Dar nu. Mesajul nu ajunge să fie atât de sumbru. E doar patetic la nivel de empatizare. Viețile acestor marginali (episoade scurte din ele) sunt doar reflectate în oglinda realității. Oglindă purtată de-a lungul unui drum mai puțin stendhalian, dar nu mai puțin impresionant. Regizorul David Schwartz se mulțumește să prezinte acest nou și nefericit mod de viață ca pe un document strict autentic. Adică sunt tranșate fără menajamente, fără edulcorări, experiențe de acest fel, vesele și triste, ale celor ce le-au trăit.
Subiectul are aspect mozaicat, construit din zeci de interviuri luate la cald unor persoane care au trecut prin așa ceva și au vrut să împărtășească aspecte din întâmplările trăite și sentimentele încercate departe de casă. La final, sunt date auditiv frânturi din interviurile originale. Din acele mărturisiri de maximă sinceritate și emotivitate transparentă a alcătuit Kész Orsolya textul spectacolului. Un text format dintr-o suită alternativă de evocări, repartizate pe cei cinci actori (patru interprete + un tânăr interpret), fixați în spatele unor mese de bucătărie masive, autentice și ele, blaturi de lux, tăblii sclipind în tablă de inox, aranjate în unchi drept, apoi răsucite pentru a privi înăuntru - în afară totalitatea obiectelor folosite pentru pregătirea mâncării. Decorul propus de Raluca Alexandrescu, greu, dificil de transportat în turnee, de la Miercurea Ciuc la Satu Mare, surprinzător de neconstruit special pentru spectacol, se încarcă de semnificațiile unei impecabile dotări, specifice bucătăriilor din Occident. Râșnițe mecanice sunt răsucite simultan de cei cinci actanți cu trimitere la integrare în viața robotizată. Cafetiere, tăvi, veselă, oale de inox sunt lovite ritmic spre a crea stări de tensiune dramatică. Elemente din veselă sunt transformate subit în instrumente de percuție.
Deasupra celor cinci interpreți atârnă câte o lampă de tavan la fel de masive. Decorul contrastează semnificativ cu fragilitatea persoanelor care se folosesc de aceste dotări. Micro-monologuri, mai mult sau mai puțin personalizate, trec de la unul la altul; unul preia și altul continuă șirul întâmplărilor sau mai adaugă ceva pe tema începută. Adică de la Dálnoky Csilla la Fekete Bernadetta, de la Márdirosz Ágnes la Nagy Gellért sau Tóth Jess, dublat de Diószegi Attila. Contribuții actoricești remarcabile pentru a contura un personaj comun complex. Un flux schimbător de "istorii trăite", complementar în multe chipuri sau sclipiri evocative. De la întâmplări amuzante la scabroșenii iminente îngrijirii bătrânilor / bolnavilor, dar vorba latinului naturalia non (sunt) turpia.
Deși predominant static, spectacolul beneficiază de momente antrenante de mișcare pe o ritmicitate creată sau cântată vocal, cum este înduioșătoarea doină de înstrăinare, un giuvaer sonic în sine. Efectele muzicale sunt coordonate de Boldizsár Szabolcs iar mișcarea aparține de Dabóczi Dávid. Sarcină grea pentru regizorul tehnic Kraft Noémi în această descindere ex abrupto în bucătărie unde fiecare obiect trebuie să se afle la locul cuvenit.
Am întâlnit și eu, undeva la poalele Alpilor, în Austria, într-un cătun fără magazin alimentar, departe de civilizație, o fată din Hunedoara care îngrijea un bătrân. Era obligată să stea lângă fundul lui tot timpul, nu avea unde să "evadeze", iubitul ei era în țară. Mai avea de stat acolo o lună ca să respecte contractul făcut. Abia aștepta să se întoarcă în Hunedoara... Cazuri multe, cu miile. Pe câteva dintre acestea le prezintă, onest și participativ, spectacolul artiștilor din Miercurea Ciuc.
(foto: Csíki Játékszín)