E ca într-un basm cu A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti... doar că povestitor, pardon, povestitori sunt animalele de casă, cele care văd tot, care simt tot, cuvântător-necuvântătoare, care mărturisesc pentru cei ce pot înțelege: țapul (Ștefan Forir), câinele (Mihai Păun) și pisica (Flavia Călin). Mai este acolo o găină, moțată (Elena Emandi), care e peste tot, mai mult sau mai puțin agitată. (Personajele astea care ne povestesc, care completează firesc universul rural, sunt atât de reușite, sunt atât de simpatice, că nu ai cum să nu le îndrăgești. Foarte comică mi s-a părut găina și povestea oului ei, pe care nu știe cui să-l lase, în caz că o dă, ca puiul ei, cu cocoș necunoscut făcut, să nu fie orfan și de mamă. Așa că se gândește să îl lase cucuvelei (Elena Anghel), care tot stă pe-aproape. Doar că ea, cucuveaua, nu prea știe cum s-ar putea descurca cu el.)
Ei ne spun că fata lui Grigore, Valeria (Oana Mogoș), auzind cucuveaua cum cântă, cheamă la sânul ei pe toți ai casei, ca să se pregătească de înmormântare. Trei fete are Valeria, de la care are trei nepoți și o nepoată. Bogată familie, ca număr. În rest... cum dă Domnul!
Tot așteptând să moară Grigore, aflăm cum e viața la țară, în acest rural al zilelor noastre: e cu muncă, multă muncă, cu băut, la greu, cu mâncat, ce se poate. Pentru unii e firesc, pentru alții e pitoresc, iar pentru alții e de nesuportat. O casă de paiantă, unde găleata e cel mai uzitat obiect: de acolo bei, acolo îți faci nevoile, cu ea duci și aduci, e mai mult decât necesară. Și gândurile ți le poți ascunde în ea. Și sufletul trebuie să-l prinzi în ea, sufletul celui care se stinge, să nu se piardă.
Valeria e căsătorită cu Lămbiță (Ciprian Brașoveanu), cum îl alintă ea. Un om de ispravă, de felul său mai chefliu, căruia îi dă sentimentul că el este capul familiei.
Trei fete le-a dat Domnul, fiecare cu of-ul și durerea ei. Una, Silviana (Carmen Albu), s-a căsătorit cu un ungur și are un fiu, Norbert (Vlad Volf) cu probleme emoționale, cum mărturisește el însuși. O alta, Aurora (Cristina Uja), a rămas gravidă, de foarte tânără, cu un țigan căldărar, aciuat prin locurile lor de baștină, și așa s-a ales cu doi băieți gemeni, Călin și Doru (Răzvan Clopoțel și Radu Horghidan), mai tolomaci, mai vai de mama lor. Cea de-a treia, Ileana, care se vrea Elena (Petronela Buda), stabilită în străinătate, se află în prag de divorț, iar cu singurul copil, o fiică, Clara (Ama Beschieru), nu pare să aibă o relație prea apropiată. Mai șade pe-acolo o fată-băiat sau băiat-fată, Crina, poreclită Tarzan (Elena Ghinea), crescută la orfelinat, dar aciuată și ea pe la casa Valeriei. E ca de-a casei, oarecum.
Așadar, toți s-au adunat, cu mic cu mare, cu siguranța, chiar cu speranța, că tata, bunicul, străbunicul Grigore îi va părăsi curând. Toată această așteptare se transformă în mărturisiri, în dorințe neîmplinite, în certuri și împăcări, în descoperirea sau redescoperirea celui apropiat, în punerea față în față a unei vieți de la țară cu cea de la oraș. Acolo, la țară, miroase a balegă, te speli la găleată, treburile casei sunt continue... telefon, televizor - cine are timp de ele, ce e cu ele? Păi, se spune că circulă un virus care face ravagii în lume. Povești!
Dar noaptea, noaptea, când se deschide Regina nopții cu parfumul ei îmbătător, lumea capătă o altă dimensiune, astrală, magică. Nicăieri nu e mai frumos cerul spuzit de stele, nicăieri nu e mai îmbietor aerul care îți intră în plămâni ca acolo, în acel loc.
Tot ceea ce se întâmplă, toate poveștile acestea de viață, sunt spuse sau cântate într-un dulce grai moldovenesc, cu umor, cu sensibilitate, cu forță. E ca într-un joc, îți poate părea chiar o joacă, e ca în basm, dar prea-plin de adevăr, un adevăr destul de dur. Dar viața la țară te învață să fii puternic, și Valeria o demonstrează din plin. Acolo e matriarhatul, la ea trag toți, la ea se adună toți, între țâțele ei mari și rotunde își găsesc aleanul, rând pe rând. Ea e centrul micului univers rural. Și dă iubire, și dă povață, muncește, iubește și respiră. Visează la momentul în care Lămbiță să îi spună Te iubesc! Și Lămbiță tot amână, tot ezită; o va face, dar ea nu va mai fi acolo să îl audă.
Grigore nu are de gând să moară, ci vrea să se însoare cu străina (Tamara Constantinescu) care a venit la ei în sat, străină și nu prea, căreia îi spun toți Leidididi, așa, ca unei prințese, care pare venită dintr-o altă lume. E poate mama lui Tarzan / Crinei, nevoită să o abandoneze la naștere, e poate dorința de regăsire a copilei și pe sine. Cu siguranță va găsi un soi de iubire târzie, prin Grigore, care să aducă un apus liniștit, poetic chiar.
Dar cucuveaua a cântat altfel, e de moarte, doar că moartea nu se uită la cifre. Ea alege după regulile ei. Și ea a ales, spre stupoarea și mâhnirea tuturor. Cu toate astea, Valeria a pregătit din timp cele trebuincioase pentru înmormântare, așa cum fac toți cei de la țară, ca să treacă cu bine dincolo, cum sunt legile nescrise și rânduiala: cu haine curate, cu mâinile împreunate, cu crucea aproape, cu bănuț de trecere.
E o poveste cum doar Leta (Popescu) putea să o spună. Cu atât de mult umor, cu situații comice, cu limbajul și gesturile fățiș-evaziv hilare, dar care conduc la realitatea însăși, cu emoție și sensibilitate.
M-am lăsat pradă Reginei nopții și am aplaudat, cu bucuria impregnată în suflet, povestea și pe cei care i-au dat grai și viață! Bravo!
(foto: Andrei Gîndac)