Jurnal sibian I - Astra Film Fest 2006

Duminică, 22 octombrie

15.30, Bucureşti, Gara de Nord. Plec la Sibiu. De astă dată, cu treabă: mă duc să văd filme la Astra Film Fest. Drumul mi se pare lung, cinci ore, mai ales că în tren nu pot citi; acest "te duc-te-aduc" al trenului mă ameţeşte. Nu am văzut niciodată Valea Prahovei toamna şi nu mi-am imaginat că este atât de colorată şi de vie. Cerul e senin şi la Buşteni Crucea de pe Caraiman se vede clar.

20.30, Sibiu. Gara e încă în reconstrucţie, se pregăteşte cu o arhitectură modernă pentru 2007. Mă lupt cu bagajul printre gropile din pământul bătătorit care ţine loc de asfalt. O singură invenţie mi se pare utilă în călătorii: teleportarea bagajului la destinaţie, astfel încât atunci când ajungi în oraşul respectiv, dulapul plin cu haine să te aştepte în gară sau, de ce nu, la recepţia hotelului. Recunosc că am o problemă - niciodată nu mă pot hotărî ce haine să iau cu mine şi fie iau prea puţine (rar caz), fie prea multe (cazul de faţă). În jurul meu, taxi-uri... ocupate. Mă decid să car geamantanul până mai încolo, dar acest "mai încolo" se transformă până în faţa hotelului.

22.00. Am părăsit camera 606 a Hotelului Continental şi mă îndrept spre centru. Turul de noapte în Sibiu mă poartă spre Piaţa Mare, cu ocolire prin Piaţa Mică. Clădirile care în iulie se renovau acum sunt gata. Peste tot miroase a var şi a toamnă. De la ultima mea vizită în oraşul caselor cu ochi (le spun aşa pentru că au un acoperiş care te priveşte parcă) a apărut în Piaţa Mare statuia lui Gheorghe Lazăr. Străzile sunt aproape goale, lumea s-a refugiat în baruri şi în cafenele. Revin în camera de hotel, unde după mult efort intelectual, reuşesc să fac să dispară puricii de pe televizor (adică am mutat antena în televizor). De mâine încep filmele.


Luni, 23 octombrie

Primul film de pe listă (lista personală) nu mi-a plăcut, nu a fost tocmai o alegere fericită. Şi spun asta pentru că mi s-a părut că seamănă cu un film de întreprindere, deşi subiectul era despre un carnaval-competiţie între cartierele Lisabonei (I Love You As You Are, Silvia Firmino). Decid să iau o pauză ca să mă reîmprietenesc cu străzile din Sibiu. M-am hotărât acum patru ani, când am venit prima oară în călătorie la Sibiu şi am văzut Muzeul Satului, că acesta este oraşul în care vreau să mă mut. Chiar mi-a spus o prietenă să mă apuc să caut casă, că vine şi ea. Declar oficial că vreau să mă mut în Sibiu. De la anul. Să simt pulsul culturii, să fiu prezentă la spectacole, să vorbesc cu oameni necunoscuţi pe stradă despre ce am văzut la teatru, despre ce am citit. Aici mi se pare că oamenii sunt într-adevăr buni, că oraşul e vechi şi primitor, iar aerul pe care îl respiri miroase a continuă vacanţă.

După ora prânzului, Sala Mare din Centrul de Cultură a început să prindă glas. Tineri care vin la vizionare de film documentar, lucru care m-a uimit pe mine, dar care îi uimeşte şi pe invitaţii de pe alte meleaguri. Cred că realizatorii festivalului nu se mai miră, doar sunt la a opta ediţie...

15.00. One Day In People Poland este reconstituirea unei zile din anii '60, din Polonia. Filmul, mărturisire vie a perioadei comuniste, este interesant pentru că acea zi oarecare din viaţa polonezilor poate fi multiplicată şi astfel ai o prezentare destul de reuşită a ceea ce a însemnat "epoca de aur", la noi sau la alţi vecini. Următorul pe listă este filmul lui David MacDougall, membru al juriului. Un film care, deşi parte din Doon Series, reuşeşte să fie de sine-stătător, mai ales că "s-a născut" pur întâmplător, când regizorul realiza cel de-a patrulea film al seriei (despre care credea că va fi şi ultimul).

Sunt deja de trei ore în sală, iar maratonul este abia la început. Făcând abstracţie de gălăgia iscată în sală odată cu apariţia unui grup de copii de şcoală primară, încerc să fiu atentă la filmul lui Sorin Ilieşiu - Câte ceva despre Regina Maria. Mi-e dragă Maria ca om, pentru ce a realizat, pentru cum a simţit şi a trăit. Am fost fascinată de viaţa ei ca o legendă şi pentru ea m-am dus la Balcic. Filmul a reuşit să mă emoţioneze (da, am plâns!), iar unul dintre merite îl are Maia Morgenstern care o întruchipează pe Regină într-un mod cel puţin sublim. De ce Maria? Pentru că, aşa cum declara chiar Sorin Ilieşiu, nimeni nu a făcut un film omagiu adus celei care a fost personalitatea feminină cea mai marcantă a secolului trecut.

Lume diversă şi multă la festival. Lângă mine, doi domni la vreo 60 de ani, îmbrăcaţi la costum, eleganţi. Sunt sibieni şi vin de fiecare dată la festival. Au devenit partenerii mei de vizionare. Ne întâlnim la fiecare film, de fapt discutăm pe marginea filmelor vizionate şi ne sfătuim ce să vedem în continuare. Înţeleg puţin limba engleză şi cum majoritatea filmelor sunt străine şi subtitrate în engleză nu cred că le este foarte confortabil. Dar înţeleg povestea şi văd dincolo de ea. Şi sunt fascinaţi de ceea ce văd, mi-au povestit despre filme care au fost la Astra Fest acum doi ani.

Am fost la Timişoara. Decembrie 1989 şi a fost oarecum emoţionant să observ tineri în sală care plângeau văzând acest documentar realizat în 1991.

24.30. Camera de hotel. Mă pregătesc de culcare, mâine va fi iarăşi zi plină. Bilanţul zilei - opt filme.


Marţi, 24 octombrie

10.00. M-am întâlnit cu colegii mei de vizionare şi am văzut împreună trei filme. Ne-am dat din nou întâlnire la ora 15.00 ca să mergem la vizionarea specială Robert Gardner. Despre care o să vă povestesc... mâine.