Sorina, o fetiță de etnie romă, a fost abandonată de părinții ei biologici și a crescut în plasament la o asistentă maternală din Baia de Aramă timp de aproape 7 ani. În tot acest timp familia Șărămăt a îngrijit-o, dar nu a adoptat-o legal, deși ar fi avut posibilitatea de a o face. Ulterior, în 2018, o familie de români stabilită în SUA (Ramona și Gabriel Săcărin) a aplicat pentru adopția internațională a fetei. În aprilie 2019, instanța din Mehedinți a aprobat adopția internațională, însă familia Șărămăt s-a opus cu vehemență acesteia. Teorii care scoteau în evidență intenții malefice ale familiei adoptive au început să circule în presă și online, deși acestea nu aveau o bază concretă. Din dorința presei de a scoate la iveală un caz scandalos, aceasta a insistat că adopția Sorinei a fost profund problematică din punct de vedere etic și procedural. Presa română a scos la iveală incoerențe între legislație și aplicarea ei practică, lipsa de comunicare între instituții, absența suportului psihologic al copilului și modul defectuos în care s-a făcut tranziția către noua familie. Protestele și mișcările online pentru a o "salva" pe Sorina au luat amploare, însă peste ce s-a trecut cu vederea a fost dacă avea într-adevăr Sorina nevoia de salvare. Imagini și interviuri din noua ei viață în America ne prezintă o fetiță educată, integrată în familie și îngrijită. Avea vreun sens toată revolta? Voiau oamenii s-o ajute cu adevărat pe Sorina, sau voiau să se revolte împotriva unui sistem corupt, punând la mijloc ceea ce era de fapt un caz fericit?
Presa este puntea pe care o avem către lumea din exterior. Cazul Sorinei a devenit un exemplu clasic de polarizare mediatică în România: presa nu doar a relatat evenimentele, ci le-a modelat și amplificat emoțional, influențând opinia publică și chiar decizii politice. Această situație arată că rolul presei ar trebui să rămână acela de a informa responsabil, nu de a crea scandal, iar combaterea fenomenului de fake news devine din ce în ce mai esențială.
