezlănțuiesc cu nemăsurată fantezie.
Spectacolul Vicontele de Eugène Ionesco, de la Teatrul "Luceafărul" din Chișinău, a fost unul dintre spectacolele de top din festivalul brăilean. Scris în 1950-1951 textul face parte din piesele primei perioade ionesciene, un text cu puține montări. În spațiul teatral românesc, cu acest text a fost realizat un spectacol de succes în anul 2007, la Teatrul Național "Lucian Blaga" din Cluj, cu Ioan Gyuri Pascu în rolul principal. La Chișinău, regizorul Slava Sambriș, un creator de lumi teatrale incitante, cu inventivitate și umor, a conceput o montare care ilustrează în detalii fine temele principale ale teatrului absurdului. Imaginând și componenta scenografică a spectacolului, decor-costume, Slava Sambriș proiectează spectatorul în spațiul închis al absurdului, o lume strâmbă, lipsită de sens, de culoare. Având multiple similitudini cu celebra Cântăreață cheală, textul Vicontelui tratează aceleași teme, respectiv imposibilitatea comunicării, înnămolirea personajelor în limbaj, tema ciclicității, a repetitivității, prezente și în alte texte ionesciene, care vor urma - Lecția, Scaunele, Jacques sau Supunerea, etc. Temele, deși aparțin teatrului absurdului, apărut în anii '50 ai secolului XX, sunt, paradoxal, extrem de actuale. Umorul spectacolului balansează între tragic și comic, reliefând condiția absurdă a existenței umane.
Anti-eroii ionescieni, lipsiți de o identitate precisă, pot deveni în fiecare clipă exact contrariul a ceea ce sunt, fiind interșanjabili. Ludicitatea jocului actoricesc trimite spre grotesc, dar unul cu măsură. Cu inventivitate atât în rostirea replicilor, în modularea vocilor, în mișcări repetitive sau de stop-cadru, mișcări de dans, ca autentic dans absurd, cu intrări și ieșiri din personaj, actorii reușesc roluri minuțios studiate. Cătălin Lungu (Vicontele), Radu Canțîr (Baronul), Pavel Ermacov (Cavalerul) Ion Liulica (Valetul / Jacquot), Eugen Nicov (Marchizul), Diana Vieru (Domnul Gras), excelentă în această compoziție, Maria Anton (Doamna Frumoasă), definesc, prin jocul lor inspirat, nuanțele unei lumi în agonie. Ca un omagiu adus celebrului spectacol Cântăreața cheală, realizat de Tompa Gábor cu ani în urmă, și în finalul Vicontelui personajele se mișcă "pe repede înainte", reluând principalele momente din spectacol, aici de la început spre final. Un spectacol de succes, care reflectă și afirmațiile lui Slava Sambriș dintr-un interviu: "Cred că important e să nu ne pierdem luciditatea și să rămânem sinceri în raport cu realitatea. Arta nu trebuie să fie nici confortabilă, nici obedientă, ci vie, atentă și curajoasă."
Prezent în numeroase evenimente festivaliere, în acest an 2025, spectacolul Regina nopții, montarea Teatrului Dramatic "Fani Tardini" din Galați, un alt spectacol de top din festival, a încântat și publicul brăilean. Scris și regizat de Leta Popescu, spectacolul înfățișează în maniera unei comedii nostalgice, lumea satului, a unui sat din Moldova, loc al copilăriei de altă dată, la țară, la bunici. "Am scris Regina nopții cu gândul la locul copilăriei mele, iar actorii au propus texte și povești cu gândul la atmosfera satului tradițional în care au crescut. În acest spectacol celebrăm lumea de la țară ducând mai departe câteva povești de iubire și o criticăm atunci când tradiția nu e mereu cea mai bună opțiune de viață. Un spectacol la care s-a lucrat cu bucurie și cu o lacrimă în colțul ochiului. Pe ambele le dăruim spectatorului care a copilărit sau nu la țară.", mărturisește Leta Popescu.
Ca parte a Proiect 9. Teatru Românesc Contemporan, este al treilea spectacol pe care regizoarea îl construiește la Galați după Vrabia și Bujor. Lumea satului este coagulată în jurul rolului protagonist, Valeria (mamaia, fiica lui Grigore), personajul care domină acest univers, fiind interpretat cu iscusință de Oana Mogoș, actrița demonstrându-și în această ofertantă partitură paleta disponibilităților scenice, pedalând cu lejeritate între umor și tragism. De altfel, interpretarea ei a fost răsplătită cu Premiul UNITER 2025 pentru Cea mai bună actriță în rol principal. Spectacolul a mai avut nominalizări la premiile UNITER și la categoria Cel mai bun spectacol, Cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolută - Leta Popescu și Cea mai bună muzică originală și sound design - Csaba Boros.
Teatrul pentru Copii și Tineret "Gulliver" din Galați a participat la acest eveniment cu spectacolul Bădăranii, o adaptare după Carlo Goldoni, în viziunea regizorală a actorului-regizor Cristian Gheorghe. Cum vechiul Teatru de păpuși "Gulliver" a devenit între timp un teatru cu un repertoriu care se adresează nu numai copiilor ci și tinerilor, sau chiar multor spectatori adulți, este firească alegerea celebrei comedii, scrisă în secolul al XVIII-lea de Carlo Goldoni, un text care a cunoscut de-a lungul timpului montări de succes pe scenele românești, inclusiv pe scena brăileană.
Spectacolul gălățean este unul cu puternice tușe de modernitate, Cristian Gheorghe actualizându-l nu numai în ceea ce privește stilul interpretării. Scenografa Alina Dincă-Pușcașu, dar și coregrafa Victoria Bucun s-au pliat pe viziunea lui Cristian Gheorghe, astfel că nu numai în ceea ce privește decorul și costumele, care accentuează tușa de contemporan, cât și prin conceptul mișcării scenice, a plasticității ei, spectacolul capătă o notă de "altceva". Aparteurile decupate, rostite la microfon, personajul colectiv ce poartă măști, cu trimiteri spre carnavalul venețian, momentele efervescente de muzică și dans, care separă scenele sau actele, satirizarea amplificată a relațiilor interumane, ce fac subiectul piesei, aduc un plus de spectaculos. Personajele sunt interpretate, de cele mai multe ori, cu stridențe căutate și cu tușe de grotesc, actorii conturându-le cu credință și dinamism: Andrei Ciugulea (Lunardo), Cosmin Cosma (Canciano), Eduard Șișu (Maurizio), Eduard Onu (Simon), Maria Niță (Lucietta), expresivă și în momentele muzicale, secondată de Andrei Midișan (Filippetto), Cristina Gheorghe (Felice), o partitură feminină ofertantă realizată cu aplomb, Nicoleta Miru-Cosma (Margarita), Miruna Dobrotă (Marina), Andrei Dombrovschi (Riccardo), la care se adaugă Elena Marin, Gina Geru, Adina Ariton, Ramona Păuc, Valeria Taban și Alin Albu.
Teatrul "Jean Bart" din Tulcea a fost invitat cu spectacolul Portugalia, piesa de succes a dramaturgului maghiar Zoltán Egressy, considerat "copilul teribil" al literaturii dramatice maghiare contemporane. Scrisă în anul 2005, piesă a cunoscut numeroase montări și în spațiul teatral românesc. Regizorul Radu Nichifor a montat acest text pe scena tulceană, fiind la prima sa colaborare cu această trupă. Folosind traducerea realizată de Réka Csürös, Radu Nichifor, ajuns la maturitatea carierei, a creat un spectacol curat, coerent, fără artificii regizorale gratuite, reușind o montare ca un poem, despre visare și ideal, despre mediocritate și ratare, în care comicul e înduioșător, iar tragicul mult estompat.
Ȋntr-un sat pierdut de lume, Irgács, un univers al banalității, în care timpul și-a pierdut din rost, iar centrul universului e cârciuma lui Lajos, sugestiv numită "La răscruce", locul unde oricând se pot schimba destine, ajunge un tânăr, Poreclă, care a părăsit Budapesta și familia, pornind în căutarea spațiului ideal, reprezentat de Portugalia, unde s-ar putea împlini. Viața monotonă, mediocră, a localnicilor, condimentată din belșug cu alcool, este răvășită astfel, iar pentru unii dintre ei "tărâmul făgăduinței" pare mai aproape ca oricând. Spațiul, creat de scenograful Daniel Divricean, este unul sugestiv, simbolizând izolarea, însingurarea, lipsa de siguranță, așa cum apar atât personajele cât și universul lor. O mare de stuf mărginește și izolează totodată cârciuma din lemn, spațiul de joc fiind extins și în sală printr-o platformă care sugerează plaja de lângă lac. Fragila povestea de dragoste dintre Poreclă și Fundă se încadrează perfect în context. Partiturile sunt ofertante, iar actorii, translatând tragicul prin comic, se sprijină pe relații bine armonizate, reușind compoziții agreabile. Nelu Serghei (Cârciumarul Lajos), Cristi Naum (Poreclă), Irina Naum (Femeia), Vlad Ajder (Clamă), Mihai Gălățan (Sfeclă), Oana-Lavinia Pisaroglu (Soția), Costel Zamfir (Preotul), Andra Colidiuc (Fundă), Cosmin Vâlcu (Satană) creează un spectacol pe placul tuturor.
Teatrul "Matei Vișniec" din Suceava a fost selecționat cu montarea de succes Pădurea asumaților de Alexandra Felseghi, în regia lui Andrei Măjeri, regizor aflat la prima colaborare cu instituția suceveană și la a treia colaborare cu această tânără dramaturg de succes, după La Academie și Zeițe de categoria B. Alexandra Felseghi creează o comedie ancorată profund în realitățile prezente, cu personaje și acțiuni prin care ironizează slăbiciunile, credulitatea omului modern, vulnerabilitățile lui în fața unor reale probleme ale existenței, pe care nu le poate depăși singur, apelând la așa-zișii "guru", antrenori spirituali, la falșii idoli, care îl orientează, îi oferă sprijin și iluzii contrafăcute, pentru a-și depăși neputințele. Situațiile și replicile personajelor, chiar și numele lor, au un comic inteligent, capabil să reliefeze nota de penibil a taberelor în care "cursanții" în ale desăvârșirii spirituale se întâlnesc.
Pădurea în care se petrec antrenamentele celor două grupuri este concepută funcțional și sugestiv de scenografa Sabina Reus. Tulpinile brazilor reprezentativi străjuiesc o saună cu aspect de cabană, cu un perete din sticlă, transparent, destinată cursantelor feminine, la care se adaugă un tânăr homosexual cu probleme similare, iar de cealaltă parte, un ciubăr considerabil, cu apă cât mai rece, pentru fortificarea trupească și sufletească a grupului de masculi, care se vor vânjoși și echilibrați. Personajele, inclusiv jucăușa veveriță, își desfășoară antrenamentele în aceste spații, dar și în exteriorul lor, printre rocile muntelui "butaforizat". Grupul feminin are ca lider spiritual pe Galina din Bălți, excelent interpretată de Clara Popadiuc, specialista în energii și vibrații, un "înger de lumină", ce oferă soluții pentru toate problemele, actrița reușind, printr-un joc subtil și bine dozat, să reliefeze esența comică a replicilor. Cursantele, femei singure sau recent părăsite de parteneri, depresive și anxioase, au fiecare momentul lor. Ana (Cristina Florea), Clara (Diana Lazăr), Lucia (Delu Lucaci), Nora (Maria Teișanu), precum și Adelin (Alexandru Marin), părăsit la rândul lui de amant, sunt compoziții ofertante, bine conturate prin modalități de joc subtile, ce le valorifică inspirat talentul actoricesc. Grupul bărbaților, "lupii", îl are ca guru pe Arian (Cosmin Panaite), actorul construindu-și nuanțat, cu măiestrie, personajul, un apărător al tradițiilor și al unei discipline ancestrale, călindu-i pe cursanți prin pilde religioase, prin exerciții de tras cu arcul și băi în ciubărul cu gheață, pentru redobândirea masculinității lor. Lucian (Cătălin Ștefan Mîndru), bărbatul beta, cel care remarcă înșelătoriile celor doi "guru" manipulatori, sensibilul David (Bogdan Amurăriței), vânzătorul de uleiuri esențiale Emilian (Răzvan Bănuț) și făuritorul mărțișoarelor Felix (Horia Butnaru) sunt candidații la întruchiparea masculinității perfecte, alfa, personaje pe care actorii le figurează cu inteligență scenică și umor. Muzica lui Magor Bocsárdi și coregrafia semnată de Alice Veliche potențează prin inventivitate dinamica întregii montări. Andrei Măjeri a reușit un spectacol de referință în repertoriul instituției sucevene, dar și în paleta propriilor montări.
Vrăjitoarele din Salem de Arthur Miller a fost montarea Teatrului Municipal Bacovia, spectacol semnat de regizorul Mădălin Hîncu. Piesa a fost scrisă în anii '50, într-o Americă aflată în plină perioadă McCarthystă, definită prin multiple acțiuni anticomuniste, când indivizii erau acuzați de acte comuniste, cu dovezi îndoielnice, discutabile, prin investigații și audieri pline de agresivitate, o adevărată "vânătoare de vrăjitoare", ce amintea de celebrele procese împotriva vrăjitoriei, din secolul al XVII-lea, din Massachusetts. Evenimentele petrecute în ultimul timp în jurul nostru au impulsionat, poate, instituția băcăuană și pe Mădălin Hîncu, să aleagă acest celebru text, ca semn al faptului că somnul rațiunii poate naște perpetuu alți monștri. Mădălin Hîncu, împreună cu asistenta de regie Ana Maria Țârlea, reușesc o montare coerentă, într-un spațiu scenic minimalist, expresiv conceput de scenografa Clara Pop. Elementele de decor construiesc ilustrativ locurile acțiunii, câteva scaune, ușor de manevrat și poziționat, la care se adaugă sugestive cruci supradimensionate, și masa ce coboară de la pod, imaginând locuința familiei Proctor. Luminatorul, pe care sunt aruncate frunze roșiatice, ca semn al sângelui și al agresivității întâmplărilor, prin care lumina, realizată de Costi Baciu, pătrunde potențând stările, emoțiile personajelor, dar și momentele de maxim conflict, dă o notă de modernitate și totodată de atemporalitate. Din distribuția bine configurată se detașează Marian Dumitru în John Proctor și Adelaida Perjoiu-Bighe în judecătorul Danforth.
Teatrul "Alexandru Davila" din Pitești, dincolo de trupa tânără pe care o are și pe care o valorizează în spectacolele din repertoriu, a adus în atenția spectatorilor brăileni și reprezentanți ai tinerilor dramaturgi, cum este Adelina Toma. Tânăra și-a desăvârșit abilitățile de dramaturg la Teatrul Național din București, în Centrul de Cercetare și Creație Teatrală "Ion Sava". În spectacolul America nu crede în lacrimi (No worries, Cătălinicika!) Adelina Toma brodează pe o temă actuală, a visului american, a dorinței de a emigra într-o lume mai bună. Cătălina, personajul principal, pleacă în Statele Unite, pentru a deveni actriță peste ocean, fiind însă obligată să întâmpine neajunsuri pe care nu le-a intuit. Claudiu Goga concepe un spectacol coerent, cu partituri atent descifrate, în spațiul scenic ilustrativ, imaginat de Lia Dogaru. Teodora Colț (Cătălina) compune cu sensibilitate și dezinvoltură personajul complex al protagonistei.
Dincolo de spectacole, ca în fiecare an, festivalul a cuprins și câteva evenimente conexe. Lansarea cărții Dramaturgiile alcoolului. Repere dintr-o istorie "fluidă" a teatrului, semnată de criticul de teatru, prof. univ. dr. Călin Ciobotari, volum apărut la Editura Tracus Arte, a avut loc în prezența autorului, cu o analiză a cărții realizată de Adrian Dragoș Neagu, managerul Bibliotecii Județene "Panait Istrati" din Brăila. Autorul a mărturisit că a scris acest volum cu gândul la faptul că beția nu este jucată, uneori, în spectacole, într-o manieră credibilă: "Dacă aș vrea ca această carte să aibă, totuși, un efect pe scenele românești de teatru, atunci dorința mea ar fi legată de interpretarea actoricească a personajului beat. Cu tristețe, remarc cât de deficitar, de rutinat și de neproductiv abordează mulți dintre actorii și actrițele noastre atât de complexele și de umanele stări bahice...". Călin Ciobotari a punctat totodată și faptul că: "La fel de important precum focul, alcoolul însoțește pretutindeni omul în istoria sa, suprapunându-se acestei istorii, adeseori influențând-o decisiv. Istoria alcoolului coincide cu istoria civilizației omenești, iar reciproca pare, din multe perspective, la fel de valabilă. [...] De altfel, a vorbi despre artă ca beție a spiritului e un loc comun, o metaforă de care încă se mai abuzează, semn al unei îndepărtate chimii între artă și alcool." Volumul analizează momente bahice ale unor personaje așa cum apar ele în texte celebre din dramaturgia universală, începând din Antichitate, trecând la personaje din alte epoci, create de dramaturgi emblematici precum Shakespeare, Cehov, Gorki, Ibsen, Strindberg, Caragiale sau Ionesco.
Actorii brăileni, dar și oameni de cultură din oraș s-au întâlnit cu Emil Coșeru, actor al Teatrului Național "Vasile Alecsandri" din Iași, prof. univ. dr. la Facultatea de Teatru a Universității de Arte "George Enescu" Iași, întâlnire moderată de prof. univ. dr. habilitat, la aceiași instituție, Anca Doina Ciobotaru. Ca un laudatio, Anca Doina Ciobotaru a reliefat calitățile de pedagog ale profesorului Emil Coșeru, subliniind, printre altele, și capacitatea domniei sale de a păstra echilibrul între succes și eșec. Emil Coșeru fiind una dintre personalitățile care a contribuit la reînființarea Facultății de Teatru din Iași, după anii '90, a depănat amintiri, împreună cu foștii studenți ieșeni, deveniți acum actori celebri, nu numai în teatrul brăilean.
Actorul Constantin Chiriac, managerul Teatrului Național "Radu Stanca" din Sibiu, directorul Festivalului Internațional de Teatru FITS, profesor univ. dr., a susținut în ultima zi de festival recitalul de poezie Metanie ție, Părinte!, la Biserica greacă din Brăila. Recitalul a fost precedat de o întâlnire cu actori și spectatori, întâlnire moderată de criticul de teatru Călin Ciobotari. Constantin Chiriac și-a întâmpinat auditoriul cu emoționanta poezie semnată de Adrian Păunescu, Făt Frumos, înainte de a vorbi despre relația profundă pe care o are cu poezia și cu Divinitatea, ca forță a universului a toate coordonator. În calitatea sa de director de teatru și de festival a creionat câteva dintre experiențele legate de parteneriate cu alte țări, cu alte instituții de cultură, referindu-se și la formulele pe care trebuie să le descoperi în relațiile interumane, pentru "a aduce la viață un oraș, (Sibiul, n.n.), prin teatru, printr-un festival".
