Lumea se prăbușește pe zi ce trece, iar încrederea în cei care au puterea se destramă. Nu mai ai unde să fugi, pentru că oriunde privești, peste tot e la fel. Poate că natura umană caută repere clare, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la libertate. Din contră, educația și responsabilitatea civică, tot mai precare, au transformat România într-un spațiu al haosului moral.
Dacă înainte de '89 lupta era pentru libertatea de a alege un destin, astăzi asistăm la o reîntoarcere subtilă, dar sigură, la controlul asupra vieții private. Femeile își pierd dreptul de a decide ce vor să facă cu propriul corp, dacă să devină mame sau să-și urmeze cariera. Dar cum ar fi dacă rolurile s-ar inversa complet, iar existența însăși ar fi controlată de Big Pharma, de teste și screeninguri care decid cine merită să se nască? În acest scenariu, o boală tratabilă devine motiv de excludere, iar dreptul la viață devine un privilegiu câștigat, nu garantat, în funcție de capacitatea de a nu fi o povară pentru sistem.
Înfiorătorul adevăr din Tomcat de James Rushbrooke, spectacol de la Teatrul Excelsior București în regia lui Vlad Bălan, un semnal de alarmă asupra faptului că societatea nu gândește corect, a fost prezentat publicului nemțean la Festivalul de Teatru Piatra Neamț, 2025. Este genul de spectacol care te face să-ți pui întrebări incomode despre viitor.
În centrul poveștii este Jess, o fată de 12 ani, interpretată de Amalia Hesson, considerată un experiment cu tendințe psihopatice, deși nimeni nu oferă un diagnostic clar. Progresul ei este urmărit prin desen. Zeci de desene cu pisici sau portrete ale lui Tom, cel care are grijă de ea, jucat cu sensibilitate de Mihai Mitrea, sunt adunate la dosar. Dar unele scapă din îndosariere și ajung, pentru Tom, amintiri prețioase. Împletirea părului devine un ritual apăsător între Jess și Tom. Nu e doar un gest de îngrijire, ci un mod prin care se construiește încredere și apropiere. Fiecare mișcare, fiecare șuviță prinsă, reflectă legătura lor specială. Pe Tom acest gest îl face să o simtă pe Jess ca pe propriul său copil, un copil pe care îl protejează și îl înțelege într-o lume care nu îi oferă prea multe șanse.
Entuziasmat inițial pentru experiență (trist spus un proiect), Charlie, interpretat cu un fel de sadism de Mircea Alexandru Băluță, este noul doctor al lui Jess. El își propune să facă progrese în medicină, fără să înțeleagă de ce costurile întreținerii "prizonierei" sunt atât de mari. Aparent are și viață personală, alături de Rachel, interpretată de Dana Marineci, o viitoare mămică, care nu poate suporta gândul să-și piardă copilul. Charlie, pe cât de mult vrea un copil, pe atât de puțin îi pasă de femei. Vrea să oprească procesele naturale a lui Jess, fără un motiv clar, ci pur și simplu pentru că nu se va pune problema de a procrea. Susține mai mult sistemul decât pe propria soție atunci când aceasta este pusă în fața unei decizii de avort, fiind invocată depistarea unei fibroze chistice la copil.
Problematica avortului este intens dezbătută la nivel global, însă rareori se iau măsuri în interesul femeilor. În multe cazuri, dreptul la alegere este restricționat, invocându-se nevoia de a crește natalitatea. În universul spectacolului, însă, acest control se transformă într-o presiune aproape palpabilă: femeile care poartă copii neconformi (sau așa cum afirmă cu convingere Charlie că nu e un bebeluș, ci un fetus bolnav) ar putea fi obligate să renunțe la dreptul celor mici la viață, într-o lume care vânează perfecțiunea și puritatea.
Charlie e hotărât să facă progrese, să parcurgă întreaga gamă de emoții umane. Ordonă teste invazive, ajungând până la o operație exploratorie, iar la auzul veștii, o liniște apăsătoare se așterne în sală.
Fosta doctoriță a lui Jess este Caroline, interpretată de Annemary Ziegler, care a reușit să întruchipeze idealul doctorului care reușește să-și asculte conștiința mai mult decât protocoalele. Se atașează treptat de fată și începe să o înțeleagă și se îndoiește de diagnostic. Nu poate fi de acord cu noile practici ale lui Charlie și va face tot ce îi stă în putință pentru a opri distrugerea completă a vieții fragile a lui Jess. Cu toată disperarea din ochii ei, cu toate eforturile, un accident împiedică salvarea.
Jess testează terenul și începe să aibă încredere în Charlie prin gestul aparent neînsemnat al primirii creioanelor colorate și al unui caiet cu desene ale mamei sale, obiect încărcat de valoare emoțională. Deși banale, creioanele colorate i-au fost interzise, tocmai pentru că erau considerate periculoase. Primirea lor declanșează însă tensiunea inerentă a situației, iar Jess ajunge la marginea unui episod agresiv, pe care îl poate controla doar cu greu. Finalitatea? Se decide sedarea fetei pentru a fi un subiect de test și îi este dată o ultimă îmbrățișare.
Expresivitatea Amaliei este admirabilă, reușind să o transforme pe Jess într-un personaj ireproșabil de convingător, cu toate emoțiile faptului că se află la unul dintre primele festivaluri la care participă. Uneori pare doar o fetiță obișnuită, cu o viață tulburată de absurditățile științifice, iar alteori, se dezvăluie ca un adevărat manipulator, lăsându-l pe Charlie avertizat că se confruntă cu o fire extrem de calculată și imprevizibilă.
"Sunt oamenii care se uită, oamenii din spatele oglinzii."
Oamenii care au venit să asiste la privarea libertății sunt așezați de jur împrejurul decorului, aproape de act, martori neintenționați ai poveștii. Actorii desfășoară actul artistic între doi pereți, în jurul unei camere rotunde, plimbându-se la mai puțin de un pas de public, transformând spectatorii în participanți.
Costumele sunt formate din halate albe, scruburi de asistenți și o salopetă a mămicii, iar pe brațele celor din sistem pâlpâie mici lumini roșii, scântei de revoltă care, odată ce ies din mâinile stăpânilor lor, sunt aruncate în lupta împotriva opresiunii (scenografia: Gabi Albu).
Fundalul sonor, menit să calmeze, trimite totuși un fior prin corpul spectatorilor (muzica originală: Cristina Juncu), iar proiecțiile cu păsări și fulgi de nea, constelații și valurile mării completează atmosfera spectacolului, fiind declanșate strategic de Tom pentru a domoli spiritele (grafică proiecții: Iulian Stoian).
Face ce face acest spectacol din oameni și îi lasă să plece cu mintea în haos și cu emoțiile date peste cap. Ne face să ne gândim serios la ceea ce vrem și la ceea ce denumim libertate.
"It is only for the sake of those without hope that hope is given to us." (Walter Benjamin)
Fotografii din galeriile realizate de Dinu Lazăr (color) - aici și Dan Moruzan (alb-negru) - aici