Daria Stan: Care a fost prima ta întâlnire cu teatrul? Ai un moment distinctiv care îți vine în minte?
Ștefan Amocăniței: Eram la grădiniță și am fost împreună cu bunicii mei la o piesă de teatru de păpuși și țin minte că după ce s-a terminat spectacolul a venit la mine un actor și m-a salutat și m-am simțit foarte special.
D.S.: Care este textul pe care îl jucați ediția 2026 a Ideo Ideis și cum l-ați ales? De ce ați ales acest text?
Ș.A.: Textul ales se numește Mamă, mi-am pierdut mâna de Mașa Kontorovici. Noi îl avem de mai mult timp și l-am recitit în fiecare an, dar nu ni se părea potrivit. Dar, anul acesta, când l-am citit, am simțit că se potrivește atât pe dinamica grupului, cât și pe tema pe care o abordează.
D.S.: Cum a arătat drumul de la prima lectură la spectacolul pe care îl vom vedea în 2026 în cadrul festivalului?
Ș.A.: Anul acesta am recitit un text care stătea în Cottage de ceva vreme, și am descoperit povestea unei adolescente. Aceasta este urmărită de mizerie, iar singurul refugiu pe care îl găsește este propria imaginație, locul în care încă poate spera și visa. Acest lucru ne-a făcut să vrem să punem în scenă un asemenea spectacol, cu un mesaj necesar pentru adolescenții din ziua de azi. Așa că am început să construim. Am pornit de la o schemă desenată pe tablă, care reprezenta vârsta personajelor. Apoi, ne-am folosit de niște imagini pe care le avea doamna noastră profesoară și regizoare, Anca Maria Băcanu, iar din ele am reușit să conturăm structura spectacolului și să alegem recuzita. Ne-am jucat, am greșit, ne-am descoperit, am râs și am plâns, dar, mai presus de toate, am avut încredere în povestea pe care voiam să o spunem și speranța că va ajunge la oameni.
Am ales să schimbăm finalul dur al textului original, în care Mașka mergea pe șinele de tren și renunța la visul de a deveni balerină, cu unul care lasă loc speranței. Ne-am dorit ca spectacolul să transmită că, indiferent cât de întunecată pare o situație, există întotdeauna o posibilitate de a merge mai departe.
Am lucrat aproape zi de zi, de dimineața până seara, la mișcare, interpretare și la sensul fiecărei scene. A fost un drum plin de provocări, dar și de râsete, emoții, experiențe reale și oameni. Cred că tocmai toate acestea au făcut ca spectacolul să însemne atât de mult pentru noi.
D.S.: Ai mai participat la Ideo Ideis în trecut. Ce a rămas cu tine de la edițiile trecute?
Ș.A.: Am participat și anul precedent la Ideo Ideis și din ediția trecută a rămas cu mine bunătatea oferită de ceilalți oameni.
D.S.: Care este întrebarea pe care teatrul te face să ți-o pui din nou și din nou? Ai deja un răspuns la ea în acest moment?
Ș.A.: Întrebarea pe care teatrul mă face să mi-o pun din nou și din nou este: "Oare câte persoane au intrat într-un teatru fără niciun scop și au ieșit total schimbați?". Nu am un răspuns la această întrebare.
D.S.: Când ești licean toată lumea te întreabă ce vrei să devii. Eu te întreb altceva: cine încerci să NU devii?
Ș.A.: Încerc să nu devin un om care să uite să se bucure și să se joace.
D.S.: Având în vedere că tema ediției cu numărul #21 Ideo Ideis este "Aici e locul nostru!", crezi că ai un loc al tău? Dacă da, care este el? Ce sau cine te face să simți asta? Dacă nu, și teoretic ai avea libertatea totală de a alege, unde te-ai simți "cel mai acasă"?
Ș.A.: Da, am un loc al meu, este acolo unde sunt oameni la care țin, care mă iubesc și nu mă judecă.
D.S.: De ce crezi că "locul" teatrului și al culturii trebuie menținut ferm în societatea noastră?
Ș.A.: Cred că teatrul și cultura trebuie menținute ferm în societatea noastră pentru că sunt un loc unde oamenii se pot schimba și își pot găsi o lume a lor care să-i facă fericiți.
D.S.: Cum ai convinge o persoană care nu a mai fost niciodată la teatru să vină să vă vadă spectacolul?
Ș.A.: Aș convinge o persoană să vină să ne vadă spectacolul Mamă, mi-am pierdut mâna spunându-i să nu renunțe, că nu trebuie să-și piardă speranța și că primăvara îi va colora sufletul.