Pe scena festivalului sibian, cîteva reprezentaţii ale unor Şcoli de teatru din Rennes (Franţa) şi Moncton (Canada), un "one woman show", cu Sărută-mă Dibuk, după Ionah Atlas, în interpretarea Torei Vasilescu, spectacolul Teatrului Mic din Bucureşti, cu Baal, de Bertolt Brecht, şi remarcabila demonstraţie de teatru-dans, datorată Ansamblului "Trei scaune - Haromszek", din Sf. Gheorghe, pe muzica lui Stravinsky, au grăbit drumul spre marile bucurii teatrale. Să mai subliniem emoţia cu care a fost întîmpinat aici spectacolul inspirat de "Evanghelia lui Ioan", un proiect susţinut de UNITER şi finanţat de Uniunea Europeană prin programul "Culture 2000", găzduit la ceas tîrziu din noapte de Biserica Azilului, în regia lui Dragoş Galgoţiu şi a Ancăi Berlogea, reunind în distribuţie pe inepuizabilul Marian Rîlea, Constantin Cojocaru, Cristian Iacob, Ioana Abur, Aurelia Reigner, din Franţa, Anca Androne, Emil Hoştină, Dan Bădărău şi Gabriel Spahiu. Edificator pentru dimensiunile social-culturale ale festivalului şi pentru oportunitatea fructuoaselor sale colaborări internaţionale este însă şi proiectul cu titlul "Comedia erorilor", un "atelier" finalizat prin spectacol, dedicat copiilor cu deficienţe de auz şi vorbire, condus de către profesoara Claire Hind, cu participarea unor studenţi-actori de la Universitatea Hull din Marea Britanie. Dincolo de ateliere şi spectacole în spaţii tradiţionale sau nonconvenţionale, festivalul ne-a oferit şi prilejul unor incitante întîlniri cu importanţi oameni de teatru din ţară şi străinătate, în frunte cu criticul George Banu, a cărui conferinţă a fost consacrată celor două ipostaze fundamentale ale Actorului: în echipă, ca expresie a "teatrului comunităţii", şi în recital, ca imagine revelatoare a "teatrului singurătăţii".
Inaugurarea "Bursei de spectacole", cu reprezentanţi din ţară, dar şi din Canada, Israel, Camerun, Germania, Coasta de Fildeş, SUA, Franţa etc., constituirea "Teatrului româno-irlandez", proiect susţinut de festivalul sibian şi UNITER, ca şi întîlnirile cu directorii de reţele de festivaluri şi asociaţii culturale din Europa, SUA şi Africa au deschis calea unor noi parteneriate benefice pentru teatrul sibian, pentru teatrul românesc, în general.
Drumul spre "Everestul" bucuriilor trăite la Sibiu, în cea de-a doua parte a festivalului, a fost marcat în chip strălucit de un veritabil "careu de aşi" al artei regizorale, alcătuit din Silviu Purcărete, Tompa Gabor, Mihai Măniuţiu şi Andriy Zholdak.
Mai întîi, la Teatrul "Radu Stanca", două reprezentaţii fascinante cu Experimentul Iov, semnate de Mihai Măniuţiu, cu Marian Rîlea într-un regal actoricesc, au atras aprecierile elogioase ale spectatorilor.
Au venit apoi şocantele spectacole ale Teatrului din Harkov, cu O lună la ţară, de Turgheniev, şi O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, de Soljeniţîn, ultimul desfăşurat chiar în spaţiul de şantier al viitorului teatru din Sibiu. Primul spectacol, încheiat la ora trei din noapte, ne-a redezvăluit mirajul imaginilor de o rară fantezie şi nepotolită inventivitate ale artei lui Zholdak, aflat şi acum în "duel" cu autorul, cu textul, cu înfăţişările sale tradiţionale. Dacă unii dintre critici şi spectatori au fost contrariaţi de fidelitatea exagerată faţă de această manieră regizorală sau de abuzul de "fotograme" justapuse, proprii unui limbaj mai degrabă cinematografic, putem spune că prin năucitorul discurs scenic după Soljeniţîn, acelaşi artist ne-a oferit o halucinantă demonstraţie de teatru dinamic, realist, aspru pînă la cruzime, mai ales în ce priveşte ambianţa de intern a "gulagului" şi a "temniţelor psihiatrice", în care oamenii împrumută comportamentul animalelor, spectacol dominat în cea de-a doua parte, însă, de comic şi grotesc, pînă la clipele cînd moartea eroului capătă dimensiuni metafizice, vecine cu sublimul. Ca o chintesenţă a preocupărilor atît de diferite în ce priveşte imaginea şi jocul, a fost prezentat aici şi spectacolul său cu Hamlet-dreams, semnificativ pentru imaginaţia sa fără graniţe şi pentru acel mariaj între teatru şi viaţă, pus sub semnul iubirii.
Caruselul surprizelor incitante a continuat prin spectacolul lui Tompa Gabor cu Gîndacii, după un text foarte scurt (o pagină) scris de S.I. Witkiewicz, cînd acesta avea doar opt ani! În spectacol, muzica lui Iosif Herţea, eminentul său colaborator, cel care a realizat muzica la memorabile spectacole regizate de Vlad Mugur, Silviu Purcărete şi Cătălina Buzoianu, reprezintă nu numai un liant coordonator, dar şi un suport expresiv determinant în relaţia cu publicul.
Acelaşi regizor ne-a oferit şi o nouă înfăţişare a piesei Play, de S. Beckett, în care am putut remarca forţa interpretativă şi profesionalismul trupei Teatrului maghiar din Cluj. Această veritabilă confluenţă a creaţiilor unor mari regizori a fost onorată cu brio de spectacolul inspirat după opera lui Rabelais, intitulat Cumnata lui Pantagruel, în viziunea lui Silviu Purcărete, premiera oficială a unei coproducţii internaţionale reunind artişti din România, Franţa, Germania (scenograful Helmuth Sturmer) şi Ungaria, care a făcut neîncăpătoare sala Teatrului "Radu Stanca", iar în final a transformat-o, pur şi simplu, într-un ocean de aplauze şi ovaţii.
Pentru că asupra unor spectacole emblematice atît pentru geniul artei regizorale şi interpretative, cît şi pentru succesul celei de-a zecea ediţii a festivalului sibian vom reveni pe larg, să spunem că, printre cîteva reuşite spectacole de stradă şi artificii sărbătoreşti, finalul acestei reuniuni artistice şi culturale internaţionale de mare anvergură ne-a prilejuit şi o "Petrecere cu taraf", în curtea Muzeului de istorie, unde veşnic tînărul menestrel Tudor Gheorghe a sedus asistenţa şi... s-a întrecut pe sine. A fost ca o binevenită ploaie de vară pentru sufletul şi memoria noastră fie stresate de clipele apocaliptice petrecute între oameni şi cîini adevăraţi, într-o imensă "hrubă", alături de Ivan Denisovici, fie înviorate de spiritul lui Rabelais şi de triumful ludicului, datorită rafinamentului şi profesionalismului lui Purcărete, fie înnobilate de cuvîntul biblic şi de magia unei arte fără cusur, ce ne-au fost revelate în pragul Înălţării, prin acele mărturisiri ale lui Iov, vegheate de harul lui Mihai Măniuţiu şi de "fenomenul Marian Rîlea".