Time Out Bucureşti / noiembrie 2006
Cu ocazia lansării filmului The Queen în Marea Britanie, Dave Calhoun de la Time Out London s-a întâlnit cu Stephen Frears şi Peter Morgan, regizorul şi scenaristul acestui film. Aflăm de la ei cât de periculos au jonglat cu realitatea şi ficţiunea pentru ca noi să pătrundem în spatele uşilor de la Balmoral.

Există o scenă nepreţuită în mijlocul noului film al lui Stephen Frears, The Queen. Ne aflăm în septembrie 1997, la două zile după moartea Dianei, Prinţesă de Wales, şi în mijlocul haosului de pe Downing Street nr. 10, un asistent se întoarce către Michael Sheen, alias Tony Blair, şi îi oferă receptorul telefonului, lătrând: "Tony - e Gordon, e pentru tine". Şi răspunsul rapid şi superior al lui Blair? "Spune-i să stea pe fir."

"Asta a fost o poantă," râde Frears la cafeneaua din apropierea casei sale din Notting Hill Gate. "Asta a fost o poantă ieftină, o lovitură sub centură, dar una foarte bună! Ha!"

Am amintit de poanta cu Gordon ca să-l contrazic pe Frears, care susţinea că el şi scenaristul Peter Morgan - cu care a mai lucrat împreună pentru filmul de televiziune The Deal - nu au gândit filmul The Queen ca pe o comedie. Ca să fiu drept, lăsând la o parte câteva glumiţe uşurele (de pildă, un rateu de motocicletă care-i alimentează Prinţului Charles teama că va fi împuşcat de o persoană din public), Frears are dreptate să se apere. The Queen este foarte departe de maimuţărelile satirice de care sunt pline ultimele dramatizări pentru televiziune ce tratează aventurile domestice ale familiei regale. Într-adevăr, şi cei care urmăresc asemenea programe, şi cei alergici la tradiţia britanică a satirei de televiziune îşi pot lua adio de la fantomele din serialul cu marionete Spitting Image; Frears a avut îndrăzneala de a înfăţişa obiceiurile casnice ale familiei regale fără a cădea în caricatură. "Când am montat filmul, am scos lucrurile care mi se păreau simple prejudecăţi" susţine Frears, explicând că a vrut ca filmul The Queen să rămână sobru şi, mai ales, credibil. "Dacă laşi glume ieftine, lovituri sub centură, oamenii vor spune că eşti nedrept, aşa că îţi vei pierde publicul."

The Queen se petrece în zilele ciudate de după moartea Dianei şi se aventurează în spatele uşilor închise de la Downing Street, respectiv Balmoral. Prin intermediul unor buletine de ştiri inserate strategic, filmul oferă o imagine a dezbaterilor la nivel înalt, care au avut loc, pentru a se observa cum a reacţionat familia regală. Vedem o regină şocată de bombe (Helen Mirren, superbă în rol), stând în pat, vorbind la telefon cu Blair şi urmărind televizorul; pe urmă, vedem un Blair oportunist, care se ciorovăieşte cu Alastair Campbell şi încearcă fără succes să îmblânzească instinctele republicane ale soţiei sale, Cherie (Helen McCrory). Da, filmul este amuzant, dar ceea ce îi interesează în mod special pe Frears şi pe Morgan sunt temele-cheie ale acelei săptămâni ciudate - modernitate versus tradiţie, precum şi interpretările diferite, distorsionate, egoiste ale conflictului respectiv.

"Nu cred că îi poţi face pe membrii familiei regale la fel de amuzanţi cum sunt în viaţa de zi cu zi. Ei sunt în acelaşi timp ridicoli şi tragici - sau ridicoli şi gravi. Aşa sper să fie şi filmul", argumentează Frears.

Scenaristul filmului, Peter Morgan, nu este un debutant în teatrul istoric. Piesa lui Frost / Nixon se joacă acum la Donmar Warehouse şi, pe lângă The Deal, care schiţează începuturile carierelor lui Blair şi Gordon Brown, a scris scenariul pentru The Last King of Scotland, filmul lui Kevin Macdonald despre Idi Amin, şi lucrează la The Other Boleyn Girl. Metoda lui Morgan constă în a comenta faptele cu imaginaţie şi încredere. Desigur, marea întrebare rămâne: cum poţi să scrii asemenea drame şi totuşi să respecţi adevărul istoric? Însă Morgan este, ca şi Frears, morocănos cu cei care insistă să-l întrebe ce este şi ce nu este real în The Queen. "Nu este o docudrama şi niciun documentar artistic," afirmă Morgan. "Am citit ce era de citit, pe urmă m-am apucat şi am scris un scenariu despre indivizi. Dacă aş fi scris despre Henric VIII sau Elizabeta I, nimeni nu mi-ar fi pus asemenea întrebări."

Există o anumită scenă în The Queen care este în mod evident o declaraţie de intenţie. Pe măsură ce cresc presiunile pentru ca Maiestatea Sa să recunoască dorinţa publicului şi, printre altele, să se întoarcă la Buckingham Palace şi să facă o declaraţie la televizor, ea pleacă la plimbare cu maşina, singură, în Land Rover. Se opreşte în timp ce traversează un râu puţin adânc şi are un moment meditativ - transformaţional - şi chiar atunci un cerb enorm trece pe lângă vehiculul ei. Este o scenă cu rezonanţă, consideră Morgan. "Nu ştiu dacă lucrurile s-au petrecut aşa", râde Frears, iar Morgan confirmă: "Am inventat tot." Tocmai despre asta e vorba. Singurul martor la un asemenea eveniment ar fi fost regina însăşi. Morgan îşi afirmă cu îndrăzneală dreptul de a inventa.

Frears subliniază că a urmărit să rămână fidel personajelor şi să prezinte o poveste care este "credibilă". Filmul său este o compilaţie bine cumpănită de fapte; partea artistică se rezumă la creionarea şi realizarea personajelor şi a relaţiilor dintre ele. Pentru Frears, ideea era să transforme evenimentele cunoscute în ceva mai interesant şi să rămână, esenţialmente, onest cu privire la ceea ce s-a petrecut. "Nu cred că Richard III apărea pe Bosworth Hill spunând, «Un cal! Un cal! Dau un regat pentru un cal!»" argumentează Frears. "O asemenea atitudine înseamnă să nu înţelegi nimic din rolul imaginaţiei."
Regia: Stephen Frears Cu: Helen Mirren, Michael Sheen, James Cromwell

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus