Dacă în urmă cu doi ani, în 2023, Mircea Sorin Albuțiu a realizat mediumetrajul O întâmplare cu Jazz împreună cu Miriam Răducanu, pe care încă îmi pare rău că nu am ajuns că îl vizionez la TIFF, documentarul de față reprezintă primul film de lungmetraj care îi acoperă întregul parcurs profesional, de la începutul carierei și până în prezent - o perioadă de câteva decenii. Filmul reunește cu o fluiditate remarcabilă imagini foto - multe dintre ele cu o compoziție sublimă - și video din arhivele unor instituții precum CNDB, ANF, Teatrul Bulandra, Teatrul Național, Teatrul Mic sau Muzeul Național de Artă Contemporană, dar și din arhivele personale ale apropiaților, ale colaboratorilor și ale artistei însăși.
Mă bucură acest interes cinematografic pentru o artistă revoluționară încă din timpul vieții sale, fiindcă din păcate, deseori, aceste recunoașteri vin abia după trecerea marilor personalități în neființă. Numele Miriam Răducanu reverberează de pe buzele oamenilor care lucrează în domeniul artistic, dar prea puțini, mai ales cei din noua generație, cunosc informații concrete despre activitatea ei și felul în care aceasta a schimbat regulile dansului și predatului, cu un accent puternic pe senZul mișcării.
Pentru cine are nedumeriri legate de titlul filmului și acest cuvânt special, coregraful Gigi Căciuleanu și unul dintre cei mai importanți parteneri artistici ai dânsei a oferit o explicație edificatoare: «Un cuvânt ce revine mereu în lucrul cu Miriam - toți cei care au lucrat cu dânsa l-au auzit de nenumărate ori! - este senZ. Cu "Z". La început crezusem că era un defect de pronunție. Cu vremea, însă, mi-am dat seama că acel fel "de a zice" era din partea dumneaei o (poate?!) inconștientă, dar (o aproape sigur!) revelatoare sumă a două concepte: cel de senS ("semnificație", dar și direcție, "vector"!) și cel de senZație; dar, de ce nu, și de senZualitate...»
Miriam Răducanu - Rigoare și SenZ relevă astfel prima întâlnire a artistei cu dansul în copilărie, la fabrica din Buhuși, unde a avut-o profesoară pe austriaca Kathe Linch. A continuat apoi în Capitală, învățând de la maeștri internaționali precum Kathrine Han, Paule Sibille și Trixy Checais. O boală nespecificată a determinat-o să facă o pauză de zece ani de la spectacole și să se concentreze pe predat, activitate începută la Școala de Coregrafie din București - pe care a înființat-o, devenind prima directoare - și continuată la Liceul de Coregrafie Floria Capsali din București și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale din București. Așa i-a cunoscut pe elevii care urmau să îi devina viitor parteneri de scenă, Gigi Căciuleanu și Gheorghe Iancu. Cu primul avea să facă un duo de excepție, devenit celebru prin Nocturnele de la Teatrul Țăndărică.
Admirația cu care cunoscuții lui Miriam Răducanu vorbesc despre ea spune multe despre cum a fost și este atât ca artistă, cât și ca persoană. "Independentă de orice", ea și-a oferit libertatea de a construi propriile reguli. Până la urmă, doar așa poate fi creat ceva nou și original. Dar ea nu urmărea asta. Ea urmărea doar să ajute cât mai mult dansatorii și actorii să devină cele mai bune versiuni ale lor, cu o atenție deosebită la improvizație. Ea nu a impus niciodată mișcarea, i-a lăsat pe studenți să vină cu ideile lor în mod natural, stimulând inspirația și puterea creatoare. A fost judecată pentru asta: "Faptul că se face altfel... nu se face". Și totuși ea a făcut-o. Cu patos și cu senZ.