În cadrul acestui proiect, a cărei producții a durat 6 ani, regizorul a primit sprijin de la nenumărați oameni - din România și de afară. A fost ajutat de activiști de mediu, pădurari, geologi și lectori universitari - printre care și Gabriel Păun, fondator Agent Green - care explică modul de lucru al mafiei de lemn, și totodată, rememorează experiențele avute cu această rețea, persecuțiile, bătăile și umilințele suferite pentru simplul fapt că militau pentru conservarea pădurii.
Filmul este un amalgam, o combinație de interviuri, reclame, înregistrări de pe telefon, filmări cu peisaje făcute din dronă sau handheld; la ele se adaugă și un accent regizoral, o perspectivă ironică prin care cineastul evidențiază ipocrizia firmei, discrepanța dintre fapte și discurs. Ikea afirmă în multiple ocazii - atât prin reclame, cât și prin reprezentanți legali - faptul că ei fac tăieri responsabile, care ajută pădurile și societatea, că ne iubesc copacii și pădurile, dar tot ei sunt cei care defrișează hectare întregi fără să lase urmă de copac, fără să dea o șansă la regenerarea pădurii (o practică ilegală). În urma neregulilor observate, Tom Heinemann abordează firma suedeză, dar răspunsul companiei este să planteze niște puieți de stejar în tuburi de plastic, pentru că, vorba aia: au furat, dar au și plantat.
Nu mă așteptam ca filmul să aibă ritm alert, dar am rămas plăcut surprins. Sunt foarte multe schimbări de perspectivă, se sare în timp de la reclame, la mărturii, la reacții de la firmă și confidențe de la narator. E un efect de pendulare care iuțește ritmul și îi conferă un dinamism aparte.
Secvențele mele preferate sunt cele filmate din dronă, care ne oferă imagini cu un contrast puternic. Pe de o parte vedem peisaje spectaculoase: munți, văi, râuri montane și animale sălbatice - urși, cerbi și bufnițe; peisaje de vară, arbori cu coroane mari de un verde intens, dar și peisaje de toamnă cu nuanțe predominant telurice care invită la contemplarea vieții. Pe lângă aceste imagini impresionante dronele ne mai oferă niște cadre depresive, cu porțiuni aride, segmente din pădure care au fost parcă rase pur și simplu. Pădurea capătă un aspect deșertificat, pustiu, scos parcă din filmele cu vestul sălbatic.
Aceste imagini vin însă și cu un caracter premonitoriu. Nu poți să nu te întrebi: Ce urmează? Încotro ne îndreptăm? Cum va fi peste cinci, zece sau douăzeci de ani? Cât mai trebuie să sufere natura ca să se îmbogățească niște oameni? Ironic este faptul că ne tăiem singur craca de sub picioare, pentru că peste cinci, zece, douăzeci de ani tot noi vom fi cei care va trebui să suportăm consecințele încălzirii globale.
Cred însă că suntem pe drumul cel bun, însuși faptul că există astfel de inițiative arată că suntem capabili să sancționăm derapajele corporațiilor ahtiate după profitul cu orice preț. Așadar vă recomand cu tot dragul să vedeți filmul, ce se vede în premieră în România la Astra Film Festival pe 25 octombrie 2025 la Filarmonica din Sibiu (Sala Thalia) de la ora 14:00.