Viziune originală asupra psihologiilor celor trei femei situate în planuri temporale diferite - Virginia Woolf în momentul realizării romanului Doamnă Dalloway (dar şi în momentul morţii, în 1941), Laura Brown, tînăra mamă şi soţie din anii ‘50, şi Clarissa Vaughan, o editoare din zilele noastre, bună prietenă cu fiul Laurei, poet laureat şi bolnav de SIDA - filmul respectă în linii mari axele epice ale romanului. Regizorul englez Stephen Daldry a reuşit să citească nu doar drama scriitorului confruntat cu angoasele unei opere majore în devenire, dar şi proiecţia personajelor ficţiunii în portretul complex al celorlalte eroine, ce repetă experimente şi laitmotive din romanul Virginiei Woolf. Alături de maladia psihică a scriitoarei, angoasa existenţială a Laurei, care o împinge pînă în pragul sinuciderii, sau inadaptabilitatea Clarissei, prinsă între un fost iubit genial, o fiică independentă şi o amantă frustrată, sunt evocate cîteva ipostaze ale dificultăţilor emoţionale şi ale tensiunilor trăite cu maximă intensitate într-un spaţiu temporal ce aminteşte de tragedia clasică.
Acceptarea destinului în condiţii adverse extrem de puternice demonstrează forţa morală a celor trei femei, diferite ca structură, asemănătoare ca fond emoţional şi complementare în jocul destinului, care le fixează identitatea şi drama individuală.
Nicole Kidman portretizează cu reţinere şi deosebit simţ al nuanţelor figura scriitoarei dominate de propria operă, dar şi de fantasmele unei minţi strălucite, pe cale de întunecare. Gesturile şi deciziile ei, cu pasiunile bine controlate, dar şi cu compasiunea familiei, cu o dragoste care transformă detalii minore în înfrîngeri devastatoare, sunt reflectate fără emfază, într-un perfect acord cu personajele, ce determină în parte o ficţiune magistrală pentru proza secolului - sora, soţul, nepoţii.
Personajul median, Laura Brown, a cărui existenţă are implicaţii şi asupra celei de-a treia eroine, tînăra casnică a anilor ‘50, luptă cu o morbideţe subliminală ce o împinge (după modelul autoarei preferate) la o apropiere periculoasă de gîndul sinuciderii, deşi toată viaţa îi este plină de bune intenţii. Juliane Moore trăieşte cu intensitate personajul care supravieţuieşte soţului, fiicei, fiului, de altfel întregii familii părăsite cu ani în urmă, cînd prin voinţa auctorială se întîlneşte cu Clarissa, al treilea personaj, editoarea contemporană, a cărei viaţă este traversată de majore dificultăţi emoţionale, în ziua evocată, editoare interpretată de Meryl Streep (de altfel, toate cele trei actriţe sunt laureate ale Ursului de Argint la Festivalul de la Berlin). Stephen Daldry, autorul filmului, a beneficiat de un scenariu care conservă cu respect atributele arhitectonicii epice, propunînd spectatorilor un film mozaicat, impregnat de un suspans al emoţiilor bine temperat, cu o traducere adecvată a reprezentărilor conştiinţei, aşa cum le-a imaginat revoluţionara autoare care a fost Virginia Woolf.
Doar iniţial deconcertant, filmul echivalează în imagini profunde prin subtext, rătăciri mentale, căutări dramatice ale identităţii, ambiguitatea unor realităţi, doar aparent banale, păstrînd nealterat omagiul pentru eroismul autentic al eroinelor imaginate într-o triplă ficţiune - aceea a romanului Doamnă Dalloway, a destinului scriitoarei şi al personajelor cărţii lui Cunningham, toate topite exponenţial în scenariul semnat de David Hare (şi el posesor al unui Glob de Aur).
Chiar dacă nu se poate nega o anumită lipsă de ritm, în partea dedicată Laurei Brown, filmul rămîne o magistrală operă originală, ce tinde să capteze şi să ofere spectatorului caracterul inefabil al unei fericiri pierdute, propunînd intacte ecourile prozei celebrei scriitoare. Departe de programul VHS (Violenţă, Horror, Sex) propus de micile ecrane, filmul lui Stephen Daldry merită văzut nu doar o dată.