Documentarul Adinei Sădeanu cuprinde doar vârful icebergului când vine vorba de lipsa de siguranță și protecție a femeilor în România, însă scoate la iveală niște cazuri reale de injustiție. Filmul prezintă succint poveștile de abuz a mai multor femei care au devenit atât victime ale hărțuirii sexuale și cibernetice, cât mai apoi și a statului român care nu a fost în stare să le protejeze drepturile fundamentale și să le susțină demersurile împotriva abuzatorilor. Sunt niște povești triste, dar din păcate din ce în ce mai comune. De ce cazurile de abuz împotriva femeilor nu sunt luate în serios? De ce în momentul în care o victimă își găsește curajul să iasă în față e tratată cu dispreț, indiferență și lipsă de empatie? În momentul în care abuzatorul nu este sancționat, nu este oare într-un fel încurajat să comită în continuare abuzuri?
Documentarul Anatomy of Ordinary Crimes / Anatomia unor delicte obișnuite inspiră astfel de întrebări, iar într-o țară în care se comit din ce în ce mai multe femicide, realizăm încă o dată că statul român nu încearcă îndeajuns să-și protejeze femeile. Documentarul reușește să surprindă destul de bine lipsa de seriozitate din partea celor care ar trebui să aducă justiție victimelor și cât de grea și complicată este lupta pentru dreptate. Într-o societate patriarhală și misogină, femeia nu este protejată, este vinovată chiar și când e victima unui abuz, deoarece e mai ușor să dăm vina pe ea decât să impunem o educație bărbaților de când sunt mici. Nu este surprinzător că singura persoana care încearcă să apere și crede cu adevărat victimele este femeia avocat. Sunt presărate intervenții ale bărbaților din viețile victimelor (frate, actual partener, tată) care ar trebui să fie de partea lor, însă jena și prejudecățile lor și a altor bărbați din jur demască misoginia internalizată și lipsa de empatie a acestora.
Mărturiile victimelor trec de granițele României, ajungând până în Belgia. Abuzul asupra unei femei început acolo continuă s-o bântuie până în ziua de azi. Deși e mamă, are propria familie și s-a delimitat de acel spațiu, internetul nu are limite. Tot ce apare acolo rămâne și ajunge peste tot. O altă mărturie dureroasă a unei mame evidențiază potențialele repercusiuni tragice ale hărțuirii cibernetice. Abuzatorii sunt de cele mai multe ori conștienți de răul pe care-l provoacă, însă efortul pentru a îi opri și a aduce dreptate victimelor este adesea, din păcate, prea mare pentru organele de justiție din România.
Genul de filme, din care face parte documentarul Anatomy of Ordinary Crimes / Anatomia unor delicte obișnuite, sunt necesare pentru a ne deschide ochii la aceste probleme din societatea noastră. Este dur, dar real și nici nu cuprinde complicitățile întregii rețele de pornografie din România și nu numai. Este nevoie de astfel de documentare și cred că doar prin ele putem începe să avem conversații importante legate de lumea în care trăim.