Regizoarea Andrea McMasters (fost reporter / prezentator TV, apoi Media Coach & Strategist) intră cu nădejde, minuțios în acest material și recompune (între coperțile lui decembrie 1989 și prezentul celui de-al treilea deceniu al secolului actual) povestea acelui tămbălău megalomanic, stupid și caduc, cu care comunismul mondial încă zdrăngănea voios, înainte de a-și da binemeritatul și obștescul sfârșit. Atunci, însă, în vara fierbinte și tulbure a preludiului, un avion de fabricație sovietică a înghițit, în pântecu-i încăpător, o ditai delegație de aproape 200 tineri - selecționați după dosar și meritele ideologice, disciplină și presupusă fidelitate față de regim - și trimiși pe banii noștri (peste un milion de dolari a fost decontul total!) în Coreea lui Kim Il Sung, să se zbânțuie tinerește, frățește și revoluționar, anunțând cucerirea comunistă a întregii planete. Păi, nu?
Din adunătura cu pricina, făceau parte și o serie de nume cunoscute azi precum: Adrian Năstase (da, el însuși!), Mugur Isărescu, George Copos, Elena Ciocan... iar dintre cei fără funcții, tineri artiști precum Dan Puric, Dan Bittman, Loredana Groza sau Claudiu Bleonț. Numai lume bună, ce mai... Panarama de acolo, de la Pyongyang a fost ridicol-grandioasă, plină de obișnuita butaforie expandată, fețe surâzând cu baioneta în coaste, declarații isteric-ridicol-mincinoase, spectacolele cu zeci de mii de figuranți, încurcați disciplinat între panglici, voaluri vopsite și vestitele plăcuțe - inestimabila inovație nord-coreeană la gloria(ne)pieritoare și flămândă a mișcării comuniste mondiale. Prin acest sos gros, policrom, printre cuvântări înflăcărate și absurde, se zburda la comandă, strict supravegheat, se cânta corespunzător, se luau angajamente și se amenința din toți rărunchii putregaiul capitalismului imperialist, că... o să vadă el pe dracul. Materialul excepțional al lui Emilian Urse a surprins, fidel, tot felul de aspecte: gafa unui oficial gazdă, care i se adresează tovarășei Elena Ciocan cu "stimată tovarășă Elena Ceaușescu"; răcnetele scandate "Libertate!" la vizita onorantă a Tovarășului Kim la pavilionul românesc, sau de "Jos FMI!" la alte zaiafeturi de gen; lucrările indignare ale Tribunalului anti-imperialist cu strigături isterice "Nu vrem hoteluri de cinci stele!"; viitorul ștab chinez, tov Jian Zeming, și el în vizită la pavilionul RSR, vorbind și chiar cântând în românește (căci fusese student, nu spion!) la București; discursuri chinezești despre masacrul din Tienanmen, cu îndemnul (respectat, când a fost cazul, dar cu mai puțin succes) ca și iubitul tovarăș Ceaușescu să facă la fel, la nevoie. Printre toate aceste istericale, operatorul Urse a avut curajul să filmeze (iar apoi să păstreze) incidentele în afara programului - membri ai delegațiilor din unele țări occidentale care au condamnat China, sau unii din Ungaria și Cehoslovacia anunțând distinsa adunătură că, la ei în țară, se apropie contra-revoluția. Independența și suveranitatea României Socialiste s-a manifestat, totuși, și în contextul respectiv, când - deși / sau pentru că - flancat de Isărescu și Copos, tovarășul șef de delegație Ioan Toma a refuzat să plătească dania cerută de coreeni și chinezi pentru fondul de susținere al luptei comuniste a tinerilor din întreaga lume, scuzându-se prin aceea că organizația în capul căreia se afla era pusă pe autofinanțare și... înțelegeți dv cum devine. Destul că, din milionul de dolari aruncați pe apa Sâmbetei comuniste, ai noștri (sau, mă rog...) le plătiseră coreenilor și taxa de participare, și cazarea, masa, transportul în interior. Ospitalitate-ospitalitate, dar pe bani! La întoarcerea spre casă, s-a mai făcut o escală festiv-pupincuristă la Beijing: iar pupături, iar declarații... tot tacâmul. După care s-au întors acasă... a venit Revoluția... după care unii dintre tinerii turiști politico-ideologici au primit funcții mari în România capitalistă, iar alții au făcut cariere artistice de succes... așa, ca din întâmplare, nu?
Filmul vine (și stă bine pe picioarele lui) după vestitul Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu, montat de Andrei Ujică, dar și după un sclipitor (și pe nedrept uitat) documentar "Sahia", de numai 17 minute, Să facem totul!, semnat de regretatul Ștefan Gladin. El rămâne ca document valabil, important și necesar al momentului. Sigur că, încropit atunci (se ocupau de asta tovarășii Pantelie Tuțuleasa sau Adrian Sârbu), el ar fi arătat cu totul altfel. Bine că n-a avut neșansa asta. După 35 de ani, ironia fină decurge discret și firesc, fără imprecații sau artificii stilistice. Nu, oameni, buni! Chiar așa a fost...