Ghinioane peste ghinioane, cu toping de ploaie

S-ar putea ca unii dintre trecătorii prin ediţiile anterioare ale festivalului de la Sibiu să nu mă creadă, dar pauza pe care-am făcut-o ieri n-a avut alt motiv decît penuria de subiecte interesante despre care să procreez - şi deja cîrcotaşul de Răzvan protesta că scriu prea puţin. În ritmul ăsta, o să ajung la cronici sebastiene (i.e. á la SVP - Sebastian Vlad Popa) de genul "Azi m-am plictisit" sau supremul "Da".

Întîi să cîrcotim puţintel. Prima constatare, luni de dimineaţă: odată cu-nceputul de săptămînă, şi relaţia noastră cu restaurantul de la Bulevard s-a stricat, mai ales la capitolul cafea. Nu cred că există ceva mai dubios decît zeama care ni se dă nouă dimineaţa, alături de resturile de brînză şi salam/ şuncă de la nunta de sîmbătă (sau vineri?). Ca să nu mai spun că nu doresc nimănui să fie vegetarian în ţara noastră, cu precădere la Hotel Bulevard, doar dacă nu cumva are o dependenţă suspectă de cartofi natur şi caşcaval pane. Passons. A doua chestiune: vreau să prind şi eu un spectator dintr-ăia care-au plecat pe capete de la Romeo şi Julieta, să-l întreb ce problemă are. E un spectacol care te ţintuieşte în scaun, care doare fizic şi singurul motiv pentru care nu mi s-a rupt sufletul a fost bariera lingvistică - un text jucat într-o limbă pe care n-o cunoşti îţi dă cumva un efect de ostranenie, cum spun formaliştii ruşi, de depărtare emoţională. Spectacolele ca cel al lui Bocsardi trebuie să le văd de cel puţin două ori ca să pot scrie despre ele, ca să pot discursiviza un efect estetic foarte puternic; de ce acest efect estetic le-a rămas inaccesibil unora dintre spectatorii de sîmbătă, sincer nu-nţeleg (sau nu vreau să-nţeleg).

N-aş putea spune că ediţia aniversară a Festivalului de la Sibiu e una foarte bogată, ba dimpotrivă - luni seară, de exemplu, în locul unui "mare spectacol" (secţiunea cea mai bine cotată) ne-a fost prezentată o producţie "şcoli şi academii de teatru" - şi anume, Astă-seară se improvizează, versiunea Kammerspiele um E-Werk şi Tompa Gabor. Ştiu că Răzvan tot vrea amănunte, dar n-am de unde i le da: gîndiţi-vă c-a fost un exerciţiu de şcoală, cu studenţi din anii II-IV, un spectacol de text de două ore şi, în nemţeşte, fără traducere de vreun fel; doar doamna Berlogea, Dumnezeu s-o ierte, să fi ţinut minte atîtea mări de texte, Pirandello inclus. Dar Tompa mai are în program două spectacole, Play, de Samuel Beckett (un soi de eternă fascinaţie pentru el, de vreme ce-a montat de trei ori Aşteptîndu-l pe Godot şi de vreo două, Sfîrşit de partidă) şi Gîndacii lui Wietkiewicz.

Ceea ce ne-a adus la ghinioanele din titlu: nu era destul că Oana Pellea nu mai poate veni cu Buzunarul de pîine fiindcă i s-a îmbolnăvit mama şi că Ovidiu Iuliu Moldovan a făcut o cădere de tensiune (e drept, după Celălalt Cioran), că ţiganii nemţi de la Teatrul Pralipe n-au primit viză la timp şi austriacului Hubert von Goisern i s-a furat un instrument de n-a mai avut la ce cînta luni seară, s-a mai întîmplat pe deasupra un pocinog - unul din actorii mei preferaţi, Bógdan Zsolt (nu spun cine sînt ceilalţi), a avut un accident la ultima reprezentaţie Cumnata lui Pantagruel de la Cluj, vineri (eu l-am văzut joi); o să se joace, într-un final, şi Rabelais-ul, şi Gîndacii, am aflat acum, dar problemele lui Bógdan au rămas.

Între timp însă, a apărut Andryi Zholdak, cu păr (mult şi creţ) în cap de data asta, cu ai lui 90 de oameni din schemă, şi Baal-ul de la Teatrul Mic, şi ăia mulţi (cu directorul adjunct Mişu Dinvale în frunte) şi cu decoruri nedeplasabile (Dragoş Buhagiar, deh!), care numai ce-au venit şi pleacă. A venit şi George Banu, ne-am întîlnit şi cu Anca Berlogea nu de mult rasă-n cap. Ei, şi peste noi toţi a căzut dimineaţă o binecuvîntată de ploaie, soră cu a de-aseară şi rudă bună cu cea din noaptea ce va să vină, cînd noi vom servi Ansamblul Trei Scaune din Sfîntu Gheorghe. Ceea ce vă doresc şi dvs.

P.S. Veşti bune pe frontul de vest: Marinela Ţepuş vorbeşte cu mine şi-n seara asta mi-au dat conopidă pane în loc de caşcaval.