E drept că Regina nopții a început sub cele mai defavorabile auspicii: cu câteva minute înainte de spectacol, o alertă din seria Ro-Alert ne-a vizitat tuturor telefoanele mobile. Actorii au început să-și joace rolurile în condiții de poluare sonoră, și aceasta fiindcă din telefoanele unor spectatori nedoritori ori incapabili de a și le închide răsunau asemenea Ro-alerte în plină tiradă actoricească. Noi, orășenii "complicați", atât de diferiți chipurile de țăranii "simpli", n-am învățat încă lucruri ce par elementare, de la sine înțelese: 1. la teatru telefonul se închide ori se pune pe modul Avion; 2. la teatru nu se fac poze și filmări în timpul spectacolului; 3. în fine, la teatru nu se răspunde mesajelor pe mail, pe mesageria Facebook, pe WhatsApp și pe naiba să le ia de rețele pe durata spectacolului (un spectacol începând cu începutul lui și încheindu-se cu finalul lui). Actorii și actrițele de la "Fani Tardini" au suportat cu stoicism Ro-alertele din sala de la "Bulandra", care au mai durat vreo 15 minute, însă debutul spectacolului a fost, din păcate, alterat din vina unor spectatori.
Textul și personajul-pivot
Când am scăpat de poluarea sonoră, am început să aud și să apreciez textul, care a fost, până la final, un punct forte în Regina nopții. Ce punct forte?!... E prea puțin spus. Textul a fost de-a dreptul sclipitor, individualizând personaje foarte diferite, alternând registrele, de la cel comic la cel dramatic, făcând și speculând mereu diferențele: pe cea generațională (strănepoata lui Grigore, eleva de liceu, vorbea altfel decât străbunicul ei), pe cea socio-profesională (surorile rămase în sat aveau alt vocabular și alte expresii decât sora plecată la oraș și devenită business woman), pe cea identitar-mentalitară (ardeleanul ajuns în satul de moldoveni vorbea nu numai cu alt lexic, dar și cu ritmul specific ardelenesc, mai molcom). Textul a avut răsuciri ironice și autoironice, caracterizând prin asta personajele care vorbeau în acest fel, deștept; și totodată a cuprins, într-o structură discursivă extrem de flexibilă, atât realismul și prozaismul vieții de la țară cât și "fițele" celor de la oraș; nu doar comicul savuros de limbaj și de situație, ci și duioșia și gingășia; atât tiparul ancestral, transmis din generație în generație, cât și modernitatea de care lumea satului nu se poate feri și izola. Iar personajul în care s-au întâlnit toate aceste linii și fire ale satului dramatizat și focalizat pe scenă a fost Valeria, mamaia, fiica lui Grigore, interpretată excepțional de Oana Mogoș.
Rolul a fost unul deosebit de dificil, Valeria fiind în această familie multi-generațională capul ei feminin și autoritatea centrală, un fel de cloșcă la care vin toți "puii", inclusiv cei mai pleșuvi (ca Lămbiță, tataia, soțul ei), zeița-mamă pe lângă care ceilalți, indiferent de vârstă, par niște copii cumva neajutorați. Valeria are familia întreagă în grijă și le oferă tuturor echilibru existențial, cunoaște problemele fiecăruia și le dă și rezolvarea, îl ține sub papuc pe bărbatu-său pretinzând că e dominată total de el, face și reface urzeala binelui în timpuri potrivnice, împiedicând răul demonic să se amestece în viețile puilor ei de toate vârstele, de la nepoata care face liceul și până la tatăl care trage să moară.
Valeria e așadar Zeița Familiei și Organizatoarea tuturor. Ea înseamnă Puterea legitimă, exercitată spre binele altora, și totodată Mângâierea, Alinarea, Ocrotirea, toate cu majusculă, Maternitatea abundentă și nesfârșită, Pieptul Mamei pe care toți vin să-și pună capul când le e rău și când le e bine, pentru a le fi și mai bine. Că această Mater este moldoveancă, asta face și mai frumos, dar și mai greu rolul jucat de Oana Mogoș, care a trebuit să fie neînduplecată precum muma lui Ștefan cel Mare din Bolintineanu și totodată calină, să turuie și să tacă uneori strategic, să râdă cu gura până la urechi și să fie asediată de griji, să îi aibă pe toți sub observație și să vegheze la păstrarea rânduielilor, să țină întotdeauna perfect balanța între drepturi și îndatoriri, ce se cuvine și ce nu se cuvine, ce trebuie întreprins și ce trebuie amânat, ce se va face acum, aici, în continuare, în episodul care urmează, și ce nu se va face niciodată atât cât trăiește ea. Autoritatea personajului feminin nu a fost numai una simbolică, ci și, așa zicând, executivă, Valeria făcând de toate pentru toți și obligând-o pe Oana Mogoș la un adevărat carusel actoricesc. Dacă actrița nu ar fi fost la înălțimea rolului, spectacolul ar fi devenit un fiasco. Din fericire, rolul atât de complex și de dificil a fost interpretat magistral de actrița care a intrat în pielea personajului său, în sufletul ei mare și în mintea brici, în toate pliurile și cutele unei psihologii câtuși de puțin "simplă" și lineară, ci dimpotrivă, complexă și sofisticată. Pe scurt, spectacolul a fost memorabil fiindcă rolul central a fost jucat în toate nuanțele de o actriță la înălțimea personajului-pivot.
Dacă Valeria a fost Organizatoarea universului familial domestic din lumea rurală, Oana Mogoș a "tractat" după ea partiturile celorlalte personaje, însuflețite parcă și energizate prin contaminare cu Mama Absolută. Dincolo însă de acest efect de bună contagiune - atât la nivelul personajelor, cât și la cel al actorilor -, de remarcat o serie de subtilități ale regiei care au dublat calitatea textului dramatic. Voi insista numai asupra uneia dintre aceste subtilități, care fac din Leta Popescu o regizoare curajoasă artistic. Ideea ca o actriță să joace o găină, ce părea inițial riscantă, a devenit un element extrem de interesant și de original al spectacolului, prin jocul desăvârșit al Elenei Emandi. Printre alte creaturi distribuite în Regina nopții (o mâță, un câine, un țap, o cucuvea), Găina Moțată a fost ca o divă, un spectacol în sine, un regal actoricesc, posibil însă prin această perspectivă insolită oferită de reprezentarea dramatică: o actriță să intre nu în pielea personajului, ca de obicei, ci în penele unei găini. Să nu sufere dintr-o sarcină, ci pentru oul ei. Să nu-i fie teamă de moarte, cum ne este nouă, ci că va fi "dată peste groapă". Să cârâie și ea, pe lângă Mama Familiei, fiindcă e și ea ființa lui Dumnezeu... Rareori se poate vedea un rol atât de insolit și totodată atât de firesc jucat. Găina Moțată, interpretată senzațional de Elena Emandi, a adus în Regina nopții o dimensiune aproape franciscană. La sat, la țară, animalele fac parte din lumea oamenilor și se bucură ori se întristează împreună.
La sfârșit, orășenii au aplaudat de li s-au înroșit palmele, uitând, pour une fois, de telefoanele lor inteligente și arătând - aici, ce-i al bucureștenilor e-al bucureștenilor - că știu să recunoască un spectacol de referință.
(foto: Tudor Neacșu - primele trei fotografii, Costel Crafciuc - ultimele două fotografii)