Vandekeybus realizează creații ce țin de avangarda teatrului și dansului european, explorând cu mijloace multimedia dimensiunile psihologice, instinctuale sau mitice ale poveștilor reprezentate.
Infamous Offsprings - un Gesamtkunstwerk de muzică, teatru, dans, film și artă plastică - aduce Olimpul pe cerul și platforma scenei în reprezentări lumești și transcendentale. Piesa ilustrează esența mitologiei grecești de înzestrare a zeilor cu virtuțile și tarele lor umane, reliefate în teme universale precum condiția artistului, hybrisul puterii sau forța irezistibilă a dorinței.
Scenografia minimalistă structurează spațiul în planuri distincte, organizate scenic anume pentru a reliefa direcții transformatoare sau distanțe între zei și oameni, părinți și copii, realitate și reprezentare. Două ecrane video, dispuse oblic pe coordonatele scenei, proiectează imagini sau filme ce desfășoară simultan narațiuni din spații ierarhizate: Olimpul, în dreapta sus, și lumea terestră, în stânga jos. Între ele, sălășluiesc urmașii direcți sau bastarzii zeilor, născuți din aventurile erotice ale lui Zeus cu ființe semi-divine sau muritoare.
Interferența planurilor este armonizată de recitativ - un scenariu compus de poeta Fiona Benson - și de suprapunerea momentelor coregrafice peste suprafața de proiecție.
Farmecul spectacolului este amplificat de absența oricăror note explicative ori a unei distribuții (în program), lăsând imaginea și, abia apoi, textul să-și rostească sensurile. Nu realizăm de la început că silueta care se târăște în mișcări dezarticulate, tensionate, pe platforma scenei este Hefaistos, zeul-făurar și soțul Afroditei. Identitatea lui devine limpede abia când, pe ecranul superior, Hera și Zeus ne oferă o ceartă de familie pe tema infidelității lui Zeus și despre fiul lor diform și nedorit. În veșmintele lor insolite, perechea divină pare desprinsă dintr-un science fiction. Zeus cu ochii scânteietori, cu barba și mustățile până la pământ, Hera cu ținuta ei regală privesc de sus, din planul rotitor al panteonului, direct la muritorii-spectatori.
Personajul central al acestui periplu Olimpic este Hefaistos (Iona Kewney, contorsionist), zeul focului și al metalurgiei, prezentat în ipostaza sa creatoare - aici ca artist plastic - capabil să restructureze universul prin magia obiectelor pe care le plăsmuiește. Artefactele zeului, revelate cinematografic și coregrafic, împlinesc capriciile Afroditei, dezvăluie disfuncțiile familiei divine (precum tronul de aur al zeiței) sau de-maschează infidelitatea prin plasa indestructibilă în care îi prinde pe Afrodita și Ares.
În primul tablou, Hefaistos traversează cu greutate scena până la uriașa planșă de desen pe care scrijelește febril, rupând cu furie foile pe care surprinde siluete, stări sau elemente desprinse din realitatea spectacolului. Hefaistos - azvârlit din Olimp pentru imperfecțiunile lui fizice - este apucat de subțiori de Ares și târât până la marginea scenei, de unde se prăbușește în "prăpastia" audienței. Mereu respins și batjocorit de frații lui, sau ignorat de Afrodita, Hefaistos se refugiază la planșa de lucru - un plan exterior, simbolic al reprezentației.
Condiția cvasi-terestră, imperfectă și vulnerabilă a lui Hefaistos este dublată de prezența - mereu virtuală, pe ecranul inferior - a lui Tiresias, care pare mai mult o prelungire a zeului. Infirm ca și el, orbul Tiresias pare țintuit de la mijloc într-o carcasă metalică fluidă și "bate la nicovală" din condurii metalici, întreținând ritmul unui dans de step executat de Atena într-un singur pantof. Vandekeybus face aici aluzie la o variantă mai puțin cunoscută a mitului în care Tiresias este lovit și "orbit" de sandala zeiței când e surprinsă goală la izvor. Interpretat de Israel Galván - legendar dansator și avangardist al flamenco-ului - Tiresias transferă formidabila sa tehnică de zapateado, de la picioare la mâini, evocând talentul făurar al lui Hefaistos. Orbirea însoțită de darul profeției este figurată vizual de degetele acoperite cu degetare - ca niște ochi - din care Tiresias clicăie - un gest tipic al dansului de flamenco. Copilul nedorit își lamentează condiția tragică de-a nu fi iubit nici de mama, nici de soția sa. În același transfer identitar, Tiresias bate monezi cu pantofii Atenei într-un flamenco dezlănțuit de percuție, în timp ce Hefaistos adaugă cu aceeași furie inscripții disperate de "UNLOVED" pe sulurile desenate, reliefând corespondențele uman-divine ale celor doi eroi. Hefaistos, zeul cu atribute umane, vulnerabil, schilod și condamnat să muncească pentru a atinge desăvârșirea, și Tiresias, omul orb, cu darul divin al profeției, sunt sugestiv așezați în oglindă de Vandekeybus - ca victime ale mâniei necontrolate a zeilor tarați de orgolii și drama imperfecțiunii.
Ares, Apollo, Hermes, Dionysos, Atena, Artemis și Afrodita năvălesc pe scenă într-un dans delirant, cu posturi războinice și rostogoliri cambrate pe sol, într-o gimnastică a trupului când frântă, când arcuită. Coregrafia, doar în aparență haotică, evocă o lume războinică în răzmeriță, în dezagregare. Zeii se suprimă pe rând, unul după altul, sfâșiindu-se asemenea lupilor cu limbile scoase desenați de Hefaistos. Singurul rămas în picioare este Marte, pe măsură ce desenul lui Hefaistos pare scăldat într-o baie de sânge.
Afrodita cu părul lung și bălai - al cărui dans aduce o exacerbată încărcătură erotică - se mișcă într-un angrenaj compulsiv de gesturi senzuale, acaparându-și și devorându-și victimele. Flirtează cu toții infamii divini, dar alesul ei rămâne Ares. Dorința sexuală, spiritul de posesiune și manipularea puterii - elemente evocatoare ale lumii contemporane - își află originile în timpuri imemoriale când cel mai urât și schilod dintre zei primește ca soție pe cea mai frumoasă zeiță - o nuntă necesară orchestrată de Zeus pentru a tempera conflictele și pentru a-și achita datoriile față de Hefaistos. La fel de sugestivă este imaginea Herei, care contemplă de sus desenele lui Hefaistos, doar pentru a se regăsi pe neașteptate încarcerată în tronul magic de aur - simbol al iluziei și ironiei puterii - meșteșugit de făurar la porunca lui Zeus. Metalul, transfigurat alchimic și modelat în mâini filigranate de mercur încercuiesc și împiedică zeița să acționeze împotriva infidelităților lui Zeus.
Virtuțile puterii ce compun portretul lui Zeus - transformarea, posesiunea, impostura și defăimarea - sunt concretizate în scena violului, într-o coregrafie agresivă și violentă, susținută cinematografic de metamorfozele animate ale zeului, proiectate pe cerul Olimpului. Vandekeybus coroborează aici o sursă literară cu multiple aspecte ale mitului sau isprăvi ale zeului. Calipso, frumoasa nimfă din suita Artemisei, trezește dorințele lui Zeus, care, pentru a-i intra în grații, ia forma propriei sale fiice - căreia Calipso îi jurase castitate veșnică. Nimfa păcălită va purta copilul lui Zeus, provocând furia lui Artemis ce ar vrea s-o ucidă. Dar aceleași gânduri le nutrește și geloasa și perfida Hera, care o transformă pe Calipso într-un urs, spre a fi vânată de fiul ei, Arcas. Nimfa e interpretată de un bărbat (poate paharnicul Ganimede!), sugerând propensiunile homosexuale ale zeului transferate în fapt Artemisei, înscenată de acesta să-și seducă propria nimfă. Un dans sălbatic sugerează hăituirea nimfei, ce încremenește odată cu apariția unui urs pe ecranul video inferior. Ca de-obicei, Zeus intervine împăciuitor zădărnicind făcăturile geloase ale zeiței, și plasează nimfa pe cer sub forma constelației Ursa Major.
Reabilitarea simbolică a lui Hefaistos - desăvârșirea perfecțiunii divine prin meșteșugul său unic și indispensabil - este proiectată coregrafic de Vandekeybus într-o veritabilă artă a fugii. Hefaistos aleargă în cerc, în jurul scenei, proclamându-și în extaz corpul fără dureri și picioarele puternice în noua sa condiție de zeu adevărat. O reprezentare cu tonalități onirice e acompaniată de un cor de șoapte a celorlalți zei care întâmpină transformarea cu stupefacție și resemnare.
Maestrul făurar - artizan al bijuteriilor, armelor și armurilor - își demonstrează virtuțile confecționând pentru zei o serie de lenjerii metalizate cu alură erotică: chiloți, centuri de castitate și sutiene-scut - de tipul celor purtate de amazoane.. Pe o muzică percutantă de hard rock se declanșează o orgie colectivă; zeii se dezlănțuie zgâlțâindu-și lanțurile și armurile într-o coregrafie agresivă de cuplu ce combină posturile erotice cu gesturi marțiale. În contrapunct cu efervescența și delirul scenic, în planul astral, o descoperim pe Hera întinsă pe un catafalc - asemenea unui faraon într-un sarcofag - resemnată sau desprinsă de realitățile și conflictele de putere ale Olimpului.
Zeii repudiați pentru imperfecțiunile sau originile lor semi-divine sunt Hefaistos și Dionysos, ambii prinși între lumi. Ei sunt restaurați de Zeus în Olimp, dar singurul lor aliat este Hermes, mesagerul zeilor către oameni, pe care-l identificăm prin coregrafia lui agilă, mercurială, și prin aripile de la glezne care îi permit să străbată cu ușurință distanța dintre Olimp și Pământ.
Zeii sunt înfățișați cu virtuțile lor emblematice. Dionysos, cuprins de nebunie își pierde pantalonii în dansul său dezlănțuit și extatic. Hefaistos în leopardul său mulat și alunecos se mișcă în posturi sculpturale sau fluide, evocând materia creațiilor sale. În gesturi ample și rapide de arte marțiale recunoaștem pe zeii războinici Marte și Atena. Deținătoare a ordinii, strategiei și înțelepciunii, Atena - născută din capul lui Zeus, despicat de Hefaistos - își arogă vehement poziția de mâna dreaptă a zeului suprem în ierarhia politică a Olimpului. Zeus, deloc dispus să împartă puterea, e dezgustat alături de Hera de dezlănțuirile belicoase de forță ale lui Marte. În răcnete de fiară sălbatică, Marte își răpune adversarii, zeii se prăbușesc pe rând, pe podea. Cățărat pe eșafodajele ecranului terestru, Marte e izgonit din Paradis - acompaniat de râsul și satisfacția zeilor - hărțuit de lătratul unor cerberi animați în forme metalice asemănătoare unor foarfeci - un artefact care pare ieșit din atelierul lui Hefaistos.
Un haos apocaliptic anunțat de desenul lui Hefaistos cuprinde Olimpul: un torso scheletic, cu epoleți militari, coaste și vertebre. O linie sonoră tulburătoare susține o coregrafie alienantă, în care mișcarea devine fragmentată, rigidă, isterică, descentrată; trupurile tremură și se zguduie parcă electrocutate. Asistăm la o răsturnare a puterii: Hermes îl încălecă pe Marte, iar Hefaistos o ia prizonieră pe Atena. Un Olimp de roboți sugerează un univers strâmb, în degringoladă, ca și cum ar fi produs de un program de inteligență artificială scăpat de sub control.
De sus, Zeus și Hera privesc stupefiați, cu fețele lipite frontal de ecran, ca prin hubloul unui vehicul extraterestru. În final, zeii se hotărăsc să abandoneze omenirea și infamii lor urmași pentru o creație mai bună.
Dansul zeilor se dizolvă într-un joc de umbre și siluete, într-un clar-obscur ce semnifică apusul lumii. Într-o prevestire neliniștitoare, Tiresias reapare pe ecranul terestru, zăngănind din degetele sale metalice și șlefuind frenetic imaginea ce se estompează treptat, până la dispariție.
(foto: Wim Vandekeybus)
Infamous Offsprings
de Fiona Benson
Regie/Coreografie: Wim Vandekeybus
Distribuție: Iona Kewney, Maria Zhi Tortosa Soriano, Lotta Sandborgh, Cola Ho Lok Yee, Samuel Planas, Rakesh Sukesh, Paola Taddeo, Adrian Thömmes, Hakim Abdou Mlanao.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 22-23 iunie 2026.