Defilarea măștilor, a costumelor fastuoase, extravagante, într-un prim contact clar-obscur cu publicul, ne introduce direct în atmosfera agitată, veseloasă și gălăgioasă a carnavalului venețian. Culori, lumini intermitente, muzică instrumentală difuză sau penetrantă și multă mișcare, dans (răspunzătoare Victoria Bucun). Scenografa Alina Dincă-Pușcașu a conceput o rotativă cu aspect spectral geometrizat spre a alterna scenele. Interioare din casele unor negustori (mai ales mobilă din bucătăria de azi, cu frigider) și posibile exterioare sugerate cu ecleraje diferite, jucăușe, cu trimitere la buluceala carnavalescă. D'ale carnavalului venețian. Din masive bagaje de voiaj sunt scoase măștile semi-marionete ale negustorilor clasați de femei în categoria "bădăranilor": Lunardo, Canciano, Maurizio și Simon. Actorii Andrei Ciugulea, Cosmin Cosma, Eduard Șișu și Eduard Onu practică un joc dublu: cu mască și fără mască. Când vorbesc din spatele măștii ies în evidență ipocrizia de fațadă și de paradă, când renunță temporar la mască dau în vileag lăuntricul caracter. Ipocrizie, fanfaronadă în contrast cu sinceritatea gândurilor ascunse. Prin acest dublu joc (al aparenței și esenței) se face o breșă semnificativă spre structura psihologică a personajelor. Esențială în scrisul lui Goldoni (novator în această privință) și bine amprentată augmentativ ca element vizual pe scenă.
Despre rolul măștii în teatrul lui Goldoni s-ar putea discuta mult, Goldoni fiind un reformator și în privința renunțării la masca utilizată în commedia dell' arte. Vito Pandolfi, celebrul istoric al teatrului universal, spune că "după cum Masca, prin interpretare, crea un tip bine reliefat, tot astfel Goldoni creează prin elaborarea dramaturgică natura și însușirile acumulate scenic ale tipului respectiv." Din păcate, jocul dublu al actorilor purtători de mască nu oferă prea mari posibilități de individualizare a personajelor în afară de creionarea tipologiilor. Ghidușiile actoricești sun diluate de prezența măștii. Infatuarea, gelozia, orgoliul, posomoreala, fixitatea, rigiditatea opțiunilor volitive sunt defectele lor morale îngroșate cu un comic standard în toate manifestările lor.
De partea cealaltă sunt femeile, soțiile sau fiica lui Lunardo, batjocorite, umilite, ținute în frâu sau cuști zăbrelite (sugerate) de niște satrapi cu nume de soți iubitori. Bădăranii este o comedie savuroasă despre căsătoriile puse la cale de părinți, fără consultarea împricinaților. Lunardo vrea să-și mărite fata, pe Lucietta (interpretă Maria Niță) și i-a găsit un soț: pe timidul și bâlbâitul Filippetto, din care Andrei Midișan face un caraghios deosebit de simpatic. Înțelegerile dintre bărbați o scot din minți pe Margarita. Nicoleta Miru-Cosma încadrează temperamentul năvalnic al Margaritei în corozive tușe schizoide. Ticul ei verbal cum te văd și cum mă vezi denotă implicarea în dejucarea planului. Așa ceva pare revoltător, de neconceput pentru femeile aliate împotriva bărbaților barbari și tirani. Revolta femeilor e iminentă. Marina, conturată ilar de Miruna Dobrotă în adorabilă alcoolică și libertină, propune un plan simplu, iar Felice, o femeie echilibrată și hotărâtă în nuanța dată personajului de Cristina Gheorghe, pune la cale întâlnirea dorită dintre tineri. Întâlnire răscolitoare de sentimente vulcanice exteriorizate prin cântece la microfon, momentul liric de vârf al piesei. De remarcat melodicitatea partiturilor încredințate și vocile actorilor, mai ales a Mariei Niță, de o acuratețe deosebită. Pe lângă limbajul evidențiat deja "cu mască - fără mască", regizorul are ideea de a oferi și celorlalte personaje posibilitatea de a se exprima în dublu mesaj. Ieșirea subită din dialogul angajat cu ceilalți parteneri de scenă pentru a se îndrepta ață spre lateralele scenei unde sunt microfoanele. Aici aflăm ceea ce au pe suflet. Și bucuria întâlnirii virtualilor miri e cântată apoteotic. Deși personaj secundar, Riccardo, prietenul Felicei, e o apariție impunătoare în persoana lui Andrei Dombrovschi, frumos și înalt ca Florin Piersic, cu fizic ațâțător pentru damele care-i dau ocol. Din distribuție mai fac parte, în secvențe dansante și nu numai Elena Marin, Gina Gelu, Adina Ariton, Ramona Păuc, Valeria Taban și Alin Albu. Un animăluț drăgălaș e mânuit din umbră de Vlad Tănase; construcția păpușilor (ingenioase, expresive) aparține lui Constantin Butoi.
Viziunea regizorală se pliază perfect peste libretul ajustat fără stridențe care să repugne, oferind o concretizare cât se poate de concludentă și confortabilă a mesajului implementat în piesa lui Goldoni. Prin discursul ținut în epilogul rostit răspicat de Cristina Gheorghe (ieșită oarecum din rol pentru a trage concluziile care se impun), observăm / constatăm instant că adevărata educație sentimentală, morală și socială tot de la clasici ne vine. Ceea ce înseamnă că frecventarea clasicilor, așa cum o face regizorul Cristian Gheorghe în acest spectacol, este nu numai meritorie, dar și necesară.
(foto: Teatrul pentru copii și tineret Gulliver din Galați)