Să vezi Zborul United 93 sau Piraţii din Caraibe bis? Să pictezi sau să faci dragoste? La dilema francofonă e mai simplu, poţi să le faci pe amândouă deodată, ceea ce nu poţi nicicum la noul opus românesc Margo. Aşteptaţi să vedeţi Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii sau A fost sau n-a fost? şi Hârtia va fi albastră, ceea se numesc filmele autohtone ale acestui an.
A fost s-au n-a fost? Osama Bin şi Aladin. Michael Moore zice că nu. Chiar dacă aniversăm (pardon, comemorăm 5 ani de la 9/11), eu tot n-am încredere în nimic ce zic ei că s-a întâmplat. Şi se întâmplă în continuare. Paranoia, e normal la vârsta mea, sau nu. Ceea ce mă duce înapoi la ultra-binecotatul United 93. Deh, mai bine Avionul cu şerpi (Snakes on a Plane) decât avionul cu terorişti bin ladeniţi care n-au apucat să se arunce în obiectiv din cauză că pasageri curajoşi au luat atitudine şi erau pe cale să facă ceva. E o formă de manipulare grosolană a unei docu-drame, da, aşa cum şi Texas Chainsaw Massacre / Masacrul in Texas e bazat pe evenimente reale şi Saddam are mere, pardon, uraniu şi rachete. De tenis. Bazat pe documentarea ulterioară, post-mortem, analiza cutiei negre şi convorbirilor pasagerilor care nu au fost înregistrate. Îmi aminteşte de Furtuna perfectă (Perfect Storm), care povestea odiseea pescarilor curajoşi în faţa furtunii apocaliptice. Din care n-a scăpat nimeni. Deci, cine ştie ce s-a întâmplat?
O fi fost de fapt Krakenul. Dar nu era tămbălău politic, ci ficţiune şi efecte pe computer. Aici sunt filmări şmechere, cu cameră din mînă, tensiune creată de lipsa muzicii, actori necunoscuţi etc. Cei cărora le-a plăcut pentru cum a fost făcut, să vadă Bloody Sunday al lui Greengrass (2002) şi tehnica lui de docu-dramă realistă, reluată acum la studiourile Universal. Şi, pentru că vorbim de 11 septembrie, celălalt film despre evenimente, de la studiourile Paramount World Trade Center al lui Oliver Stone (premiera românească 6 octombrie), măcar prezintă o poveste clasică, de salvare şi eroism, non-tendenţioasă, fără musulmani şi mujahedini, cu staruri care suferă (Nicolas Cage) şi spectatorul la fel prin empatie. Mai mult bănuiesc că e o versiune updatată la Infernul din zgârie nori (The Towering Inferno), filmul catastrofă cu Steve Mc Queen şi Paul Newman din 1974. Cu un touch politic.
Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii în World Trade Center pe 11 septembrie 2001. OK. Cum am învăţat să iubesc bomba şi să nu mă tem de ea. M-a învăţat Kubrick. Dr. Strangelove. 1964. Dar pentru completiştii aniversari 9/11 sunt şi filmele TV, Flight 93, documentare etc. Cred că-l prefer pe Johnny Depp pe post de frigăruie sau mergând pe roată. Şi maimuţele care nu pot fi omorâte. Şi Krakenul. Şi pe ortacii damnaţi ai lui Davey Jones. Despre 11 septembrie eu unul zic doar atât, La mulţi ani Brian De Palma, Moby (şi brother Miron)!