O zi din viaţa lui Ivan Denisovici pe scenă

...Pătrundem într-o veritabilă "grotă" sau "hrubă", pe coridoare vag luminate ici şi colo de lanterne, apoi coborîm şi urcăm pe trepte de cărămizi, nesigure sub picioare, în timp ce asupra noastră sunt asmuţiţi de "gardieni" mulţi cîini fioroşi din rasa ciobănesc german, sau ne împresoară zeci de siluete în alb, al căror comportament agresiv pare că nu este cu nimic mai puţin stresant decît al cîinilor. În mijlocul "hrubei" (şantierul viitorului teatru modern din Sibiu), ni se dezvăluie o imensă platformă din lemn aspru, crud, brăzdată de scînduri ce poartă la tot pasul însemnul cuielor proaspăt înfipte în această "scenă", devenită pentru trei ceasuri spaţiul de infern al "gulagului" rusesc, peste care se va suprapune însă imaginea acelor "lagăre psihiatrice" unde deţinuţii sănătoşi înnebunesc repede şi ajung uneori să se comporte precum animalele. Luăm loc pe bănci simple, aspre şi ele, prăfuite de ambianţa aceasta subterană, iar între noi şi "scena" pe care aleargă încoace şi încolo un cîine flămînd se întrevede un nesfîrşit "tunel" metalic, scund, transparent, ca acelea prin care, la circ, leii pătrund din cuştile lor în arenă! Ne aflăm la spectacolul cu O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, în regia lui Andriy Zholdak, spectacol prezentat la Festivalul internaţional de teatru de la Sibiu de Teatrul din Harkov, într-o seară care va fi dată cu greu uitării de toţi cei care s-au "contaminat" atunci de universul cărţii lui Soljeniţîn.

În prima parte a spectacolului, de o violenţă fără seamăn, asistăm - ce zic, nu suntem martori, ci pur şi simplu trăim alături de interpreţi toată mizeria, coşmarul, abrutizarea, caznele fizice şi înjosirea morală ce definesc viaţa din acest "lagăr" sovietic. Aici, deţinuţii-pacienţi şi gardienii, sau cei care alcătuiesc aşa-zisul "corp medical", ne înfăţişează scene de o brutalitate animalică, epuizantă şi absurdă totodată. Pentru ei, alienarea reprezintă şi cauză, şi efect, este condiţia emblematică a existenţei, în timp ce, fie pe bandă magnetică, fie "live", prin vocea unei "doctoriţe", pluteşte în acest aer irespirabil o arie de operă care subliniază în chip grotesc contrapunctul cu mişcarea "browniană" a pacienţilor sau milităros disciplinată. Dar şi atunci cînd este vorba de spălarea podelei, ori de mutarea piramidei cutiilor cu pachete primite de acasă şi niciodată desfăcute, această mişcare alertă, spasmodică, delirantă, în variate configuraţii geometrice, care cuprind şi verticala, etajele superioare ale "hrubei", este adeseori întreruptă de scene de "contrast" cu subiect liric sau erotic, de un umor involuntar, culminînd cu poezia aspră a "cununiei", izvor mai curînd de suferinţă decît de bucurie (neîmplinită) pentru Ivan şi nefericita aleasă a inimii sale, care parcurge în cîteva clipe drumul de la umilinţa totală a violului la speranţa redobîndirii feminităţii şi demnităţii. În toată această primă parte a spectacolului, evoluţia protagoniştilor în prim-plan, dar şi alergarea lor bezmetică, precum a fiarelor prin "tunelul" ce ne desparte de atrocităţile "gulagului", sunt însoţite ca un leit-motiv de gesturile şi atitudinile sălbătice ale unui tînăr "pacient", aflat într-o "cuşcă" într-un colţ al scenei, al cărui comportament animalic este subliniat de zgarda şi lanţurile care îl ţin în captivitate.

A urmat o pauză, în care nu puţini spectatori, înspăimîntaţi, poate, de cele văzute şi stresaţi de omniprezenţa fiorosului lătrat al cîinilor, ori sub impulsul gîndului că vor trăi încă două ceasuri în aceeaşi atmosferă, au preferat să recîştige tihna camerei de hotel ori să se răcorească degrabă cu o bere în Piaţa Mare a Sibiului şi a Festivalului, unde îşi făcea de lucru o trupă muzicală. Dar rău au făcut cei care au plecat, căci au pierdut marea surpriză a acestui extraordinar spectacol "de Zholdak", în care regizorul ucrainean, după o seară "cinematografică", cînd ne oferise un impresionant şi nesfîrşit carusel de "diaporame" însufleţite, inspirate din "O lună la ţară" de Turgheniev, avea să ne dezmorţească, mai bine zis să ne "biciuiască" sensibilitatea, cu o reprezentaţie de teatru "total", realist la început, apoi seducător suprarealist în cea de-a doua parte. Acum, pacienţii "gulagului-sanatoriu", cuprinşi de alienare, trăiesc aievea o "petrecere" în care totul este permis şi posibil, de la gaguri la confruntări verbale şi fizice, ori de la impulsurile erotice şi excesele bahice la cele culinare, întruchipate de o memorabilă scenă a îngurgitării zecilor şi sutelor de ouă, devenite apoi "muniţie" într-o bătălie generală, ce riscă să-şi prelungească efectele şi în public!

Rar am văzut o creaţie artistică în care drama suferinţelor şi mizeriei umane să fie sublimată cu atîta iscusinţă în scene de un umor bestial (poate în filmul Train de vie, semnat de Mihăileanu), ce glisează apoi, încetul cu încetul, în zona metaforelor existenţiale, cînd eroul este flancat îndeaproape de iubită şi de personificarea morţii, în timp ce chiar şi cei doi copii, simbol al ingenuităţii pierdute şi al vîrstelor neprihănite, dar ireversibile, care apar adeseori în preajma (şi în visul) deţinuţilor, îmbracă şi ei straiele negre. În final, printr-un ritmat ceremonial, Ivan este culcat pe patul de moarte şi acoperit cu bolovani, de sub povara cărora se va scutura, într-un gest de mare frumuseţe mistică, ivindu-se, invulnerabil ca o icoană şi drept ca o stîncă, înconjurat de întregul univers uman al spectacolului, sub furtuna de aplauze ce i-a chemat şi i-a binecuvîntat pe interpreţi de şapte ori la scenă. Astfel, publicul a salutat virtuţile acestui scenariu şi ale punerii lui în scenă de către Andriy Zholdak, cu concursul unor buni colaboratori, ca Tatyana Dimova (scenografie şi costume), Ghenadi Florov, Vladimir Filatov, Irina Golobrodska, Olga Kraslinykova (muzică), Tobyevici (scenariu, muzică, coregrafie), dar şi remarcabila performanţă a unui regizor care a izbutit să facă adevărate minuni în planul efortului interpretativ, fizic şi psihic, al concentrării şi interiorizării, al risipei de energie şi de dăruire profesională, atît în cazul interpreţilor tineri, cît şi al acelora ajunşi la zenitul activităţii lor. A ne rezuma la evoluţia interpretului principal ar fi o nedreptate. A-i remarca pe toţi, fapt mult mai aproape de adevăr, ar presupune o... pagină de ziar. Îi vom numi deci numai pe cîţiva dintre bravii eroi ai "gulagului" imaginat de Zholdak, după textul lui Soljeniţîn, aşa cum sunt Vladimir Maliar, Leonid Tarabarinov, Agnessa Dzvonarciuc, Olga Kraskylonokova, Petro Raşinski, Irina Kobzar, Galina Karan, Tatiana Turka, Roman Zhyrov, Olena Babenko, Dmitra Petrov, Oleksandr Tartişnikov, Grigoriy Afanasiev ş.a., cu convingerea că marea răsplată a efortului titanic şi a profesionalismului trupei, în ansamblul ei, a venit cu promptitudine, cu generozitate şi cu un entuziasm deloc străin de energizata şi energizanta poftă de joc a ucrainenilor, din partea tuturor spectatorilor prezenţi în acea seară de iunie în "hruba" sau "grota" unde s-a desfăşurat, în fapt, primul spectacol din incinta viitorului teatru sibian.