Ambițios în intenții, riguros în abordare, dar fără pretenția de cercetare / explicare a tuturor cauzelor care generează abuzurile, Anatomia... încearcă să pătrundă în subteranele complicate ale unui mediu toxic, din ce în ce mai răspândit și - din păcate - mai greu de controlat și de îngrădit. Încearcă să descopere și să incrimineze resorturile (dis)funcționale ale flagelului în devenire: violența digitală - prin expunerea în spațiul virtual a intimității unor femei de către bărbați - și precaritatea protecției legale a victimelor.
Cazuistica circumscrisă demersului cine-investigativ este edificatoare și interesantă. Găsirea unor victime dispuse să vorbească despre cum au ajuns în situația respectivă nu este un lucru ușor. Nu este simplu să-ți relatezi circumstanțele și motivele care au stat la baza calvarului nici în fața organelor de anchetă penală, chiar dacă asta ar putea să ducă la o rezolvare în care duduia pățită să rămână, în final, cu dreptatea ce i s-ar cuveni, iar nemernicul / mitocanul / pastramagiul să ajungă la pușcăria visată de ea. Chestie veche de când lumea lui... Caragiale, unde Didina, eroina din schița Justiție clamează și reclamă patetic: "Vreau onoarea mea reperată, dom' Judecător!".
Departe de mine gândul de a persifla cumva complicațiile extrem de neplăcute prin care trec victimele feminine ale unor asemenea isprăvi. (Iertată să-mi fie discriminarea dar, până acum, nu am auzit despre unele victime masculine, în domeniul cu pricina, al abuzului digital. Nu-i nimic... să avem puțintică răbdare; trebuie să apară și reacțiile simetrice, nu? Doar nimeni nu e mai egal ca altul. Iar cu activismul feminist nu te pui.) Din păcate, tăvălugul infracțional în speță presupune ceva erotism, apoi sexualitate deșănțată, pornografie... după care vin, la desert: amenințarea, răzbunarea, presiunea prin șantaj, cumpărarea de către victimă a doritei discreții din partea lui "Iuby", cel cu care își dăduse poalele peste cap (în cazul "fericit", întrucât orgiile adună mai mulți actanți). Treburi complicate, căci afacerile de genul acesta sunt cam rușinoase; chiar într-o lume destrăbălată, care condamnă retoric, dar continuă să consume, ba chiar să savureze asemenea devieri comportamentale. Din păcate (în păcate...), legislația apără doar formal victimele care găsesc curajul să dea apoi totul pe față, jeluindu-se corespunzător. Peste procedurile greoaie, complicate, greu de urmat, se cam suprapun, unsuros, mentalitățile și grosolăniile ce-i animă pe "oamenii legii" (îndeobște bărbați) când vine vorba despre cercetarea deocheatelor fapte și trimiterea lor în fața justiției. Așa cum precizează un procuror implicat în astfel de dosare, ar fi vorba despre situații provocate de o - delicat spus - "sexualitate exacerbată". Mda... cam greu de trecut peste toate complicațiile și complicitățile concurente în asemenea (ne)cazuri. Pentru că, dincolo de principii etice, corecte politic și chiar elevate, ca și de speranța de a obține dreptatea cuvenită, toate afacerile de gen au la origine - ne place sau nu să înțelegem - o acceptare inițială. Din dragoste, din teribilism sau numai din prostie? Peste argumentele defensiv-morale (susținute cu aplomb și convingere, mai ales de către femeile-avocat), rămâne - cred eu - o nebunie globală a succesului public obținut cu orice preț și exprimat în vizualizări cu ghiotura și puzderia de like-uri pe atotdevoratoarele rețele zise de socializare. Până acum vreo două decenii, ca să afle lumea despre tine, un anonim, trebuia să faci ceva ieșit din comun - bun sau rău. Să te descopere și exploateze mass media, cu precădere cea audio-vizuală. De când cu explozia telefoanelor smart și a comunicărilor digitale, lucrurile s-au simplificat deplorabil: te auto-promovezi manu propri în lumea largă. Suficient să-ți faci sfântul selfie, după care... fleoșc, cu el pe net. O stupidă și primejdioasă combinație de Narcis și Onan rezolvă cât ai clipi nevoia de recunoaștere, de apreciere... adică de celebritate. Și nu una oarecare, micuță, acolo, într-un Sascut, Fierbinți ori Făurei... ci la scară planetară. Bașca facilitatea că, de când a fost abolită noțiunea de rușine, orice ipochimen (sau "ipochimeniță"?) se auto-rezolvă cu telefonul. Actul sexual (să nu mai vorbim despre iubire, căci aia s-a dus, de mult, dracului) care presupune(a) intimitate devine în această lume tembelă și dezaxată doar un exhibiționism fără pudoare, fără jenă și fără probleme. Dumnealor, "actorilor", nu le ajunge intimitatea - ei o vor expandată, explodată, admirată. Și fac tot ce (NU) trebuie pentru asta. Doar au parte de libertate, nu? Sunt tineri, cu toată viața înainte și cu toa(n)tă lumea la picioarele lor. Da, putem accepta că hormonii clocotitori pot estompa, sau chiar anula niște chestii de gândire, atitudine și comportament. Dar... chiar așa?! La ce îți trebuie ție, duduie (ulterior victimă) să te și filmezi atunci când... vorba-ceea? Doar nu ești actriță. Dar poți fi, nu? Dacă te faci și crezi în nonvaloarea ta fudulă. Te admiri, apoi lași materialul la îndemâna câte unui puști cretin, sau proxenet versat, negustor abil și lacom de pornografie. Și te indignezi (tu pretinzi că te-ai chiar rușina) atunci când devii virală, fatală și restul ingredientelor asortate la pachetul respectiv. Păi... dacă doar de atât ai fost în stare...
Subliniez că nu mă refer acum la victima devenită, după ceva ani, doamnă. Și mamă de copil! Groaznic. Eroina doamnei Sădeanu a avut, încă norocul reabilitării matrimoniale. Că nu-i mai rămâne (pe partea cealaltă) decât să-și poarte crucea? Mda, este trist, chiar scandalos (deși eu m-aș feri de acest termen, în contextul cazului investigat).
Tocmai de aceea, dincolo de profesionalism, măsură și echilibru, marele merit al filmului mi se pare a fi AVERTISMENTUL adresat tuturor fetelor / femeilor imature care se pot preta la așa ceva. Dacă, după ce ai văzut ce se poate întâmpla, te mai simți hiper-excitată în fața martorului-cameră foto, atunci explicațiile sunt doar precare, stupide, descurajante. Pentru că, duduilor victime, e o vorbă: unii / unele învață din propriile greșeli; dar cei / cele mai inteligenți/te învață din greșelile altora. A bon entendeur, salut!
[i] Doamna Sădeanu este, printre altele, "co-creator & co-writer" al Spy/Master, primul serial românesc nominalizat vreodată la Festivalul de la Berlin, inspirat din viața lui Ion Mihai Pacepa.