Cum mi-am petrecut sfîrşitul glumii

Plasat în zona filmelor despre Revoluţie - sau, mă rog, despre înainte de Revoluţie şi puţin după -, Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii e un film românesc de colecţie. Spun asta nu pentru că ar fi din cale-afară de bun, ci pentru că, în mare, el asta face: colecţionează. Ai senzaţia că cineva a adunat cu asiduitate toate simbolurile de pe vremea lui Ceauşescu şi apoi ţi le-a basculat la grămadă pe ecran.

Încă de la început te izbeşte poza lui Ceauşescu - tînăr revoluţionar, de deasupra tablei din clasă, o mai ştiţi? Aia în care seamănă cu Eminescu. Apoi, busturile de ghips din cancelarie cu Tovarăşu', uniformele de pionier, careul şi interpretarea în sictir a imnului de la începutul orelor, directorul cel rău al şcolii, oprirea curentului, expresia "e de la ei", sticlele şi borcanele de lapte cu capac de hîrtie metalizată, "prinosul de omagiu" de la manifestările pioniereşti, securistul satului, Daciile cu 1 B, miliţienii cu ARO, mileurile şi bibelourile din orice sufragerie, colecţia Poveşti nemuritoare, discurile de vinil, felia de pîine cu marmeladă, ciorba de ştevie etc.

Abuzul de imagini din "Epoca de Aur" este dublat, pe alocuri, de secvenţe uşor neverosimile pentru noi, ăştia care am mai prins cîte ceva din acele vremuri. Deşi eram şi eu un mic golănaş din cartierul Titan, din cîte îmi aduc aminte, în clasa întîi nu scriam pe ziduri "muie", din simplul motiv că nu prea ştiam cu ce se mănîncă chestia aia. Şi nici nu cunoşteam colegi de clasă disidenţi, care să-şi dorească să-l omoare pe Ceauşescu cu praştia ca să ne scape de comunism, precum Lalalilu, unul dintre personajele principale.

Pe de altă parte, am senzaţia că nici părinţii mei nu s-ar emoţiona din cale-afară dacă ar vedea Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii, iar puştii din ziua de azi nu îşi vor face cea mai corectă imagine despre timpurile acelea. Cît despre spectatorii străini de pe la festivalurile internaţionale, care nu vor decripta nici jumătate din simbolurile înşirate mai sus, ce să mai vorbesc...

"Filmul se bazează pe amintirile mele, pe nostalgia mea. Am făcut acest film pentru că mi-era dor de grădiniţă, de liceu, de România", explică regizorul. A, OK, atunci se explică, tovarăşu'... În calitate de fost comandant de detaşament, anunţ că voi cere nota 6 cu indulgenţă pentru acest film, scăderea mediei la purtare pentru elevul Mitulescu Cătălin şi decăderea sa din rangurile de pionier şi şoim al patriei. Iar cu ocazia premierei, care va coincide cu începutul anului şcolar, îl somez să vină tuns zero, cu planul la fier vechi şi maculatură îndeplinit!

---

Vezi trailerul acestui film: