Rolul asamblării "poveștilor" a fost preluat de regizoarea Kincses Réka (născută la Târgu Mureș, cu studii de specialitate la Cluj și Budapesta), deschisă la experimente trăsnite, care a intuit potențialul scenic al întâmplărilor relatate și i-a dat curs dramatic adecvat. Întâmplarea reală are semnificația ei, dar nici modelarea / finisarea cu uneltele ficțiunii nu trebuie neglijată în montări care se vor extrase din spuma autenticității, dar le lipsește luciul semantic, ascuns în ambalaje convenționale. Spre a păstra legătura cu spiritul autenticității, realizatorii au avertizat de la bun început că spectacolul se bazează pe improvizații. În chip de bombă publicitară. Dar adevărul este că doar 10% sau 20% reprezintă acest joc interactiv, ce-i drept, stimulativ în mare parte. Chiar când sunt provocați și îndemnați să povestească ceva miraculos din viețile lor, spectatorii sunt reținuți, se codesc și doar câțiva profită de ocazia oferită. Traversarea miracolelor aparține exclusiv echipei de artiști, chiar dacă se recunosc în ele mulți spectatori, după cum e firesc și logic să se întâmple.
Aliniați în fața publicului ca în fața profesorului de sport la ora de educație fizică, actorii își prezintă singuri CV-ul, întrucât sunt avizi de afirmare și vor să fie cunoscuți. Mizează tranșant pe empatia publicului. Așa că își prezintă pe scurt studiile și cu umor preferințele sau năzbâtiile făcute în copilărie. Un gest firesc până la urmă, e drept, mai puțin spre deloc întâlnit în componența unui spectacol obișnuit. E limpede că între persoana lor fizică și rolul sau rolurile încredințate s-au șters insipidele bariere ale convenției. Și faptele evocate în ritm alert se întrepătrund și fuzionează organic. Aflăm că actorii - cum spuneam, în mare parte din Secuime - au urmat clase de mate-fizică și se descurcau greu cu limba română în liceu. Ba chiar unul dintre ei s-a rugat insistent de un coleg, apoi de fratele lui, mai buni la română, să intre în sala de examen la bacalaureat în locul lui pentru a-l trece. Scena e de un comic frust, plină de picanterii, printre care se insinuează de către cel aflat în dificultate (Szotyori József) că pentru el a învăța limba română "e ca și cum ar trebui să clădească un iglu din nisip". Actorul e foarte simpatic atunci când fragmente din începutul Mioriței "se cobor la vale" spre urechea spectatorului gâdilat hazliu de pronunția cântată a versurilor. E un miracol faptul că a luat nota 10 la bac? Desigur, poate fi trecut în rândul miracolelor. Cearta participării frauduloase la bac e scăldată în umor dezinhibant de Scurtu David, Szotyori József și Kocsis Gyula. Fără îndoială că a fost un miracol. Ce fel de miracol nu ni se spune.
După cum tot un miracol ceresc a fost atunci când un fulger l-a trăsnit pe preotul din tabăra de elevi, a fost electrocutat, a înfruntat mii de volți și... în cele din urmă a supraviețuit. În cupluri dintre tineri mereu au loc miracole, cum este cel dintre Sebestyén Hunor și Kocsis Anna, zvârcoliți intens de chinurile dragostei până când fata, supărată foc pe partenerul ei, pleacă cu mașina, conduce nebunește și face accident la un sens giratoriu situat între Oradea și Arad. Scapă cu viață ca prin minune.
O minune de alt fel se produce în cazul fetiței de 11 ani, ademenită de vecinul "Nelu bácsi" (Kocsis Gyula) la jocuri perverse. Fodor Réka își spune experiența traumatizantă din copilărie prin care a trecut. Partituri vorbite sau cântate, drăgălașe sau amuzante, dețin în spectacol, alături de cei amintiți deja, Balogh Attila, Firtos Edit sau Molnár Júlia, bucătăreasa din tabără, mereu jovială și optimistă, care face sarmale... o minune! Dar minunea cea mare se produce la înmormântarea Bunicului fulgerat de... moarte, încălțat cu sandale în picioare, deposedat de ele în cele din urmă. Dar ce să vezi? După "o moarte clinică" suspectă, bătrânul își revine și-i ocărăște pe cei care i-au luat sandalele din picioare.
Un șir de comicării drăgălașe sunt animate fulgerător și însoțite de unele momente de muzică electrizantă. Muzicieni autentici, afirmați ca atare sau "improvizați" pe moment sunt: Dombi Dávid, Tóth Gábor, Szotyori József și Fodor Réka și Sebestyén Hunor. Alt șir de miracole melodioase, implementate în discurs ca piese vocale de sine stătătoare sau insinuări instrumentale în surdină, dar și ca rugă de mulțumire pentru divinitate.
Un miracol este și colaborarea dintre trupele teatrale implicate în proiect, înzestrate cu energii artistice remarcabile, demne de semnalat, "fulgerate" providențial cu talent autentic.
(foto: Teatrul Szigligeti Oradea)