Jurnal sibian III - Astra Film Fest 2006

Miercuri, 25 octombrie

17.00 Mă bucur nespus că nu sunt critic de film, că nu vin să văd filme din obligaţia muncii şi că mă pot uita la ele cu ochiul omului obişnuit, care nu analizează sau, dacă analizează, o face într-un mod sincer, mânat de curiozitate, nu ca să îi găsească filmului defecte. Tocmai am ieşit de la vizionarea a două filme despre două comunităţi de femei total diferite ca stil de viaţă - pictoriţe într-un sat din India (Singing Pictures: Women Painters of Naya) şi nomade în deşertul Sahara, care în fiecare septembrie se aventurează într-o călătorie lungă de 600 de kilometri (Caravane). M-am bucurat să văd că se pot face şi filme despre femei care nu sunt doar maltratate şi supuse bărbatului, ci puternice şi capabile să îşi întreţină familia.

18.00 Momentan sunt pe o bancă în parc. Sibiul mi se pare magnific. E sfârşit de octombrie şi pe străzi te poţi opri şi încerca un porumb fiert. De felul meu vorbesc mult. Am idei fixe şi puţine şi le repet la nesfârşit, cum mi-ar spune o prietenă. Sunt "nevorbită" la Sibiu, pentru că telefonul nu se pune. Aşa că în afară de colegii mei de vizionare (unul nu a venit azi, celălalt avea lucrări de pavare a aleii din curte), nu prea m-am socializat. Drept pentru care m-am băgat efectiv în seamă cu o doamnă. Ştiam că are în mână ultima carte apărută în colecţia de miercuri, dar totuşi am întrebat-o. Şi am avut o frumoasă discuţie despre cărţi, filme, Sibiu...

21.23 Sunt total dezamăgită de filmul Chipurile Deltei (producători - Liviu Mihaiu şi Dragoş Bucurenci). S-a râs mult în sală pentru că replicile sunt în stilul caţavencian - zeflemitoare, ironice, pline de înjurături. Nimic care să exprime tradiţiile lipovenilor sau să arate frumuseţea locului. Şi ca să aflu acuma - tocmai ce m-am întâlnit cu unul dintre colegii de vizionare - că am pierdut un film minunat - Holy Men and Fools. O să încerc mâine să îl iau la sala de DVD-uri. Cât despre revederea filmului despre Maria... nu am mai plâns, mi s-a părut bine închegat, dar poate puţin teatral.

24.30 E deja joi dimineaţă. Am ieşit de la Satul Şosetelor. Mă îndrept spre centru. Iniţial am vrut doar să merg să îmi iau o cola, însă e prea frumos afară ca să nu fac o plimbare mai lungă. Am trecut de atâtea ori pe strada ce duce către Piaţa Mare, am observat cu atenţie fiecare detaliu pe care îl ascund clădirile uitate de vreme. Şi cu toate acestea, nu am văzut până acum, în liniştea deplină a nopţii, că într-una dintre aceste case a locuit Cuza atunci când a venit în Sibiu. În partea veche a oraşului, numai lume care iese de la festival. Voluntari, invitaţi sau simpli spectatori.


Joi, 26 octombrie

10.25 Mi-am început ziua cu o lungă plimbare prin centru. La Mitropolie, lume multă venită la slujbă. Deşi îmi propusesem să văd două filme de dimineaţă, nu reuşesc să mă dezlipesc de soarele care a invadat Piaţa Mare. Porumbei şi copii care îi aleargă. Am impresia că mă regăsesc în Grand'Place sau în Dam Square. Aceeaşi atmosferă, lipsesc «les gaufres», respectiv bicicletele.

Mi-am propus să iau Holy Men and Fools să îl văd la DVD. Tocmai ce au terminat de vizionat filmul doi polonezi. Ne împrietenim, discutăm despre film. Sunt din Poznan, Margareta (e numele ei aproximativ) şi Filip. Sunt studenţi la antropologie, deşi ea studiază şi muzicologia, iar el a făcut cursuri de întreţinere a monumentelor. Sunt total încântaţi de Sibiu şi de atmosfera de la festival. Am renunţat să mai văd filmul, e parcă mai interesant să mai povestim despre una, despre alta. Am ieşit cu ei pe stradă să îşi cumpere gogoşi. Se amuză la semafor, ei nu au încă unul care să le numere secundele.

16.30 Intrăm la film. În program sunt cinci filme româneşti. Primul, Land of Silence - un copil surdo-mut care se pregăteşte să devină fotograf. Apoi, filmul lui Radu Gabrea, Rumenye, Rumenye... Pentru cei care nu ştiau, şi eu intru în această categorie, doina românească stă la baza muzicii Kletzmer, muzica populară instrumentală evreiască.

Cel de-al treilea - Blestemul ariciului. Realizat de către Dumitru Budrala, filmul prezintă viaţa rromilor Băieşi, care trăiesc din ceea ce primesc la schimb pe târnuri şi linguri de lemn. Apreciat de către specialişti, filmul e viu şi are plusul că te captivează, te face să fii parte a poveştii.

Urmează Apocalipsa după Cioran. M-am întristat să îl văd pentru că are acelaşi stil de narare ca la Câte ceva despre Regina Maria. Ordine cronologică, viaţa pe etape a lui Cioran, întreruptă de comentariile lui Gabriel Liiceanu. Ceea ce mi s-a părut fascinant este că filmul conţine singura înregistrare pe care a acceptat să o facă vreodată Emil Cioran. Şi aflăm astfel, printre altele, că în copilărie, prieten fiind cu groparul satului, primea cranii să se joace cu ele. Avea 10 ani. Apoi, s-a mutat cu ai săi la Sibiu, pe strada Tribunei (în week-end mă duc să văd casa). Vă pot spune că avea farmec, maestrul Cioran, nu doar în scris, ci şi la povestit. Şi că vorbea bine româneşte, deşi plecase de 53 de ani din ţară atunci când interviul a avut loc.

Ultimul film al serii este Marele jaf comunist. S-au spus multe despre acest film, nu are rost să vă mai spun si eu. Mie mi-a plăcut.

23.20 Îmi dau întâlnire cu Margareta şi Filip în sala B, la un film italian. Când am ajuns, Filip dormea. Eu am mai rezistat fix cinci minute şi m-am retras la hotel.


Vineri, 27 octombrie

11.00 Am ieşit de la un film (Forever Yours) cu un subiect de film poliţist, dar care a fost caz real. Iară s-a întâmplat în Ungaria. Ferenc Csango, meşteşugar bogat din Budapesta, a dispărut în timpul celui de-al doilea Război Mondial, iar soţia şi fiul său nu l-au mai văzut niciodată. După 50 de ani, nepoata îşi caută bunicul şi îl regăseşte undeva în India, unde deschisese în 1944 un magazin identic cu cel din Budapesta. Nu se ştie însă de ce nu s-a întors niciodată acasă şi ce s-a întâmplat de fapt cu el.

Mă întâlnesc cu unul dintre colegii de vizionare. De fapt este cel cu care vorbesc mai des, cu celălalt doar mă salut. Îi povestesc de film şi îi pare rău că el a stat la cel italian, cel la care am adormit aseară. Alături de noi vine un băiat pe care l-am cunoscut tot aici şi cu care vorbesc, deşi nu ştiu cum îl cheamă. Şi... surpriză! Îl salută pe misteriosul meu domn cu "Ce mai faceţi, domnule doctor?". Amândoi izbucnim în râs, iar domnul doctor îmi spune că avea de gând să se "demaşte" abia duminică. Ne amuzăm copios pe seama acestui subiect. A fost ani buni ghid montan, este de profesie doctor, iar băiatul al cărui nume nu îl ştiu i-a fost elev. Misterul a fost rezolvat într-un mod atât de simplu...

De la 16.45 intru în maratonul altor şase filme a căror acţiune se petrece prin România. Vă mai povestesc şi mâine, că mai sunt două zile şi jumătate de festival...