O cârciumă, da, din Ungaria rurală în text, dar, după cum scrie criticul dramatic Monica Andronescu, "ar putea fi orice sat din România, din Deltă, din Europa de Est". Și sugestia e întreținută concret de regizor prin mai multe feluri. Prin stuful ce înconjoară cârciumioara construită din lemn ca decor central sub direcția scenografului Daniel Divrician. Dar decorul include și o surpriză absolut ingenioasă. Scenele derulate în afara birtului au loc pe o platformă de lemn ridicată deasupra câtorva rânduri de scaune direct în mijlocul sălii. Ideea este și constructivă, în stare să supradimensioneze asamblarea momentelor epice. Platforma de lemn geluit sugerează plaja de lângă lac unde are loc apropierea dintre tânăra fată a cârciumarului, "Fundă" și călătorul ajuns în sat, căreia fata nu i-a găsit altă poreclă decât... "Poreclă". Albul platformei e o convenție stridentă ca amplasare, dar de real efect în economia acțiunii. E ca o punere sub o lupă gigantică a emoțiilor trăite de cei doi, care se simt iremediabil atrași unul spre altul.
O altă modalitate de extrapolare a arealului socio-cultural maghiar în care a fost conceput textul, în afară de stuful decorativ, să-i zicem dobrogean, este inserarea unor momente de folclor românesc-manelistic (Zaraza și Pușca și cureaua lată) în loc de muzică fado din Portugalia visată de rătăcitorul "Poreclă", așa cum s-a procedat în alte montări.
Dacă spectacolul de la Teatrul Bulandra (în regia lui Attila Béres) a fost aspru criticat pentru scene vulgare, în spectacolul lui Radu Nichifor nu există așa ceva. Limbajul e curățat de grosolănii în cea mai mare parte. Are chiar o anume discreție și finețe stilistică în ansamblul lui. Într-o structură de o anume rigoare, axată pe o dramă sentimentală, intruziuni scatologice de felul celor semnalate nici nu ar avea ce căuta. Scenariul folosit e după traducerea realizată de Réka Csűrös, unele retușuri fiind inevitabile, desigur.
Atmosfera din micul local dintr-un sătuc numit Irgács este răscolită de apariția unui străin bizar, despre care se află că e în călătorie spre Portugalia. Călătorul zis "Poreclă" e desenat în linii firave de Cristi Naum drept un individ care problematizează și se caută, nesigur și oscilant, șovăitor, într-un cuvânt e o fire de artist veșnic nemulțumit care caută o cale de a-și găsi liniște interioară. Un scriitor neîmplinit. Pentru el, Portugalia invocată, visată reprezintă ținta unei contopiri în Nirvana sau pur și simplu locul unde își imaginează că i s-ar putea declanșa energiile creatoare interioare. Pentru a-și motiva aiureala din cap el aduce exemplul lui Gaugain care într-o zi a rupt-o definitiv cu familia mic-burgheză pentru a se realiza deplin ca pictor în Tahiti. Andra Colidiuc în rolul fetei cârciumarului, "Fundă", configurează cu sensibilitate feminină fizionomia sufletească a refulatei care ar vrea să părăsească satul dar nu poate. Visează la Budapesta ca personajele cehoviene la Moscova! Șansa se ivește când "poezia nopții în Portugalia" e livrată seducător, cu tandrețe și lirism de "Poreclă". E atrasă de el sau de "Portugalia lui" ca vis îndepărtat. Sunt personaje bovarice și sunt tratate ca atare. Ar vrea să trăiască în altă parte. Totul se destramă însă când soția lui (Oana-Lavinia Pisaroglu) vine după el să-l ia acasă. Oana-Lavinia Pisaroglu dă personajului siguranța unei femei hotărâte, capabilă să înțeleagă fanteziile și firea unui artist, ba chiar să-l sprijine în demersul lui creator. Degeaba, el nu o va urma. În jurul acestui triunghi amoros se învârt persoanele obișnuite întâlnite prin birturi oriunde. Bărbați căzuți în patima beției, ba chiar și o femeie alcoolică, deosebit de simpatică (interpretă Irina Naum), soția lui "Clamă" (Vlad Ajder), un taximetrist gălăgios și fanfaron din Budapesta. Vlad Ajder face un rol de anvergură, credibil și colorat (nu numai vestimentar). Ca atare, avem de a face cu o faună pitorească de profesioniști ai paharului, suportați cu blândețe și înțelegere de Crâșmarul Laci (Nelu Serghei) un bătrân, bun creștin ce vrea să-și vadă fata măritată. Neridicat de la masă e cel numit în batjocură "Satană" (Cosmin Vâlcu), bețivul notoriu. Uneori mai intră pe aici și Preotul la o cinzeacă. Costel Zamfir consimte să-i definească profilul într-un joc echilibrat, de bonom și bun povățuitor, deși se căiește la un moment dat că a greșit. Cel ieșit din tipologia blajinilor e "Sfeclă", polițistul destituit din funcție pentru că e prea violent. Mihai Gălățan întruchipează un om feroce, dur, agresiv, dornic să se impună în comunitate și după ce a fost dat afară din Poliție. El comite o crimă (destul de vag motivată) spunând că a fost în "legitimă apărare" după cum îl învățase preotul. Crima îndoliază comunitatea.
Simbolistica vestimentației este bine pusă în evidență în spectacol. S-o urmărim numai pe "Fundă" / Andra Colidiuc. Îmbrăcată ca o chelneriță cu șorț, apoi în rochie subțire de vară, ajunge în costum de baie pe plajă (momentul intimității), apoi într-o splendidă și impunătoare rochie albă cu dantele (anticipând spectral mariajul apropiat) și în negru îndoliat în final. Sunt extravertite prin costumație etapele traiectului ei emoțional. Costumele sunt create de Dorina Proicea. Operator lumini: Adrian Vâlcu Ardeleanu; operator sunet: Nicolae Caraignat.
Coabitare între comic și dramatic, piesa spune povestea unor oameni simpli din zilele noastre din orice provincie a lumii, tratată în această versiune de spectacol cu discernământ artistic și căldură participativă la drama lor recurentă.
(foto: Cornel Gingărașu)