Anul 1955 a fost unul benefic pentru teatrul românesc, a fost anul în care mai multe instituții de cultură, teatre, și-au început existența, printre ele fiind și Teatrul de Stat din Oradea, Teatrul Dramatic din Galați sau Teatrul de Stat din Bârlad. În seara zilei de 28 decembrie 1955, publicul bârlădean avea să aplaude spectacolul inaugural, premiera textului Mielul turbat de Aurel Baranga, în viziunea regizorală a lui Sică Alexandrescu. La împlinirea primului an de activitate instituției i se conferea, la cerere, numele dramaturgului născut în Bârlad, Victor Ion Popa, moment aniversat prin montarea celebrei sale piese Take, Ianke și Cadîr, în regia lui Aurel Cerbu. De-a lungul anilor, Teatrul din Bârlad a inclus în repertoriul său piese din literatura dramatică universală, dar și română, textele lui Victor Ion Popa regăsindu-se, cum era firesc, aproape permanent, Ciuta, Take, Ianke și Cadîr, Mașcata din fereastră, Dudul lui Traian, Cuiul lui Pepelea, Răspântia cea mare. Deceniul șapte al secolului XX a marcat în teatrul românesc înființarea mai multor festivaluri cu tematică diferită. Astfel, criticul de teatru Valentin Silvestru împreună cu directorul de atunci al teatrului bârlădean, actorul Constantin Petrican, au inițiat "Colocviul tinerilor regizori din teatrele dramatice", eveniment competitiv la care participau anual cei mai importanți tineri regizori români. Din păcate, festivalul a avut o viață scurtă, doar până în anul 1982 inclusiv, teatrele trecând în acea perioadă comunistă în regim de autofinanțare, iar lipsa fondurilor nu a mai permis organizarea lui. Totodată, oficialitățile comuniste au considerat că este mult mai prudent, din punct de vedere "ideologic", să nu se mai organizeze, festivalul căpătând astfel statutul de pagină din istoria acestei instituții.
După cum rezultă din acest scurt parcurs prin trecutul acestui lăcaș de cultură, ca să folosesc un termen clișeu, în 2025 Teatrul "Victor Ion Popa" din Bârlad a împlinit 70 de ani de existență. Astfel, zilele de 13-15 noiembrie 2025 au devenit zile de sărbătoare a teatrului și mai ales a publicului lui, prin întâlnirea acestuia cu spectacole de succes și invitați speciali. Au fost alături de colectivul bârlădean vechi actori, care au debutat pe această scenă - Florin Călinescu, Adi Carauleanu, Gabriel Constantinescu, sussemnata; regizori care au montat de-a lungul anilor - Irina Popescu-Boeriu, Dorin Mihăilescu; scenografele - Adriana Raicu și Rodica Arghir; dar și directori ale unor teatre din partea de est a țării - Alexandru Vasilache, Andrei Merchea, Eduard Burghelea, Ionuț-Paul Ștefan și Radu Nichifor. De asemenea, teatrul a avut alături și reprezentanți ai oamenilor politici din municipiul Bârlad și din capitala județului, municipiul Vaslui.
Regina Mamă de Manlio Santanelli, spectacol independent realizat de doi actori emblematici ai teatrului românesc, Oana Pellea și Marius Manole, având-o ca asistentă de regie pe Mădălina Ciupitu, într-un spațiu imaginat de Mădălina Marinescu, a delectat publicul bârlădean în prima seară de sărbătoare. Cele două personaje complexe au oferit actorilor posibilitatea să se simtă în largul lor, ei dimensionând cu profesionalism fluidul emoțional al relației mamă-fiu, cu râs, cu lacrimă, dinamizând povestea simplă a acestei apreciate scriituri, despre viață, despre iubire.
Teatrul Municipal Bacovia a fost invitat cu montarea Vrăjitoarele din Salem de Arthur Miller, spectacol semnat de regizorul Mădălin Hîncu. Piesa a fost scrisă în anii '50, într-o Americă aflată în plină perioadă McCarthystă, definită prin multiple acțiuni anticomuniste, când indivizii erau acuzați de acte comuniste, cu dovezi îndoielnice, discutabile, prin investigații și audieri pline de agresivitate, o adevărată "vânătoare de vrăjitoare", ce amintea de celebrele procese împotriva vrăjitoriei, din secolul al XVII-lea, din Massachusetts. Evenimentele petrecute în ultimul timp în jurul nostru au impulsionat, poate, instituția băcăuană și pe Mădălin Hîncu, să aleagă acest celebru text, ca semn al faptului că somnul rațiunii poate naște perpetuu alți monștri. Mădălin Hîncu, împreună cu asistenta de regie Ana Maria Țârlea, reușesc o montare coerentă, într-un spațiu scenic minimalist, expresiv conceput de scenografa Clara Pop. Elementele de decor construiesc ilustrativ locurile acțiunii, câteva scaune, ușor de manevrat și poziționat, la care se adaugă sugestive cruci supradimensionate, și masa ce coboară de la pod, imaginând locuința familiei Proctor. Luminatorul, pe care sunt aruncate frunze roșiatice, ca semn al sângelui și al agresivității întâmplărilor, prin care lumina, realizată de Costi Baciu, pătrunde potențând stările, emoțiile personajelor, dar și momentele de maxim conflict, dă o notă de modernitate și totodată de atemporalitate. Din distribuția bine configurată se detașează Marian Dumitru în John Proctor și Adelaida Perjoiu-Bighe în judecătorul Danforth.
În ultima seară a evenimentului, instituția sărbătorită a prezentat premiera spectacolului Take, Ianke și Cadîr de Victor Ion Popa. Nici nu se putea o alegere mai potrivită! Textul nemuritor al dramaturgului, căruia instituția bârlădeană îi poartă numele, a ajuns la cea de-a șasea variantă prezentată publicului, de la înființarea instituției. Prima a fost în anul 1956, când, așa cum am notat, Teatrul de Stat Bârlad primește numele dramaturgului Victor Ion Popa, cu cea de-a treia variantă s-au aniversat, în anul 1975, 20 de ani de existență, iar cu aceasta, a șasea, s-au aniversat 70 de ani. "Într-o lume plină de ură, războaie, genocid, Take, Ianke și Cadîr ne invită să reflectăm asupra modului de viață. Să nu uităm să fim oameni. Să nu renunțăm la omenie. Să încetăm să ne mai lăsăm manipulați. Să avem curaj să scoatem la suprafață tot ce este mai frumos din noi. Să clădim oameni la rândul nostru. Altfel, riscăm să rămânem singuri, izolați în deciziile noastre, înconjurați doar de regret și frustrare.", sunt cuvintele regizorului Ștefan Alexiu, notate în caietul program al spectacolului.
În spațiul conceput de scenografa Clara Pop, cu elemente de decor funcționale, paradigmatic, casele celor trei protagoniști fiind modulare schimbările locului în care se petrece acțiunea sunt realizate chiar de actori, la vedere, Ștefan Alexiu construiește un spectacol cu o notă de modernitate și inedit. Multiculturalismul, prietenia sunt accentuate, turcul aflându-se și el la masa la care se împart și feluri de mâncare care nu aparțin normelor spiritualității etnice. Replicile cu un umor savuros sunt rostite cu luciditate de interpreți, montarea având claritate și dinamism. Actorii își figurează cu rafinament personajele: Alexandru Maxim (Ionel), Ioana Dobrea (Ana), Simon Salcă Jr. (Ilie), Oana Florea (Baba Safta), detașându-se cei trei protagoniști, George Sobolevschi (Take), Marcel Anghel (Ianke), Sorin Ghiorghe (Cadîr). George Sobolevschi întruchipează cu inteligență creativă, cu simplitate și firesc al jocului, un Take plin de umanitate, credincios valorilor morale, și mai ales celor 30 de ani de autentică prietenie față de Ianke și Cadîr. Marcel Anghel caligrafiază cu minuțiozitate, cu mult umor, partitura complexă a lui Ianke, pe care a avut șansa să îl interpreteze și într-o altă variantă, a cincea, în anul 2009. Farmecul personajului, vorbăria exacerbată, comicul de limbaj sunt reliefate cu sensibilitate și dibăcie de actor, în hohotele de râs și aplauzele spectatorilor. Sorin Ghiorghe își compune cu ingeniozitate personajul studiat în detaliu, atât în privința gesturilor, dar mai ales în cea a rostirii cu accent a replicilor lui Cadîr, turcul care încurcă lucrurile, tocmai pentru a le descurca în folosul tuturor. Montarea se va bucura mult timp de succes, așa cum s-a întâmplat și în seara premierei.
Urez și eu Teatrului "Victor Ion Popa" viață lungă, același public cald, aplauze și multe succese, alăturându-mă afirmațiilor directorului teatrului, actorul Marcel Anghel: "La mulți ani și publicului, care ne-a ajutat să creștem frumos prin aplauze! La mulți ani teatrului! Cel mai greu este să vorbești despre ceea ce te face mândru, iar eu sunt mândru de teatrul în care am venit, acum destui ani, cu gândul de a pleca, dar care m-a făcut să rămân... Nu-mi pare rău și-i mulțumesc! De-a lungul anilor, i-am fost alături și la alte aniversări, dar, ca și acum, gândul meu era la următoarele, pentru că știu că teatrul e nemuritor. Astăzi, împlinește 70 de ani... sunt 70 de ani de teatru, de povești pline de farmec (nu doar pentru cei mari, ci și pentru cei mici). Sunt 70 de ani în care nu și-a arătat niciodată vârsta, ci doar timpul... La mulți ani!"