Filmele lui Gardner se concentrează asupra unor locuri şi oameni din Niger, Ladakh, Sudan, Eritreea, Noua Guinee etc. Autorul de film Robert Gardner caută necunoscutul, subiectele care nu au fost abordate de alţi cineaşti, imaginile magice, momentele obsedante şi noi forme ale frumuseţii.
În ultimii patruzeci de ani, stilul său şi modul în care abordează acest gen care este documentarul antropologic au stârnit multe discuţii printre antropologi, fiind criticat în numeroase ocazii. Filmele lui Gardner au adunat, însă, numeroase premii, printre care Premiul Robert J. Flaherty pentru cel mai bun film de non-ficţiune (de două ori), Leul de Aur pentru cel mai bun film al Festivalului de Film de la Florenţa (de trei ori) şi premiul întâi la Festivalurile de la Trento (Dallas, SUA), Melbourne, Nuoro, EarthWatch, Atena şi San Francisco. Filmele sale au fost proiectate la festivalurile din întreaga lume, de la Ierusalim până la Bergen, de la Londra la Munchen, de la Toronto la Paris.
Robert Gardner este şi autorul care semnează A Human Document (1965) şi Gardens of War (1968). Ultima sa carte, Making Forest of Bliss (2002), este rezultatul unei analize atente a filmului, împreună cu colaboratorul său, Akös Ostor.
În anii '70, Gardner a produs şi a fost moderatorul seriei de emisiuni Screening Room (Sala de vizionare), constând într-o serie de episoade despre producţia de film experimental şi independent. Episoadele serialului, care este considerat un document inestimabil despre cinematografia modernă, au fost transferate în format digital şi sunt păstrate în arhiva Muzeului Filmului şi Radiodifuziunii din New York.
Selecţia propusă de ASTRA Film Fest 2006 include filme celebre precum Forest of Bliss (Pădurea fericirii), Dead Birds (Păsări moarte), Rivers of Sand (Râuri de nisip), mai puţin cunoscutul film Passenger (Pasager), precum şi episodul De vorbă cu Jean Rouch, din seria Screening Room.
Păsări moarte surprinde viaţa locuitorilor din marea vale a Baliemului, din munţii Irianului de Vest. "Când am filmat, în 1961, populaţia Dani era la stadiul unei culturi neolitice. Erau excepţionali prin felul în care îşi concentrau energiile şi îşi întemeiau valorile pe un sistem complex de ostilităţi inter-tribale şi de răzbunare. Grupurile vecine clanului Dani, separate prin fâşii necultivate de pământ, se angajau în lupte frecvente. Când un războinic murea în timpul luptei sau din cauza unei răni sau atunci când o femeie sau un copil cădeau victime în timpul unei incursiuni inamice, învingătorii sărbătoreau şi învinşii îşi jeleau victimele. Fiecare moarte trebuia răzbunată, astfel că balanţa era mereu înclinată de-o parte sau de cealaltă de spiritele camarazilor ucişi şi putea fi echilibrată doar prin moartea unui duşman. Războiul putea lua sfârşit doar dacă începea ploaia sau se lăsa întunericul [...]" (R. Gardner)
Dincolo de semnificaţia ad litteram, există o semnificaţie simbolică a Păsărilor moarte. În limba populaţiei Dani, titlul se referă la armele şi podoabele capturate în luptă. Semnificaţia poetică este legată de credinţa Dani că oamenii, asemeni păsărilor, trebuie să moară.
Prin Pădurea fericirii, Gardner propune o privire crudă şi totodată izbăvitoare asupra vieţii celui mai sfânt oraş al Indiei, Benares. Filmul se derulează de la răsăritul soarelui până în ziua următoare, fără nici o intervenţie din partea autorului prin comentariu sau subtitluri. Cu toate că Gardner măreşte şi concentrează ceea ce vede prin obiectivul camerei, demersul său oferă o percepţie autentică a experienţelor înfăţişate în film. "M-am întors la Benares la sfârşitul lui 1984 pentru Pădurea fericirii, un proiect care mă preocupase mereu de la precedenta mea vizită în Benares, cu zece ani în urmă. Am structurat filmul astfel încât totul să se desfăşoare între două răsărituri de soare. Este un demers pur vizual, care nu recurge la vocea comentatorului sau la subtitrare. Este un film despre oameni care trăiesc şi oameni care mor".
Pasager este titlul unuia dintre tablourile cunoscutului artist american Sean Scully. A fost pictat în atelierul acestuia din Barcelona, la începutul verii anului 1997. Prietenul artistului, Robert Gardner, a realizat ceea ce el numeşte o "observaţie în patru acte". Scopul declarat al filmului este acela de a împărtăşi experienţa legăturii dintre Scully şi opera în discuţie, legătură care este deopotrivă fizică şi emoţională. Singurele sunete care se aud sunt cele produse de artist în timpul lucrului, dublate ocazional de fragmente muzicale care îl însoţesc pe Scully în timp ce pictează.
Râuri de nisip este un film despre populaţia Hamar, locuitori ai ţinutului arid din sud-vestul Etiopiei. Hamar trăiesc într-o izolare autoimpusă al cărei impact asupra comunităţii se regăseşte în organizarea socială pe care au cizelat-o până aproape de forma statului perfect. Până nu demult, viaţa tradiţională era în mare măsură nealterată. O mare însemnătate în acest sistem o avea supremaţia masculină, deschisă, recunoscută, chiar opulentă. Bărbaţii din tribul Hamar sunt stăpâni, iar femeile lor, sclave. Filmul este o încercare de a dezvălui nu doar activităţile lor de zi cu zi, ci şi efectul pe care supremaţia masculină îl are asupra stării sufleteşti şi a comportamentului, într-o societate guvernată de inegalitatea dintre sexe.
În anii '70, Gardner a moderat şi produs De vorbă cu Jean Rouch, o nouă serie de programe despre filmul independent şi experimental. Seria a devenit un document de inestimabilă valoare pentru cinematografia modernă. La AFF 2006, se vor putea viziona episoade care cuprind interviuri cu Ricky Leacock, Alan Lomax, Peter Huton şi Jean Rouch.
De vorbă cu Jean Rouch a fost realizat în iulie 1980 şi cuprinde fragmente din Les Maitres Fous, Rhythm of Work şi Death of a Priest.
Timp de cinci decenii, Jean Rouch a produs mai multe filme despre populaţiile Songhaz şi Dogon din vestul Africii, iar împreună cu Edgar Morrin a realizat clasicul Chronique d'un été.
Vezi clipul de promovare a Festivalului de Film Documentar şi Antropologie Vizuală ASTRA Film Fest 2006:
