La 14 ianuarie 2026 a avut loc la sala Ateneului Român, Gala MUSICRIT, ediția a IV-a, în care au fost acordate Premiile Uniunii Criticilor Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România [1], pe anul 2025. Este singura gală ce recompensează Excelența - atât în domeniul artistic, cât și în domeniile jurnalismului și managementului din muzica clasic, fiind organizată de Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România (UCRRM), în parteneriat cu Filarmonica George Enescu, Centrul Național de Artă Tinerimea Română și ARTEXIM.
La Gala cu rol de uvertură a Zilei Culturii Române, au fost prezenți, domnul Demeter István András - Ministrul Culturii, domnul Marin Cazacu - Directorul general al Filarmonicii George Enescu, doamna Cristina Uruc - Directorul executiv ARTEXIM și doamna Cristina Comandașu - Manager Radio România Muzical.
Prezentatorii evenimentului au fost, ca de obicei, doamna Luminița Arvunescu - membră fondatoare a Uniunii Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România, Președinta UCRRM și Marius Constantinescu - cunoscut realizator și prezentator de emisiuni de radio și televiziune, precum și al unor evenimente precum Festivalul Internațional George Enescu.
Concertul s-a transmis în direct pe postul Radio România Muzical și a fost înregistrat de TVR Cultural, pentru a fi redat în data de 23 ianuarie a.c.
Împreună cu cele 11 PREMII MUSICRIT, au mai fost oferite: 5 PREMII DE EXCELENȚĂ, Premiul Grigore Constantinescu - creat în memoria președintelui fondator al UCRRM, un Premiu Special pentru Filmul Cravata galbenă, precum și două trofee MUSICRIT.
Programul muzical al Galei a fost acompaniat de Orchestra Română de Tineret și Corul Academic Radio, dirijate de Cristian Mandeal. Corul a fost pregătit de dirijorul Ciprian Țuțu. Soliștii galei au fost: cântărețele: Roxana Constantinescu, Melody Moore, Ramona Zaharia și Paula Iancic, pianistul Viniciu Moroianu și violonista Mihaela Martin, a participat Cvartetul Arcadia - Ana Török, Răsvan Dumitru - viori, Traian Boală - violă și Zsolt Török - violoncel.
Premiile MUSICRIT acordate pe anul 2025 au fost distribuite astfel:
- Trofeele MUSICRIT: Mezzosoprana Viorica Cortez și violonista Mihaela Martin;
- Premiul pentru critică muzicală: Costin Zaharia;
- Premiul pentru tânăr jurnalist al anului: Ana Sireteanu;
- Premiul pentru management cultural performant: Laurențiu Constantin;
- Premiul pentru cel mai bun instrumentist al anului: Cvartetul de coarde ARCADIA;
- Premiul pentru artistul liric al anului: mezzosoprana Ramona Zaharia;
- Premiul pentru revelația anului: soprana Paula Iancic;
- Premiul pentru cea mai bună stagiune lirică a anului: Opera Națională București;
- Premiul pentru cea mai bună stagiune simfonică a anului: Filarmonica George Enescu București;
- Premiul pentru cel mai bun festival al anului: Festivalul Internațional George Enescu;
- Premiul pentru cel mai bun proiect muzical al anului: Teodora Brody -proiectul Rhapsody;
- Premiul pentru discografie: CD-ul NORMA de Bellini, Orchestra și Corul Filarmonici Transilvania din Cluj-Napoca, dirijor Pier Giorgio Morandi, Cornel Groza (dirijorul corului) și Néstor Bayona (dirijor asistent). casa de discuri EuroArts Music.
- Premii de excelență: 1. Ioan Holender / 2. Filarmonica Transilvania din Cluj-Napoca / 3.Corul Academic Radio și Corul de Copii Radio / 4. Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca / 5. Viniciu Moroianu - pian
- Premiul în memoria Grigore Constantinescu: Olguța Lupu;
- Premiu special, nou instituit, pentru filmul Cravata galbenă, regia Serge Ioan Celibidachi (la care a participat și Cvartetul de coarde ARCADIA).
Concertul Galei s-a deschis cu Hora din Muntenia din Suita simfonică Trei dansuri românești de Theodor Rogalski în interpretarea Orchestrei Române de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal. Avântul juvenil și exigența maestrului Cristian Mandeal au generat o versiune care a surprins frumusețea muzicii populare din diferitele regiuni ale României. Frumos au sunat solo-urile de flaut, harpă ale concertmaistrului.
După cuvintele introductive ale prezentatorilor, Luminița Arvunescu și Marius Constantinescu, domnul Liviu Sebastian Jicman, Președinte Institutului Cultural Român a prezentat personalitatea lui Ioan Holender, elogiindu-i cariera îndelungată (amintind de cei 56 de ani ca director al Operei din Viena) și distincțiile acordate: Doctor honoris causa, cetățean de onoare (Timișoara, Cluj-Napoca și Iași), Steaua României. În cuvântul său de mulțumire pentru premiul de excelență acordat, Ioan Holender a povestit câteva evenimente din biografia sa.
Doamna Cristina Comandașu, manager Radio România Muzical a prezentat succesele Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca, la aniversarea de 70 de ani de la înființare (1955), și a amintit câteva realizări ale acestei valoroase instituții culturale, căreia i s-a acordat un premiu de excelență, pe care l-a luat în primire mulțumind, doamna Silvia Sbârciu, managerul Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca.
Compozitorul Ioan Dobrinescu a prezentat meritele deosebite ale Corului Academic Radio (80 de ani de existență) și Corului de Copii Radio, lăudând meritele dirijorilor care au păstorit aceste importante ansambluri vocale, înainte de cei actuali - Ciprian Țuțu, respectiv Răzvan Rădos, cărora li s-a acordat un premiu de excelență. Au fost menționați dirijorii care au condus de-a lungul anilor aceste formații corale de excepție: Ioan Croitoru, Dumitru D. Botez, Gheorghe Danga, Dumitru D. Stancu, Constantin Petrovici, Emanuel Elenescu, Alexandru Șumski, Carol Litvin, Aurel Grigoraș și Dan Mihai Goia, respectiv, Dumitru D. Botez, Ion Vanica, Elena Vicică, Therodor Carțiș, Nicolae Vicleanu, Eugenia Văcărescu și Voicu Popescu.
Profesorul universitar dr. Vasile Jucan, Rectorul Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, a preluat premiul de excelență MUSICRIT, arătându-se onorat.
Doamna prorector al Universității Naționale de Muzică din București, profesor universitar dr. Verona Maier a prezentat cariera pianistului Viniciu Moroianu - impresionantă, atât prin latura interpretativă de solist, cât și prin cea de pedagog (prof.univ.dr., la UNMB), cu rezultate deosebite (studenți cu premii internaționale). După ce a mulțumit pentru premiul acordat, pianistul a interpretat, prima parte, Allegro affettuoso, din Concertul în la minor, op. 54 de Robert Schumann, acompaniat de aceeași Orchestră Română de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal (o colaborare în premieră).
De altfel, Viniciu Moroianu a menționat faptul că, debutul său, cu mulți ani în urmă, a fost cu Orchestra Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca, dirijată tot de Cristian Mandeal.
În Gala premiilor MUSICRIT, am ascultat și admirat detaliile sonore, agogica și execuția tehnică fulminantă, cu lanțuri de triluri din Cadența solistică. A fost un moment de o mare frumusețe, muzica romanticului german bucurând publicul prezent la sala Ateneului.
Profesorul universitar dr. Nicolae Gheorghiță, vicepreședintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România a făcut laudatio pentru doamna profesor universitar dr. Olguța Lupu, Decanul Facultății de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie a UNMB, căreia i s-a decernat premiul în memoria Grigore Constantinescu. În cuvântul de mulțumire doamna Olguța Lupu și-a amintit de minunatele cursuri ale maestrului, la care a participat în anii studenției și care i-a dezvăluit cum să perceapă traseul decizional al unei compoziții.
Muzicologul și criticul muzical Oltea Șerban-Pârâu a anunțat înființarea unui premiu special acordat filmului Cravata galbenă, regia Serge Ioan Celibidachi, peliculă care a fost până acum vizionată de peste 500.000 de spectatori, interesați de viața și cariera celebrului dirijor Sergiu Celibidache. Doamna Adela Celibidache a preluat distincția.
Domnul Costin Popa a prezentat calitățile de critic muzical ale câștigătorului acestei categorii, domnul Costin Zaharia, evidențiindu-i latura analitică (estetică, timbru, stil, dirijor, interpreți, tot ce este pe scenă). Domnul Costin Zaharia, cu dublă cetățenie română și franceză a audiat spectacole de operă, în centre culturale importante precum: Paris, Madrid, Barcelona, Liège sau București. Cronicile domnului Zaharia apar pe LiterNet aici.
Doamna Ana Voinescu a prezentat pe câștigătoarea premiului cel mai tânăr jurnalist al anului, studenta Universității Naționale de Muzică din București, flautista Ana Sireteanu, realizatoarea emisiunii radiofonice Scena europeană.
În cuvântul său, câștigătorul premiului pentru management cultural performant, domnul Laurențiu Constantin, Directorul Festivalului de Muzică Veche, a arătat că este vorba de un proiect pe termen lung, început acum 20 de ani, fondat și susținut de soția sa, Raluca Enea, un demers în care sunt vizate, dincolo de respectul față de manuscrise, inclusiv restaurarea unor instrumente de epocă.
Doamna Cristina Uruc, Manager executiv ARTEXIM, a relevat valoarea artistică și activitatea concertistică a Cvartetului de coarde ARCADIA, format din instrumentiștii Ana Török, Răsvan Dumitru, Traian Boală și Zsolt Török, câștigători de numeroase premii internaționale de muzică de cameră, de astă dată, fiind distinși în Gala premiilor MUSICRIT.
Muzicienii au mulțumit pentru onoarea de a fi premiați și au interpretat partea a V-a, Presto din Cvartetul nr. 14, în do diez minor, op. 131 de Ludwig van Beethoven. Am apreciat omogenitatea ansamblului, în care coloana vertebrală părea a fi violoncelul, amplasat în centru. Splendid au sunat acele figurații pregnante în pizzicato, dialogurile dintre viori, totul dublat de precizie ritmică, dinamică progresivă, coerență și expresivitate a discursului muzical.
Baritonul Cristian Rudic, managerul Operei Naționale Române din Timișoara, a elogiat-o pe mezzosoprana Ramona Zaharia, câștigătoarea premiului artistul liric al anului, o interpretă renumită pentru rolul Carmen, din cunoscuta operă cu același nume, a lui Georges Bizet (interpretat de 260 de ori, printre care la Metropolitan Opera din New-York, Royal Opera House din Londra, Deutsche Oper din Berlin sau Deutsche Oper am Rhein).
La Gala MUSICRIT, Ramona Zaharia a cântat, acompaniată de Orchestra Română de Tineret condusă de Cristian Mandeal, aria Principesei de Bouillon, din actul al II-lea al operei Adriana Lecouvreur de Francesco Cilea (Acerba volutà).
Am admirat vocea fantastică a acestei cântărețe - puternică, adâncă, fin modulată, cu un vibrato larg, cizelat - calități cărora li se alătură o inteligentă conducere și excelentă susținere a frazei muzicale de largă respirație. Artista induce o emoție vie ascultătorului. A fost un moment deosebit de frumos al Galei! Publicul a aplaud această formidabilă artistă, cu entuziasm.
Cunoscuta realizatoare de emisiuni radiofonice, jurnalista Florica Jalbă (UCRRM) a făcut laudatio pentru soprana Paula Iancic, câștigătoarea premiului revelația anului 2025, Soprana a debutat cu succes în rolul principal din opera Madama Butterfly de Giacomo Puccini la Opera Națională din Timișoara, rol pe care l-a interpretat și la Opera Națională din București în aprilie și la Opera din Chișinău, în noiembrie 2025. Ca membră a Studioului de Operă de la Bayerische Staatsoper din München (2016-2018) a interpretat roluri precum: Barbarina (Le Nozze di Figaro), Papagena (Die Zauberflöte), Gretel (Hänsel und Gretel), Giannetta (L'elisir d'amore), Zaida (Il turco in Italia), Maria (Der Diktator) și o Fecioară de Flori (Parsifal).
În Gala MUSICRIT de la Ateneul Român, soprana Paula Iancic a cântat aria lui Cio-Cio-san, Un bel di vedremo, din opera Madama Butterfly de Giacomo Puccini. A fost acompaniată de Orchestra Română de Tineret, dirijată de maestrul Cristian Mandeal.
Soprana lirică posedă o culoare specială a vocii: un timbru cald, luminos, dulce, plin și cu o mare mobilitate. Paula Iancic exprimă durerea personajului interpretat cu autenticitate, folosindu-se de dinamică sinuoasă (crescendo-diminuendo), precum și de corespondentul melodic al liniei frumosului, din artele plastice. Splendid sublinia solista acele puncte culminante, folosind accente fine, iar trecerile de la un sunet la altul beneficiau de un acordaj discret, bine controlat. Artista abordează acutele cu mare siguranță, intens vibrate (cu frecvență mare), volumul vocii sale este copleșitor, fără nici o urmă de stridență în arhifortissimo, și generând tensiune. Acompaniamentul orchestral a fost unul excelent.
Premiul pentru cea mai bună stagiune lirică a fost primit de Opera Națională din Bucureșt,i fiind preluat de către dirijorul Daniel Jinga, Managerul și Directorul general al Operei bucureștene. Laudatio a fost pronunțat de Smaranda Oțeanu-Bunea, vicepreședinta UCRRM, Director fondator al Colegiului Criticilor Muzicali. În cuvântul său, compozitoarea a elogiat bogata activitate artistică a scenei lirice, în care opera Oedip de George Enescu a reprezentat un imens succes al stagiunii, chiar în cadrul Festivalului Internațional George Enescu.
Criticul muzical Dumitru Avakian a rostit laudatio pentru Filarmonica George Enescu, premiul pentru cea mai bună stagiunea simfonică, care, după spusele Directorului general al instituției, violoncelistul și profesorul universitar dr. Marin Cazacu, a fost obținut pentru a treia oară, și reprezintă o încununare a efortului vizibil, cu rezultate certe, de a aduce nivelul acestui ansamblu, la cote echivalente cu cele mai prestigioase filarmonici din Europa.
Doamna profesor universitar dr. Valentina Sandu-Dediu, muzicolog, membru corespondent al Academiei Române, rector al Institutului de studii avansate New Europe College București, a făcut laudatio pentru Festivalul Internațional George Enescu 2025. Muzicologul, Cristina Uruc, manager ARTEXIM, președintă a European Association of Artist Managers (AEAA), a primit premiul pentru organizarea celui mai bun festival al anului.
Doamna Valentina Băițan, cunoscut producător de televiziune la Societatea Română de Televiziune, a prezenta pe câștigătoarea premiului MUSICRIT, pentru cel mai bun proiect muzical al anului, în persoana Teodorei Brody, o vocalistă fără egal, care sfidează genurile, lăsând publicul din întreaga lume fascinat de arta ei, ce cuprinde jazz, muzică clasică și muzică world. Născută în România, în prezent stabilită în Elveția, Teodora Brody (Enache) s-a pregătit inițial în jazz-ul clasic și a devenit cunoscută la sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000, cântând alături de legendarul pianist de jazz Johnny Răducanu. Teodora a explorat repertoriul clasic cu o abordare complet nouă, creând și interpretând versiuni vocale originale ale unora dintre capodoperele create de Bach, Beethoven, Enescu, Pachelbel, Vivaldi, Bartók, Pablo Casals. A realizat albumul Rhapsody, înregistrat cu London Symphony Orchestra, lansat la Signum Classics. De curând, în noiembrie 2025, Teodora Brody & Violoncellissimo au concertat la Ateneul Român.
După prezentarea premiului pentru discografie, pentru CD-ul cu Integrala NORMA de Vincenzo Bellini, câștigat de Orchestra și Corul Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca, sub bagheta maeștrilor Pier Giorgio Morandi, Cornel Groza (dirijorul corului) și Néstor Bayona (dirijor asistent), disc apărut la EuroArts Musi și înregistrat la Sala Radio din Cluj-Napoca, Directoarea Filarmonicii Transilvania, doamna Silvia Sbârciu, managerul Filarmonicii, a rememorat aniversarea de 70 de ani de la înființarea instituției.
La Gala MUSICRIT, publicul de la sala Ateneului a ascultat Duetul Norma-Adalgisa - Mira, o Norma... Si, fino all'ore estreme, interpretat de sopranele Meloddy Moore șI Roxana Constantinescu, acompaniate de Orchestra Română de Tineret, dirijată de maestrul Cristian Mandeal.
Un alt moment muzical al Galei premiilor MUSICRIT a fost Intermedio - La boda de Luis Alonso (Nunta lui Luis Alonso sau Noaptea alergării taurilor) de Gerónimo Giménez. Acest Interludiu este unul dintre cele mai populare zarzuela, în contrast evident cu opera italiană, ce favoriza aristocrația și clasele superioare. Am ascultat o muzică spectaculoasă, plină de ritmuri spaniole, cântate cu aplomb de tinerii muzicieni conduși de Cristian Mandeal. Se puteau recunoaște teme, pe care Manuel de Falla le-a folosit și el în baletul său El sombrero de tres picos (Tricornul).
Mult așteptatul Trofeu al MUSICRIT a fost acordat la două personalități muzicale: sopranei Viorica Cortez și violonistei Mihaela Martin. Din motive de sănătate, soprana nu a putut veni la București, astfel că trofeul a fost înmânat nepoatei sale, care a citit un mesaj de mulțumire și regret din partea celebrei artiste, care a împlinit 90 de ani.
Violonista Mihaela Martin a primit Trofeul și în cuvântul său a arătat că, deși a trăit departe de țară, a păstrat mereu legătura cu muzicienii de aici (concerte, membră în juriul Concursului Enescu, recitaluri în Festivalurile Enescu, SoNoRo). Ea însăși un produs al școlii românești de vioară (a învățat și a devenit o violonistă de anvergură, elevă fiind la Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti din București) este una dintre cele mai căutate profesoare din lume.
În Gala MUSICRIT, Mihaela Martin a cântat Polonaise brilliant nr. 1 în re major, op. 4 de Henryk Wieniawski, entuziasmând publicul cu tehnica impecabilă, expresia rafinată și simțul său estetic atât de apreciat pe toate meridianele. Acompaniamentul orchestral a fost unul pe măsură, Orchestra Română de Tineret urmărindu-i toate inflexiunile de tempo, cu o agogică ce sublinia aspectul de virtuozitate. Violonista Mihaela Martin este foarte iubită de publicul român și este așteptată întotdeauna cu mult interes.
Aplauzele puternice au răsplătit frumoasa interpretare a acestei piese antrenante, pline de dificultăți tehnice, așa cum Wieniawski a căutat și atins limitele violonisticii.
În încheierea Galei MUSICRIT am ascultat Oda bucuriei (An die FREUDE) de Ludwig van Beethoven, în interpretarea Orchestrei Române de Tineret și a Corului Academic Radio, dirijate de Cristian Mandeal. Deși fără aportul cvartetului vocal, varianta a sunat solemn. Corul a fost pregătit de dirijorul Ciprian Țuțu. Aplauzele și ovațiile publicului nu mai conteneau.
Gala premiilor MUSICRIT ediția a IV- a fost un succes!
A fost un veritabil preambul, care a cinstit cum se cuvine, Ziua lui Mihai Eminescu și Ziua Culturii Române.
NOTE
[1] Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România (UCRRM) a fost înființată în anul 1990 de personalități de marcă ale muzicii clasice: Iosif Sava, Grigore Constantinescu, Smaranda Olțeanu-Bunea, Dumitru Avachian, Mihaela Doboș, Elena Zottoviceanu etc și este cea mai activă susținătoare a valorilor muzicale din spațiul românesc în presa scrisă și audio-vizuală, prin actualii ei membri: Costin Popa - critic muzical, prof.univ.dr. DHC Valentina Sandu Dediu - Rectorul Colegiului de Studii avansate "Noua Europă", Luminița Arvunescu - realizatoare de emisiuni radio și de evenimente muzicale, actualul Președinte UCRRM, Cristina Comandașu - Manager Radio România Muzical, Valentina Băințan și Claudia Robu - realizatoare de emisiuni la TVR Cultural.
*Portalul Cultural LiterNet.ro găzduiește doi autori de cronici muzicale care au fost recompensați cu premiul MUSICRIT, al Uniunii Criticilor Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România pentru critică muzicală: Marcel Frandeș (2024) și Costin Zaharia (2025).
**Filarmonica George Enescu a obținut pentru a treia oară Premiul MUSICRIT.
***Fotografiile au fost realizate de Tudor Costin Sicomaș și Mihaela Petre.















